Leul s-a apreciat față de principalele valute

12 aprilie 2022 | 0 comentarii |

Leul a început săptămâna cu o evoluție pozitivă, concretizată prin aprecierea față de principalele valute, în timp ce cursul monedei unice a scăzut de la 4,9419 la 4,9409 lei, valoare care reprezintă minimul ultimelor șapte luni.

În cursul nopții, pe piețele asiatice, cotația euro a atins un maxim de 4,961 lei, însă tranzacțiile din cea locală s-a restrâns la 4,939 – 4,945 lei.

Dobânzile interbancare și-au îmblânzit creșterea cu care ne-a obișnuit de la începutul anului, ca efect al faptului că BNR a reînceput să cumpere titluri din piața secundară, devenind astfel creditor net față de sistemul bancar. În ciuda acestei evoluții, indicii ROBOR se mențin la valori care au mai fost atins în urmă cu nouă ani.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat, la începutul săptămânii la 4,70%, valoare calculată joi trecută.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,81 la 4,82%.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 4,87 la 4,88%.

 

Creșterea randamentelor titlurilor de Trezorerie americane au asigurat suport dolarului american.

Euro s-a menținut în apropierea pragului de 1,09 dolari, și a fluctuat luni, între 1,0875 – 1,0934 dolari, astfel că media monedei americane a scăzut de 4,5455 la 4,5230 lei.

Media monedei elvețiene a alunecat de la 4,86 la 4,8445 lei, iar a celei britanice, de la 5,9298 la 5,9017 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 282,3543 la 284,8316 lei, după ce metalul galben a crescut la 1.941 – 1.959 dolari.

 

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 379,99 forinți/euro, iar cea poloneză la 4,6451 zloți/euro.

 

Bitcoin a scăzut la începutul săptămânii la 41.080 – 42.430 dolari, iar ether aluneca la 3.040 – 3.217 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*