67 de ani de la confirmarea eficienței vaccinului împotriva poliomielitei
La 12 aprilie 1951, medicul virusolog american Jonas Edward Salk anunța succesul primului vaccin folosit împotriva poliomielitei, pe care l-a inventat și l-a testat pe sine însuși și pe membrii familiei sale.
Jonas Salk (sursă foto: ThroughtCo)
Medicul virusolog american Jonas Edward Salk (12 oct. 1914 – 23 iunie 1955) a reușit să dezvolte, la Universitatea Pittsburgh, primul vaccin activ contra virusului poliomielitei. În timp ce majoritatea oamenilor de știință credeau că vaccinurile eficiente puteau fi dezvoltate doar folosindu-se virusuri vii, Salk a elaborat un vaccin cu „viruși-uciși” prin cultivarea virusului, pe care i-a dezactivat adăugând formaldehidă pentru a nu se mai reproduce. Prin injectarea tulpinei benigne în sânge, vaccinul păcălea sistemul imunitar să producă anticorpi fără a mai introduce o formă slăbită a virusului în pacienții sănătoși.
După ce a vaccinat cu succes mii de maimuțe, Salk a făcut pasul riscant de a testa vaccinul pe oameni, în anul 1952. După ce a vaccinat copii din două instituții din zona Pittsburgh, Salk s-a vaccinat pe sine, soția și pe cei trei fii ai săi în bucătăria proprie, după ce a fiert acele și seringile pe partea de sus a plitei. Salk a anunțat succesul testelor pe oameni la radio, la 26 martie 1953.
La 26 aprilie 1954, lui Randy Kerr în vârstă de șase ani i-a fost administrat vaccinul lui Salk la Școala Elementară Franklin Sherman din McLean, Virginia. Până la sfârșitul lunii iunie, un număr neașteaptat, de 1, 8 milioane de oameni, inclusiv sute de mii de elevi, l-au însoțit în a deveni „pionierii poliomielitei”.
Vaccinul lui Salk a fost unul dintre primele vaccinuri eficiente în imunizarea contra unui virus și s-a dovedit a fi esențial pentru campania mondială de eradicare a poliomielitei, altădată una din bolile cele mai ucigătoare și invalidante, mai ales la copii, notează wikipedia.
La 12 aprilie 1955 însă, vaccinul lui Salk a fost declarat „eficient, sigur și puternic”. Salk însă nu și-a patentat niciodată vaccinul, iar când un reporter CBS, Edward R. Morrow, l-a intervievat și l-a întrebat cine deține brevetul, Salk a răspuns „Ei bine, poporul, aș spune eu”, cercetările lui Salk fiind susținute din donațiile strânse de fundația March of Dimes. „Nu există un brevet. Ai putea să brevetezi Soarele?”, a mai spus Salk.
În ciuda succesului lui Salk, mulți cercetători s-au distanțat de Salk, deoarece acesta a încălcat reguli nescrise ale „Comunității științifice”. În numeroasele sale apariții publice, Salk a omis să sublinieze contribuția altor cercetători la crearea vaccinului.
Virusologul polonez Albert Sabin, care în 1961 a elaborat vaccinul antipolio cu „virus-viu”, administrat pe cale orală, spunea chiar că abordarea lui Salk că ar fi una periculoasă, numindu-l „un simplu chimist de bucătărie”.
Până la urmă, cele două vaccinuri, produse de cei doi rivali, aproape că au eradicat poliomielita de pe planetă.
Salk a devenit însă în ochii opiniei publice eroul, fiind celebrat prin atribuirea numelui său atât vaccinului, cât și multor străzi, poduri și școli.
Potrivit dorinței sale, în 1962 au început lucrările de construcție ale Institutului Salk de cercetari biologice din La Jolla, lângă San Diego, în California, care a fost inaugurat în anul 1967. În ultimii ani ai vieții Salk a fost preocupat cu obținerea unui vaccin împotriva SIDA.
Poliomielita (paralizia infantilă) este o boală infecțioasă deosebit de gravă, atât prin mortalitatea indusă cât și prin handicapurile grave lăsate pe viață prin afectarea sistemului nervos central, dar este prevenibilă prin vaccinare. Vaccinul anti-polio cu virus inactiv creat de către Jonas Salk și cel oral creat de Albert Sabin se află pe lista medicamentelor esențiale a OMS și au eliminat boala în majoritatea țărilor, reducând numărul de cazuri în fiecare an, astfel că s-a ajuns de la 350.000 de cazuri în anul 1988, la 33 în 2018. Tocmai de aceea, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă ca toții copiii să fie vaccinați împotriva poliomielitei, mai ales că în ultimii doi ani, din cauza pandemiei de COVID-19, imunizarea de rutină a copiilor a fost perturbată și a crescut riscul reapariției bolilor prevenibile prin vaccinare.
Virusul poliomielitic (virus din clasa enterovirusurilor), responsabil de producerea bolii, se transmite interuman, pe cale fecal-orală, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii fecale, sau pe cale aeriană, prin picături (virusul fiind prezent în secrețiile nazo-faringiene), potrivit INSP.
Tabloul clinic al poliomielitei poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii sau digestive, până la îmbolnăviri severe, encefalite sau menigoencefalite cu paralizii şi tulburări respiratorii. Infecţia cu virusul polio atinge, de obicei, pragul maxim în lunile de vară, în ţările cu climă temperată, iar în ţările cu climă tropicală nu există diferenţiere pe anotimpuri. Frecvenţa manifestărilor severe este de 1 caz de paralizie la 200 de infecţii subclinice.
În România, vaccinarea împotriva poliomielitei a fost introdusă în calendarul național de vaccinare încă din anul 1956. Pâna în anul 2008 s-a administrat vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009, acesta a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat), menționează INSP.
Ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat în România în anul 1992 (virusul a fost importat din Bulgaria).
Surse: INSP; thoughtco.com;
