Medicii de la SCJU Craiova au protestat din solidaritate cu rezidenții

10 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

Medicii specialiști și primari din cadrul unității medicale au dorit să-și exprime solidaritatea cu colegii lor rezidenți, care au fost anunțați că trebuie să își plătească masa la cantina spitalului.

 

Dr. Liviu Vasile

La inițiativa medicului chirurg Liviu Vasile, în fața cantinei Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a avut loc azi, la orele prânzului, un protest inedit. A fost, de fapt, un gest al doctorilor din spital, care au vrut să-și manifeste solidaritatea cu medicii rezidenți care, începând cu data de 1 ianuarie, sunt nevoiți să își plătească din buzunar mesele din timpul gărzilor.

Nemulțumirea cadrelor medicale a fost stârnită de un anunț apărut zilele trecute la avizierul spitalului, prin care șefii de secții sunt rugați să comunice rezidenților din subordine că spitalul va asigura masa doar pentru medicii specialiști și primari, iar rezidenții care vor dori să mănânce în timpul gărzii la cantina spitalului vor putea face acest lucru doar contra cost. Anunțul, semnat de directorul medical al unității sanitare, a stârnit indignare atât în rândul celor vizați – medicii rezidenți – cât și al medicilor primari și specialiști, care s-au declarat solidari cu colegii lor mai tineri, condamnând această măsură discriminatorie.

Decizia se pare că este a firmei de caterning cu care spitalul are contract, care fusese de acord inițial să asigure masa gratuită și pentru rezidenții din gărzi, dar care a revenit ulterior asupra acestei decizii, pe motiv că numărul de rezidenți din cadrul spitalului a crescut.

 

Printr-un mesaj postat pe Facebook, chirurgul Liviu Vasile a anunțat că azi va refuza să ia masa la cantina spitalului, în semn de protest pentru această decizie discriminatorie. „Refuz sa mănânc în cantina SCJUC. Contractul cu ‘furnizorul de servicii’ trebuie reziliat. Avem bucătărie şi personal ce poate asigura masa pentru toţi medicii de garda”, a scris medicul, pe pagina sa de socializare. Lui i s-au alăturat și alți colegi, împreună cu care a luat decizia ca azi, la prânz, să mănânce împreună cu rezidenții, în fața cantinei, câteva sandwich-uri cu ingrediente „aduse de acasă” sau cumpărate din magazin.

Rezidenții craioveni sunt nemulțumiți nu atât că vor fi nevoiți să își plătească masa în timpul gărzilor, cât de modul discriminatoriu în care sunt tratați. Aceștia spun că „nu se înghesuie nimeni la mâncarea din spital, dar e o chestie de principiu, pentru că până la urmă toți avem activitate în acest spital. Oricum, facem mai multe gărzi decât avem în contract și nu suntem plătiți. Nu că am trăi din mâncarea spitalului, însă tot nouă ne cer bani, cei care muncim gratis?!” – au comentat aceștia pe rețeaua de socializare, menționând că ei merg de multe ori să mănânce la cantina Universității de Medicină, unde mâncarea „este mai bună și mai ieftină”.

 

Sorina Pintea

Situația de la Craiova a ajuns și la urechile ministrului Sorina Pintea, care se pare că nu a înțeles fondul problemei. În acest context, ministrul a declarat că „un medic rezident are începând de la 2.500 de lei în primul an, până la 6.000 în ultimul an. Deci, zece lei de două ori pe lună nu cred că ar fi foarte mult”.

Pintea a explicat că medici rezidenți nu beneficiază de normă de hrană, iar la Craiova, aceștia primeau masa gratuit în timpul gărzilor „pentru că așa dorea firma de catering”. Odată ce numărul rezidenților de la nivelul unității medicale a crescut, apropiindu-se de 100, au crescut și cheltuielile pe care firma de catering le suporta pentru a le asigura cele trei mese pe zi în timpul gărzilor. Din această cauză s-a ajuns la decizia controversată care a stârnit nemulțumirea cadrelor medicale, după ce rezidenții au fost anunțați că vor fi nevoiți să plătească 10 lei pentru un meniu, dacă vor mai dori să servească masa la cantina spitalului.

 

În altă ordine de idei, ministrul Sorina Pintea a mai declarat, referindu-se la rezidenții din întreg sistemul sanitar, că nu se pune problema ca aceștia să fie obligați să își plătească studiile dacă vor să plece din țară. „Nu am spus niciodată chestiunea asta cu plătitul studiilor. Am spus că trebuie să găsim soluţii să ţinem medicii în ţară, pentru că statul român investeşte mult într-un medic, şi pregătire profesională şi financiar. Avem nevoie să ne respectăm rezidenţii. În acest moment nu se pune problema. Eu am spus întotdeauna că noi trebuie să avem grijă de rezidenţii noştri, dar pornind de la pregătirea profesională. Trebuie să îi pregătim aşa cum trebuie. Am făcut la un moment dat o declaraţie că nu sunt bine pregătiţi şi am fost înţeleasă greşit. Eu, de fapt, vreau să spun că trebuie să ne respectăm rezidenţii, dar respectul vine din felul în care îi pregătim, să le asigurăm posibilitatea să înveţe”, a subliniat ministrul.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*