Medicul Burnei, absolvit de instanta dar renegat de colegi

UPDATE, 31 august: Curtea de Apel Bucuresti a decis definitiv, joi, ca medicul ortoped Gheorghe Burnei, trimis in judecata pe 8 iunie, sub acuzatia de luare de mitadupa ce ar fi cerut bani de la parinti pentru a le opera copiii internati la Spitalul „Marie Curie”,  ramane cu interdictia de a profesa in spitalele publice.

Imediat dupa sentinta, profesorul Burnei a declarat, intr-o conferinta de presa, ca decizia a fost data ca „urmare a memorandumului colegilor mei de la Spitalul Marie Curie”, considerand ca acestia l-au judecat „inainte sa ma judece instanta de judecata! Pentru mine acestia au fost copiii mei. Am petrecut cu ei mai mult decat cu familia mea. Am renuntat la banii proprii din cercetare ca sa le platesc lor anii de studiu in doctorat. M-am luptat pentru ei sa ramana in Bucuresti si sa profeseze la acest spital. Si am facut asta pentru ca vreau sa las in urma mea medici competenti, care sa aiba grija de copiii romanilor”, a spus medicul. El si-a sustinut in continuare nevinovatia si si-a manifestat intristarea pentru ca este „aratat cu degetul cum ca am mutilat copii, cand tot ce am facut in 42 de ani de cariera a fost sa geasec solutii la situatii disperate, imposibile, respinse de alti doctori. Sa salvez vieti”…

Se pare insa ca pledoaria sa nu i-a convins pe judecatorii care au admis contestatia procurorilor si au desfiintat o decizie a Tribunalului Bucuresti, prin care medicului i se permisese sa opereze in spitalele publice.

***

Chirurgul a obtinut in instanta permisiunea de a opera din nou, insa colegii sai ortopezi din cadrul spitalului Marie Curie refuza sa mai colaboreze cu acesta.

 

Victorie cu gust amar pentru medicul chirurg ortoped Gheorghe Burnei, care a obtinut in cele din urma o sentinta favorabila din partea instantei privind dreptul de a se intoarce in sala de operatie. O sentinta definitiva pronuntata in luna iulie, de Curtea de Apel Bucuresti, impunea mentinerea masurii controlului judiciar impotriva medicului si a interdictiei de a profesa in spitalele publice. Chirurgul a facut insa o noua incercare, solicitand instantei sa ii permita sa profeseze din nou in sistemul public. De aceasta data, demersurile sale au fost incununate de succes, dr. Gheorghe Burnei obtinand din partea instantei dreptul de a reveni in sala de operatie a Spitalului de copii Marie Curie.

Sentinta poate fi insa atacata de procurori, iar colegii profesorului Gheorghe Burnei, din cadrul spitalului, nu s-au aratat deloc incantati de decizia instantei si de perspectiva de a lucra din nou impreuna acesta. Chirurgii ortopezi de la Marie Curie au trimis chiar o scrisoare Comisiei de Etica a unitatii medicale, in care precizeaza ca nu doresc sa fie asociati in vreun fel cu activitatea medicului Gheorghe Burnei si refuza orice colaborare cu acesta.

 

In documentul semnat de colegii mai tineri ai profesorului Burnei, medici specialisti si rezidenti din cadrul sectiei de Ortopedie Pediatirca a spitalului se subliniaza ca acestia sunt dispusi sa faca uz de toate mijloacele legale pentru a nu fi asociati in vreun fel cu activitatea colegului lor, pornind de la mutarea in alte sectii, greva, suspendarea contractului de munca si chiar demisia.

Medicii coalizati impotriva chirurgului Gheorghe Burnei mentioneaza si care sunt motivele care i-au determinat sa faca acest demers. Ei sustin, in scrisoarea adresata Comisiei de Etica a spitalului, ca acesta, in perioada anterioara inceperii scandalului in care a fost implicat, „a impus cu autoritate efectuarea anumitor interventii chirurgicale inutile, nelasand dreptul celorlalti medici de a opta pentru tratamentul chirurgical optim adecvat propriilor pacienti, si-a folosit autoritatea in sensul obstructionarii medicilor tineri in a efectua interventii chirurgicale prin care sa isi poata confirma nivelul de performanta, iar in acest sens a intretinut o atmosfera de timorare a medicilor in sectia de ortopedie, atmosfera in care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din sectie”.

