Medicii de familie, asteptati la Conferinta Nationala de Cardiologie in Medicina Generala

Pana vineri, 22 aprilie, specialistii care doresc sa participe la acest eveniment pot plati o taxa de participare redusa, aceasta urmand apoi sa se majoreze.

 

conferinta congres farmacistiLa sfarsitul lunii viitoare este programata editia din acest an a Conferintei Nationale de Cardiologie in Medicina Generala, eveniment stiintific care va avea loc la Bucuresti, in prioada 31 mai – 2 iunie, in organizarea Societatii Academice de Medicina a Familiei.

La conferinta sunt asteptati sa participe in egala masura atat medici cardiologi, cat si medici de familie, organizatorii reamintind ca mai sunt doar cateva zile in care acestia mai pot beneficia de o taxa de participare redusa. Astfel, pana vineri, 22 aprilie, taxa de participare pe care trebuie sa o achite specialistii care doresc sa ia parte la eveniment este de 25 de euro, urmand ca de la data respectiva aceasta sa se majoreze la 35 de euro, pana pe 24 mai. De la acea data si in timpul conferintei, taxa de participare va fi de 45 de euro.

Organizatorii precizeaza ca programul stiintific al conferintei va cuprinde o sectiune interactiva cu tema „Dialoguri CORDiale”, moderata de prof. dr. Dan Dominic Ionescu si de prof. dr. Adrian Restian, dar si conferinte, simpozioane si workshop-uri la care vor putea lua parte toti participantii.

 

Prof. dr. Adrian Restian

Prof. dr. Adrian Restian

Manifestarea se adreseaza medicilor din specialitatile cardiologie, medicina interna si medicina de familie si este acreditata de Colegiul Medicilor din Romania.

Conferinta va pune accent pe aspectele practice ale cardiologiei si abordarii pacientului cardiovascular, fiind  abordate subiecte de mare actualitate din domeniul cardiologiei generale. Conferinta se va constitui totodata si  intr-un excelent reper stiintific in ceea ce priveste diagnosticul si terapia pentru medicul de familie care se ocupa de patologia cardiovasculara.

Despre evenimentul care va avea loc la finele lunii viitoare, dr. Adrian Restian, presedintele Societatii Academice de Medicina a Familiei, a declarat ca „detine o importanta aparte, atat pentru medicul de familie, cat si pentru medicul cardiolog, deoarece bolile cardiovasculare ocupa unul dintre primele locuri in patologia omului contemporan”.

 


Adaugati un comentariu


 

*