Locuri de munca sigure si sanatoase

3 iulie 2012 | 0 comentarii |

Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca (EU-OSHA) a lansat campania “Locuri de munca sigure si sanatoase – Impreuna pentru prevenirea riscurilor” , care se desfasoara pe parcursul a doi ani, este descentralizata si a fost conceputa pentru a sprijini autoritatile nationale, intreprinderile, organizatiile, directorii, lucratorii si reprezentantii acestora, precum si alte parti interesate sa colaboreze in vederea consolidarii securitatii si sanatatii la locul de munca.

Locurile de munca din UE sunt mai sigure si mai sanatoase ca oricand. Cu toate acestea, in fiecare an exista inca 6,9 milioane de accidente de munca si inca si mai multe milioane de cazuri de boli profesionale. Suferinta umana cauzata de conditiile precare de securitate si sanatate este incomensurabila, insa costul economic este estimat la 490 de miliarde de euro in fiecare an – peste jumatate din costul actual al fondului UE de salvare in urma crizei.

Inspectoratul Teritorial de Munca Buzau deruleaza, in aceasta perioada, verificari tematice si sistematice la nivelul institutiilor si agentilor economici din judet, dar si o campanie de informare in care sunt incluse si tematicile Campaniei EU-OSHA, axata pe problematica mentenantei, a precizat pentru www.sanatateabuzoiana.ro  Cecilia Manolescu, inspectorul-sef al ITM Buzau.

 

Avantaj pentru angajatori

 

Prin noua campanie lansata de EU-OSHA se aduce in atentia autoritatilor statelor membre UE, angajatorilor si angajatilor importanta aptitudinilor de conducere si de gestionare, precum si a participarii lucratorilor pentru imbunatatirea securitatii si sanatatii la locul de munca.

 „Exista date care arata ca a face din sanatate si securitate o prioritate nu este doar un demers corect, ci reprezinta si un avantaj pentru intreprinderi”, a afirmat comisarul UE pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Incluziune, Laszlo Andor, cu prilejul lansarii campaniei, la Bruxelles.

 „Beneficiile includ reducerea costurilor si cresterea productivitatii, o forta de munca mai multumita si mai productiva, rate scazute ale absenteismului si rotatiei personalului, un numar mai mic de accidente, imbunatatirea pozitiei printre furnizori si parteneri, cresterea gradului de constientizare si a controlului riscurilor la locul de munca si o mai buna reputatie in ceea ce priveste durabilitatea printre investitori, clienti si in comunitati”, sustine aceeasi sursa.

Principalul obiectiv al campaniei este de a-i incuraja pe sefii directi si pe membrii conducerii superioare sa demonstreze aptitudini de conducere prin implicarea activa in reducerea riscurilor, iar pe lucratori, pe reprezentantii acestora si pe alte parti interesate sa colaboreze cu reprezentantii managementului de la nivelul fiecarei unitati, pentru reducerea riscurilor.

 

Optimismul angajatilor europeni

 

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie paneuropean privind securitatea si sanatatea in munca (SSM) realizat de EU-OSHA dau motive de optimism privind succesul campaniei, sustine agentia, intr-un comunicat remis presei. Potrivit sondajului mentionat, majoritatea lucratorilor din UE (74%) sunt increzatori ca o problema in legatura cu securitatea si sanatatea in munca prezentata unui superior ierarhic ar fi solutionata si, in general, europenii (67%) se considera bine informati cu privire la securitatea si sanatatea in munca.

Cu toate acestea, sondajul arata ca exista diferente considerabile intre statele membre, de aceea unul dintre obiectivele principale ale campaniei este partajarea bunelor practici in vederea cresterii nivelurilor prevenirii riscurilor in intreprinderile de toate dimensiunile si din toate sectoarele, oriunde s-ar afla acestea pe teritoriul UE.

Cercetarile confirma ca, oricare ar fi dimensiunea unei organizatii, aptitudinile de conducere demonstrate de directori si participarea activa a lucratorilor sunt esentiale pentru gestionarea cu succes a securitatii si sanatatii in munca.

 

Premii pentru bune practici

 

Sondajul european in randul intreprinderilor privind riscurile noi si emergente (ESENER) mai arata ca participarea lucratorilor, impreuna cu angajamentul conducerii genereaza performante considerabil mai bune in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca. In intreprinderile cu un nivel ridicat al participarii lucratorilor, combinat cu un angajament ferm din partea conducerii, exista o probabilitate de zece ori mai mare sa fie instituita o politica SSM documentata, iar masurile sunt percepute ca fiind eficace.

Campania cuprinde o varietate de activitati la nivel national si european, inclusiv cea de-a 11-a editie a Premiilor europene pentru bune practici, care vor fi decernate in aprilie 2013, prin care sunt evidentiate cele mai ilustrative exemple de colaborare intre directori si angajati pentru prevenirea riscurilor. Organizate de EU-OSHA, in cooperare cu statele membre si cu presedintiile in exercitiu ale CE, premiile sunt in prezent deschise pentru inscriere, prin intermediul retelei de puncte focale nationale a EU-OSHA:  (http://osha.europa.eu/en/campaigns/competitions/good-practice-award_2012-2013/).      


Categorii: Jobs

Adaugati un comentariu


 

*