Asociația Transplantaților din România își exprimă îngrijorarea față de „reorganizarea prin retrogradare” a ICUTR Cluj

29 iunie 2021 | 0 comentarii |

Reprezentanții organizației vor solicita o întrevedere cu ministrul sănătăți pentru a discuta pe marginea deciziilor care urmează a fi luate în legătură cu soarta Institutului.

 

În cursul zilei de ieri, peste 50 de cadre medicale din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj au protestat la aflarea veștii că Ministerul Sănătății ar intenționa să desființeze institutul și să-l transforme în secție a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Totodată, protestatarii s-au declarat nemulțumiți de gravele probleme cu care se confruntă ICUTR și de dezinteresul manifestat de Ministerul Sănătății în rezolvarea acestora.

În urma protestului cadrelor medicale de la Cluj, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că se consideră oportună o reorganizare a istituției medicale clujene. „Institutul de Urologie şi Transplant îşi desfăşoară activitatea într-o clădire care aparţine Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca, clădire care este împărţită cu spaţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj şi anume Clinica Medicală II şi Clinica Chirurgie 2. Practic, se află la ultimul nivel şi la mansarda acestei clădiri. Nefiind comunicare între cele două instituţii, nu s-au putut face demersurile pentru asigurarea evacuării în siguranţă la incendiu, motiv pentru care IGSU nu a putut elibera aviz de securitate la incendiu, problemă care, în această situaţie şi în acest context, nu poate fi rezolvată. În aceste condiţii, considerăm oportună reorganizarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj prin includerea în structura funcţională a Spitalului Clinic Judeţean Cluj Napoca sub forma unui Centru de Urologie şi Transplant Renal”, a anunțat ministrul.

 

Ioana Mihaila

Declarația Ioanei Mihăilă vine după o vizită făcută săptămâna trecută la ICUTR, la solicitarea cadrelor medicale de aici, ocazie cu care acestea i-au adresat o serie de solicitări. „Solicitările pe care cei din Institutul de Urologie şi Transplant Renal ni le-au transmis au fost mărirea tarifului pe caz ponderat – solicitare transmisă CNAS, includerea în programul de acţiuni prioritare pentru Anestezie şi Terapie Intensivă şi modificarea cadrului legislativ pentru acţiunile prioritare de transplant  şi cheltuieli de personal. Referitor la mărirea tarifului pe caz ponderat, menţionez că ne-am consultat cu colegii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, conform datelor pe care aceştia le au disponibile, Institutul de Urologie şi Transplant Renal se află în primele 10-15 spitale din ţară din cele 400 de unităţi sanitare spitaliceşti, ca valoare a tarifului pe caz ponderat, cu o valoare de 1.839 lei, mai mult decât Spitalul Clinic Parhon din Iaşi, care desfăşoară o activitate similară sau ca Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, tarifele acestora fiind de 1.726 şi respectiv de 1.800 lei”, a precizat ministrul. Aceasta a adăugat că, luna aceasta, ICUTR a primit o suplimentare de fonduri de 30.000 de lei, iar după intrarea în vigoare a noului contract-cadru va mai primi o sumă semnificativ mai mare. Referitor la solicitarea de includere în programul de acţiuni prioritare pentru Terapie Intensivă, Ioana Mihăilă spune că Ministerul Sănătăţii a făcut deja demersuri în acest sens, în timp ce a treia solicitare nu poate fi onorată, întrucât ar genera o dublă finanțare.

 

Deși Ioana Mihăilă a dat asigurări că MS și Agenția Națională de Transplant vor avea grijă ca aceste schimbări să nu producă discontinuități în activitatea de transplant, afirmațiile de ieri au stârnit îngrijorare și în rândul reprezentanților pacienților transplantați sau aflați pe listele de așteptare. Astfel, Asociația Transplantaților din România (ATR) transmite că toți membrii asociației au urmărit cu îngrijorare declarațiile cadrelor medicale de la Cluj și pe cele ale ministrului Sănătății, din care se desprinde ideea că „se pregătește reorganizarea, prin retrogradare, a centrului de transplant de la Cluj Napoca, de la rangul de institut, la cel de secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență”.

Gheorghe Tache, președintele ATR, spune că această informație a indus panică în rândul pacienților transplantați la Cluj, dar și al celor aflați pe listele de așteptare de aici pentru un transplant renal, majoritatea simțindu-se abandonați. „Dorința unanimă a pacienților aflați pe lista de așteptare și în monitorizare la ICUTR este de a beneficia în continuare de serviciile medicale din cadrul Institutului, servicii care au dat siguranță pacientului și au asigurat reușita deplină în efectuarea procedurilor de transplant. Această dorința este susținută de faptul că în cadrul ICUTR s-a format, în timp, o echipă medicală profesionistă, că există cadrul organizatoric și funcțional necesare derulării unui act medical de performanță, lucru recunoscut și internațional”, a declarat Gheorghe Tache.

 

Gheorghe Tache

Acesta spune că problemele de la ICUTR Cluj au fost semnalate în nenumărate rânduri autorităților, iar de fiecare dată au fost primite în schimb doar promisiuni, care nu au fost onorate. Reprezentanții Asociației Transplantaților din România cer să se țină cont și de părerea lor în luarea unei decizii în privința ICUTR Cluj, motiv pentru care vor solicita o întâlnire cu ministrul Sănătății, pentru săptămâna viitoare.

Gheorghe Tache mai spune că, înainte de a fi luate decizii radicale, ministrul Sănătății și colectivul medical al ICUTR trebuie să analizeze toate problemele semnalate și să agreeze soluții de rezolvare în beneficiul pacientului. Totodată, Ministerul Sănătății, împreună cu Agenția Națională de Transplant și cu șefii centrelor de transplant trebuie să elaboreze un plan de măsuri care să vizeze dezvoltarea activității pe toate tipurile de transplant, formarea și specializarea de personal medical pentru activitatea de transplant, creșterea numărului de donatori și formarea și dezvoltarea unei „culturi a donatorului”. „Asociația Transplantaților din România activează și va activa pentru accesul pacienților la transplant și monitorizare post transplant în condiții de calitate și siguranță a serviciilor medicale, indiferent de tipul de transplant. Totdeauna am solicitat decidenților creșterea și diversificarea numărului de centre de transplant și a numărului de medici specialiști care să deservească aceste instituții medicale. Transplantul fiind un sector de nișă, dar și de excelență, în activitatea medicală, este foarte important ca atât formarea, cat și stabilitatea echipelor medicale să fie încurajată și susținută. Încrederea noastră, a pacienților, în echipa medicală, ne întărește speranța și ne dă curaj în accesarea serviciilor medicale, motiv pentru care solicităm decidenților să țină cont și de punctul de vedere al pacienților în luarea deciziilor”, a mai precizat Gheorghe Tache, citat în comunicatul ATR.

 


Adaugati un comentariu


 

*