Mai mulți donatori, mai multe șanse pentru pacienții cu cancere de sânge

21 septembrie 2019 | 0 comentarii |

Peste 1,2 milioane de transplanturi de celule stem hematopoietice au salvat viețile unor pacienți din întreaga lume, de la primul transplant, realizat în 1957, și până în prezent.

 

Ziua Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice (World Marrow Donor Day – WMDD) este marcată, la nivel mondial, în a treia zi de sâmbătă a lunii septembrie. Iniţial, evenimentul a fost marcat în Italia, Spania, Franţa şi Belgia, iar din 2015 a fost extins la nivel mondial. În 2019, 21 septembrie este ziua în care România și alte 55 de țări, de pe toate continentele, celebrează această zi pentru a mulțumi astfel tuturor donatorilor de celule stem hematopoietice din întreaga lume, care au donat deja sau care așteaptă să fie salvatori de vieți.

Trei din 100.000 de români sunt diagnosticați cu cancere de sânge, iar singura soluție terapeutică pentru salvarea lor este transplantul de celule stem hematopoietice, se subliniază într-un comunicat al Ministerului Sănătății, în care se menționează că, în prezent, 37 de pacienți români sunt în așteptarea unui donator care să le ofere a doua șansă la viață. „Acest tratament poate salva viața pacienților în cazul a peste 70 de boli grave de sânge, printre care leucemiile, limfoamele, mieloamele, anemia aplastică și anemiile hemolitice ereditare severe, dar și afecțiuni precum sindromul mielodisplazic, boli ereditare ale sistemului imunitar și tulburările metabolice moștenite”, au subliniat specialiștii hematologi prezenți la o dezbatere organizată oeri, la București, cu prilejul evenimentelor organizate în România cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, susținută la nivel mondial de Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă (AMDM), The European Society for Blood and Marrow Transplantation (EBMT) şi WMDA Search & Match (BMDW), iar la nivel național, de Ministerul Sănătății (MS), Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) și Primăria Capitalei.

 

De la primul transplant, realizat în 1957, și până în prezent, la nivel mondial au fost efectuate peste 1,2 milioane de transplanturi de celule stem hematopoietice. În România, din aprilie 2013, de când Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH ) a devenit funcțional, 235 de pacienți au fost transplantați cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți, din țară și din străinătate. Doar pentru 9 dintre aceștia, seamănul genetic a fost găsit în țară, iar pentru ceilalți, o nouă șansă la viață a fost posibilă grație donatorilor înregistrați în Germania, Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania, Franța, Cipru, Israel, Grecia, Elveția, Suedia, Belgia, Austria sau India. Pentru 210 dintre pacienți, adică o treime din totalul pacienților aflați pe listele de așteptare ale centrele de transplant de celule stem hematopoietice din România, nu s-a găsit donator un compatibil nici în registrul global, iar pentru 77 dintre pacienți a fost identificat un donator compatibil prea târziu și au pierdut indicația de transplant datorită recăderii bolii, s-a arătat în cadrul evenimentului organizat de ziua donatorilor.

Am văzut pacienți care au reușit să învingă atacul unor boli necruțătoare datorită transplantului realizat cu celule stem donate de persoane neînrudite. În lumea medicală li se spune supraviețuitori deși poate termenul potrivit este renăscuți. Avem această șansă de a fi cei care pot contribui la renașterea unui semen aflat într-o situație limită și puține lucruri pot fi mai valoroase. Invit pe toți cei care doresc să fie parte din binele comun, cei cărora le pasă, să facă acest pas. Cu cât suntem mai mulți cu atât șansele unor donatori compatibili sunt mai mari”, a declarat Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, prezentă la evenient.

Anul acesta, peste 6.000 de români s-au înscris în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, care numără în prezent 66.128 de persoane dispuse să ofere o șansă la viață celor aflați în suferință.

 

La nivel mondial, peste 35 milioane de potențiali donatori sunt înscriși în Registrele din 55 țări, inclusiv din România. Un număr mai mare de persoane înscrise în Registrul din România va mări șansa de a salva mai mulți pacienți care suferă de cancer de sânge sau de alte boli hematologice grave.

Deși Registrul din România numără în prezent 66.128 de posibili donatori, încă nu este suficient pentru a găsi donator-pereche pentru toți pacienții români aflați pe lista de așteptare. Pentru unul din trei români a cărui viață depinde de un transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit nu există în registrele internaționale persoane compatibile”, atrage atenția ministrul Sorina Pintea.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a lansat, anul trecut, campania de înscriere on-line „Donează o șansă la viață”, în urma căreia 1.306 persoane au solicitat kitul de înscriere. „Ne dorim să putem asigura o șansă la viață tuturor pacienților din România care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice și pentru care nu există donatori compatibili înrudiți. De aceea încercăm să conștientizăm publicul larg asupra importanței înscrierii în Registrul donatorilor de celule stem  hematopoietice și a impactului transplantului de celule stem asupra vieții pacienților. Obiectivul nostru este acela de a ajunge la 100.000 de voluntari înscriși până la sfârșitul anului 2020, crescând astfel la 75% șansele de identificare a unui donator compatibil celor care au nevoie de un transplant”, a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, director general RNDVCSH.

 

În acest an, la inițiativa Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă (AMDM) tema internațională aleasă este luminarea în paleta de culori specifice Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem (albastru-alb-roșu), a unui obiectiv din fiecare țară. În România, această zi este marcată printr-o serie de evenimente de informare și de promovare a donării de celule stem hematopoietice, în cadrul celei de-a opta ediții a campaniei „Donează o șansă la viață!”, derulată în București, în perioada 20-21 septembrie, în Parcul Unirii. În seara zilei de 21 septembrie, începând cu ora 21:00, fântânile de pe bulevardul Unirii vor oferi, pentru o oră, un spectacol în culorile albastru-alb-roșu, specifice registrului internațional (AMDM) din care și RNDVCSH face parte. Proiecția de lumină și culoare cu simbolul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, însoțită de mesajele „Thank You! Donor”, „Donează o șansă la viață!”, „Înscrie-te în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice!”, „Campanie susținută de Ministerul Sănătății!” vor fi  integrate într-un spectacol acompaniat de „Rapsodia Română” a lui George Enescu.

Înscrierea online are avantajul că orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, se poate înscrie de acasă, fără a mai fi nevoie să meargă la un centru specializat. Mai multe detalii despre cum poți deveni donator voluntar pot fi găsite pe site-urile RNDVCSH www.registru-celule-stem.ro; www.rndvcsh.ro și pe canalele sociale ale acestuia.

 


Adaugati un comentariu


 

*