 

De cealalta parte, profesorul Gheorghe Burnei a declarat, dupa ce instanta a decis ca poate profesa din nou, ca nu a conditionat niciodata actul medical, ca banii erau lasati de pacienti fara stirea sa si erau folositi pentru a cumpara mancare cadrelor medicale care ii erau alaturi la operatii. In plus, medicul sustine ca prin decizia de a ramane in tara si a opera a adus economii Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, dar si romanilor care altfel ar fi fost nevoiti sa achite o parte din costul interventiilor, in strainatate. In plus, medicul spune ca ortopedia este viata sa si ca ultimele 8 luni au fost „un cosmar” pentru ca „totul este ireal de nedrept”. „Nu am conditionat niciodata actul medical. Am refuzat constant ceea ce toti pacientii si rudele acestora ofera in toate spitalele din tara. Daca acestia au lasat bani din proprie initiativa, deseori si fara stirea mea, i-am folosit pentru a cumpara mancare pentru cadrele medicale, care stateau alaturi de mine in operatii, peste program. (…)Nu am facut medicina pentru bani si nu am cerut niciodata nimic de la nimeni. Ortopedia este viata mea!”, spune medicul intr-un comunicat remis presei dupa aflarea sentintei.

 

Mai mult, profesorul Burnei subliniaza ca „decizia de vineri a Tribunalului este o prima dovada ca adevarul iese la iveala si am incredere ca mi se va face dreptate atat mie, cat si tuturor doctorilor sau asistentelor, care pot fi acuzati in orice moment de luare de mita”.

Medicul sustine insa, in comunicat, ca in spatele tuturor acuzatiilor la adresa lui s-ar afla doua organizatii neguvernamentale, „Daruieste Viata” si „Daruieste Aripi”. „Cele doua ONG-uri sorosiste, atat de pornite impotriva chirurgului Burnei, primesc regulat comision pentru pacientii dusi la anumite clinici din afara tarii pe baza formularului E112. Insa, pana anul trecut, in comisia de aprobare a acestor formulare se afla chiar renumitul chirurg Burnei, care respingea toate cazurile care puteau fi operate in tara”, spune medicul, care crede ca a fost victima unei comenzi politice „de linsare a imaginii celui mai bun dar, iata, si cel mai incomod medic din tara”, scrie profesorul Burnei.

Reprezentatii organizatiei „Daruieste Viata” catalogheaza insa afirmatiile medicului Burnei drept atacuri calomnioase si denigratoare si sustin ca „aceste alegatii sunt o defaimare lipsita de orice fundament, menite doar sa arunce o perdea de fum peste acuzatiile aduse la adresa profesorului Burnei”.

 

Colegii sai mai tineri sustin insa, in scrisoarea trimisa Comisiei de Etica a spitalului, ca dupa ce medicul a fost arestat preventiv, iar ulterior i s-a interzis sa mai opereze in spitalele publice, activitatea in sectia de ortopedie pediatrica a decurs mult mai bine, a scazut perioada de spitalizare a pacientilor, iar procesul de pregatire a studentilor si rezidentilor si-a urmat cursul normal.

In aceeasi scrisoare se arata ca „faptele de coruptie pentru care este trimis in judecata contravin eticii si deontologiei medicale. Consideram ca statutul de medic si mai ales de profesor impun o inalta tinuta morala, iar faptele de coruptie contravin grav principiilor enuntate”.

Semnatarii uita insa ca medicul Gheorghe Burnei nu a primit o condamnare pentru aceste fapte, iar procesul este in curs, pana la pronuntarea sentintei aplicandu-se prezumtia de nevinovatie.

Ramane de vazut cum va evolua situatia la spitalul Marie Curie si care va fi decizia pe care o va lua medicul Gheorghe Burnei, care are de partea sa hotararea judecatoreasca ce ii permite sa se intoarca la vechiul loc de munca, chiar daca este contestat de intregul colectiv de medici din sectie.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Comentarii (4)

  1. Carmen Chioasca spune:

    In lumea medicala exista competitie, invidie, din acest motiv nu cred comentariile facute unii medici colegi. Zilele trecute am consultat un copil cu o afectiune neurologica asociata cu o afectine ortopedica care fusese operat f bine de dnul profesor. Familia era f multumita

  2. Noel Dan spune:

    Si totusi este un mare medic si un mare profesionist!

  3. Albert Claudiu spune:

    Nu iau apararea acestui Profesor dar…De ce nu l-au renegat inainte de a fi tarat prin aceste procese?

    • medic spune:

      De ce nu l-au renegat? Simplu. Au asteptat mai intai sa le scoata post in clinica universitara si sa le finalizeze doctoratele. Dupa aceea, flit!

Adaugati un comentariu


 

*