Medicii rezidenti vor face garzi pe toata perioada pregatirii

18 ianuarie 2013 | 0 comentarii |

Totalul minim de garzi sau ture de 12 ore nu va fi mai mic de 500 pe parcursul celor cinci ani de pregatire in specialitate, prevede noul regulament privind pregatirea in medicina de urgenta

 

S-a aprobat regulamentul privind efectuarea pregatirii rezidentilor in specialitatea medicina de urgenta, printr-un ordin comun al Ministrului Sanatatii si al Ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, publicat zilele acestea in Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, rezidentii vor efectua garzi pe tot parcursul pregatirii lor, in cadrul UPU si in cadrul SMURD, cu conditia ca garzile efectuate la SMURD sa nu reprezinte mai putin de 20% din total.

Totodata, rezidentii in specialitatea medicina de urgenta sunt obligati ca  pe parcursul celor cinci ani de pregatire sa aiba la activ cel putin 500 de garzi sau ture de 12 ore efectuate. Maximum o zecime din totalul garzilor pot fi efectuate in sectiile de anestezie si terapie intensiva, corespunzator modulelor de specialitate.

In ceea ce priveste retribuirea rezidentilor in medicina de urgenta, ea se va face incluzand sporurile corespunzatoare normelor legale in vigoare pentru activitatea in cadrul sectiilor in care isi desfasoara modulul de pregatire.

Odata cu prima serie de rezidenti care va incepe pregatirea dupa publicarea acestui ordin, se vor respecta duratele stagiilor si modul de desfasurare al acestora in conformitate cu prezentul ordin”, se mentioneaza in actul normativ.

In conditiile in care medicul rezident vrea sa se orienteze catre un alt program de rezidentiat fara a sustine un nou concurs, acest lucru poate fi facut doar cu aprobarea ministrului sanatatii.

In ceea ce priveste detasarea dintr-un centru de pregatire in altul, noul act normativ prevede ca aceasta se poate face „doar cu acordul directorilor sau coordonatorilor de rezidentiat din centrele universitare implicate”, in anumite conditii.

Actul normativ integral poate fi consultat,AICI

 

Reamintim ca medicina de urgenta a fost una dintre specialitatile in cadrul carora au fost suplimentate locurile la rezidentiatul din noiembrie 2012 cu 48 de locuri. Peste 5.000 de absolventi ai universitatilor de medicina si farmacie din tara s-au inscris la concursul de rezidentiat. In Bucuresti, gradul de promovabilitate a fost de peste 80%.

La Spitalul Judetean de Urgenta Buzau si-au inceput deja stagiul de pregatire pe sectiile UPU-SMURD si ATI, patru dintre rezidentii care au promovat examenul in noiembrie 2012.

Pentru rezidentiatul din 25 noiembrie 2012, spitalele din Buzau au scos la concurs, 40 de posturi, pentru care au optat  insa doar 36 de medici tineri, nedorite ramanand un post de medic de laborator la Spitalul Smeeni si trei posturi de medic de familie la Ambulanta.


Adaugati un comentariu


 

*