Izvoarele de ape minerale din Slănic Moldova, în proprietate publică

Pentru prima dată de la descoperirea lor, acestea au intrat integral în proprietatea Primăriei, care garantează că nu vor mai exista blocaje în folosirea lor.

 

După mai bine de cinci ani, demersurile Primăriei din Slănic Moldova, în vederea preluării integrale în administrare a izvoarelor de ape minerale de pe raza stațiunii balneoclimaterice, au fost încununate de succes. La finele săptămânii trecute au fost achiziționate 9 terenuri, cu construcțiile aferente, pe care se află majoritatea acestor izvoare. Întregul proces de cumpărare a terenurilor pe care se află cele 20 de izvoare din renumita stațiune balneară a început în 2016, când primăria locală nu avea niciun drept asupra acestor izvoare.

Primarul Gheorghe Baciu spune că izvoarele din Slănic Moldova „nu au fost niciodată în proprietatea oamenilor cu adevărat”. Mai exact, până la a fi naționalizate pe vremea comuniștilor, acestea au aparţinut Epitropiei Spitalelor Sfântul Spiridon, apoi au trecut în proprietatea Întreprinderii Balneo-Climaterice care, după 1989 s-a privatizat şi s-a transformat în SC Perla Moldovei SA. Așa cum s-a întâmplat cu multe companii de stat privatizate în perioada respectivă, Perla Moldovei a intrat în faliment, iar izvoarele și întregul patrimoniu au ajuns în posesia mai multor persoane private, care le-au administrat după bunul plac. Primarul spune că aceasta a fost una din cele mai nefaste perioade din istoria stațiunii, când turiștii veniți din toată țara la tratament în Slănic Moldova găseau izvoarele închise sau nefuncționale.

 

În acest context, Consiliul Local al localității băcăuane a decis, în 2016, să înceapă achiziționarea izvoarelor de ape minerale care au adus faima stațiunii, pentru a le administra așa cum se cuvine. În anul respectiv au fost achiziționate primele trei loturi de teren pe care se aflau o parte din izvoare, loturi care fuseseră scoase la licitație. Pentru a face rost banii necesari, autoritățile locale au derulat o campanie de strângere de fonduri, primind o serie de donații și sponsorizări.

Doi ani mai târziu, autoritățile locale anunțau redeschiderea a două izvoare renumite care fuseseră închise în ultimii ani, pe fondul litigiilor avute cu firma intrată în insolvență. Între timp, Primăria a continuat demersurile pentru achiziționarea celorlalte terenuri pe care se află izvoarele din stațiune, iar la finele săptămânii trecute s-a reușit cumpărarea integrală a acestora.

Astfel, pentru prima dată de la descoperirea lor, izvoarele de ape minerale de la Slănic Moldova se află în administrarea Primăriei și Consiliului Local, care dau asigurări că acestea vor fi din nou date în folosință publică și se vor afla permanent la dispoziția turiștilor care vizitează stațiunea sau care vin aici special pentru tratament.

 

Pentru cele 9 terenuri pe care se află majoritatea izvoarelor din stațiune, administrația locală a plătit 544.600 de lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 10% din bugetul anual al primăriei Slănic Moldova sau un sfert din bugetul de investiții.

Urmează ca în cursul acestui an, administrația locală să obțină şi licenţa de exploatare pentru apele minerale, ceea ce însemnă că folosirea acestora se va face în deplină siguranţă, cu respectarea unor parametri clar stabiliţi. „Fără a fi proprietari pe aceste clădiri şi terenuri de la izvoare, ne-ar fi fost imposibil să dezvoltăm zona într-un mod integrat, cu amenajarea spaţiilor aferente şi exploatarea resurselor minerale. Pot spune că, de acum, Slănic Moldova va intra într-o nouă etapă de dezvoltare, care va fi în beneficiul tuturor și care va face din această staţiune unul dintre cele mai apreciate locuri din întreaga Europa. A fost un efort financiar considerabil depus de Primărie, însă prin deciziile pe care le-am luat la nivel administrativ, dar şi la nivel de staţiune, am reuşit să strângem banii necesari şi să facem astfel încât toţi oamenii să se poată bucura de beneficiile apelor minerale de la Slănic Moldova”, a declarat primarul  Gheorghe Baciu.

Staţiunea Slănic Moldova, situată la aproximativ 185 de kilometri de Buzău, este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, uşor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice şi oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801, iar medicii recomandă apele acestor izvoare pentru cure în numeroase afecţiuni.

 


Adaugati un comentariu


 

*