Ne paste riscul unor epidemii, pe fondul scaderii ratei vaccinarii

Specialistii au atras atentia ca exista riscul reaparitiei unor boli considerate pana acum  eradicate in Romania, cum ar fi poliomielita.

 

RoVaccin 2015

RoVaccin 2015

Cea de-a treia editie a conferintei RoVaccin, manifestare adresata specialistilor din domeniul medical, a reunit, la sfarsitul saptamanii trecute, la Bucuresti, numerosi medici din specialitati precum medicina de laborator – microbiologie, epidemiologie, boli infectioase, medicina de familie, sanatate publica si management sanitar, medicina scolara, pediatrie, ginecologie, pneumologie.

Evenimentul a fost organizat de Societatea Romana de Microbiologie, avand ca scop principal facilitarea dialogului intre specialistii romani implicati in vaccinare, in contextul in care rata vaccinarii in Romania a scazut continuu in ultimii ani, ajungand in prezent la un nivel ingrijorator, sub limita recomandata de Organiatia Mondiala a Sanatatii. In aceste conditii, specialistii participanti la conferinta au fost unanim de acord ca situatia este una delicata, creandu-se conditii pentru izbucnirea unor epidemii, dand in acest sens exemplul Statelor Unite, unde a izbucnit in cursul lunii trecute o epidemie de rujeola,  stabilindu-se ca principalul factor favorizant a fost rata scazuta de vaccinare impotriva acestei boli.

 

Dr. Alexandru Rafila

Dr. Alexandru Rafila

Presedintele Societatii Romane de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a avertizat in cadrul conferintei ca scaderea ratei de vaccinare este un fenomen inregistrat la nivel mondial, fiind resimtit intens si in Romania, mai ales in ultimii ani. „Acoperirea vaccinala a scazut, riscul de aparitie a unor boli pe care nu le-am mai vazut de multi ani si, mai mult, riscul transmiterii lor in colectivitate, izbucnirea unor focare epidemice sau chiar epidemii sunt posibile in acest moment” a declarat Alexandru Rafila, subliniind si ca opiniile pro si contra vaccinare vin intr-un context mondial ingrijorator, de reemergenta a unora dintre bolile prevenibile prin vaccinare.

Spusele sale au fost confirmate cu date concrete de medicul Victor Olsavszky, reprezentantul in Romania al Organizatiei Mondiale a Sanatati.

 

Dr. Victor Olasavsky

Dr. Victor Olasavsky

Acesta a precizat ca, pana nu de mult, Romania s-a aflat pe un loc foarte bun in ceea ce priveste rata de vaccinare,  nivelul de acoperire fiind de peste 95 la suta in urma cu 10 ani. De atunci, insa, pe fondul acestui trend aparut la nivel mondial, de contestare a efectelor benefice ale vaccinarii, acest nivel a scazut vertiginos, in unele judete ajungand la valori ingrijoratoare cuprinse intre 68 si 72 la suta. La nivel national, nivelul acoperirii vaccinale a ajuns astfel sub 75 la suta, in timp ce recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii este de 95 la suta. In aceste conditii, reprezentantul OMS a atras, la randul sau, atentia asupra riscului de izbucnire a unor epidemii asa cum au fost cele de rubeola si de reujeola din alte tari. Mai mult, exista chiar riscul apatitiei unor focare de poliomielita, o boala consiredata eradicata in Romania, dar care poate reaparea, raspandindu-se din tari precum Nigeria, Pakistan sau Afganistan, acolo unde se inregistreaza cele mai multe cazuri, din cauza scaderii vaccinarii, pe fondul conflictelor armate din aceste tari. In acest context, poliomielita reprezinta pentru OMS o urgenta de sanatate publica la nivel mondial, alaturi de Ebola.

 

Informare vaccinare (sursa foto INSP)Datele centralizate la finalul anului trecut de Centrul National de Supravegherea si Controlul Bolilor Transmisibile arata ca acoperirea vaccinala la varsta de 12 luni a copiilor nascuti in 2013 este sub nivelul recomandat de OMS. Astfel, rata medie de acoperire vaccinala este de 69,4 la suta pentru vaccinul DTP 4, cel care contine patru doze de vaccin impotriva difteriei, tetanosului si pertusis, in timp ce procentul de acoperire pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei si oreionului este de 75,4 la suta iar pentru hepatita B este de 91,3 la suta. Fata de copiii nascuti in iulie 2012, acoperirea vaccinala a scazut cu procente importante, spre exemplu, rata a scazut cu 4 la suta in cazul vaccinului impotriva hepatitei B. Totodata, 30,3 la suta dintre acesti copii au fost depistati ca fiind incomplet vaccinati in raport cu varsta, in crestere fata de anul precedent, cand proportia era de 26 la suta. Neprezentarea continua sa ramana principalul motiv al vaccinarii necorespunzatoare in raport cu varsta. Contraindicatiile medicale ocupa al doilea loc in clasamentul motivelor vaccinarii necorespunzatoare varstei, urmate de disfunctionalitati in furnizarea vaccinului, in crestere fata de anul precedent.

 


Adaugati un comentariu


 

*