Medicul pediaru Gina Anica, despre imunitatea copiilor la începutul toamnei

30 septembrie 2025 | 0 comentarii |

Respectarea regulilor de igienă, alimentația sănătoasă, activitatea fizică în aer liber, somnul de calitate și vaccinarea sunt principalele măsuri de care părinții trebuie să se îngrijească pentru ca sănătatea copiilor lor să nu aibă de suferit în anotimpul rece.

 

Odată cu răcirea vremii, sistemul imunitar devine mai sensibil și poate fi mai vulnerabil la agenții patogeni (inclusiv virusuri și bacterii), mai ales în cazul copiilor. Toamna este un anotimp frumos, dar aduce cu ea multe schimbări la care copiii trebuie să se adapteze. Se schimbă programul, se trezesc mai devreme, ziua se scurtează și oboseala se acumulează, iar contactul cu alți copii este zilnic, la școală sau la grădiniță. Deși organismul uman este capabil să funcționeze eficient încă de la naștere, anumiți factori pot influența imunitatea și rezistența la boli, pe tot parcursul vieții. 

Pregătirea organismului pentru sezonul rece începe prin întărirea sistemului imunitar – prima linie de apărare împotriva răcelilor și a gripei, dar și a altor boli. Dacă există deja carențe de vitamine sau minerale, acestea pot slăbi mult organismul. De aceea, respectarea unor reguli de bază privind igiena, alimentația sănătoasă, mișcarea în aer liber și somnul eficient, dar și un control medical preventiv, pot face diferența.

Și pentru că pregătirea organismului pentru sezonul rece începe prin întărirea sistemului imunitar – prima linie de apărare împotriva răcelilor, a gripei, dar și a altor boli, dr. Anica Gina, medic primar pediatru, în cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău oferă părinților sfaturi prețioase, pentru ca micuții să nu aibă de suferit în anotimul rece.

 

Ce este imunitatea?

 

Odată cu revenirea în școli și grădinițe și reluarea activității în grupuri, la care se adaugă răcirea vremii, copiii se expun mai mult la infecții. Părinții se îngrijorează și își doresc pentru copii lor o sănătate cât mai bună, iar infecțiile respiratorii sau digestive care pot apărea să fie de o severitate cât mai redusă.

„Imunitatea este capacitatea organismului de a se apăra împotriva infecțiilor de tip viral, bacterian sau fungic. Copiii se îmbolnăvesc mai des decât adulții pentru că ei au sistem imun în dezvoltare. Practic, în burta mamei sunt în mediu steril, primesc anticorpi prin placenta mamei, apoi prin alimentația naturală prin laptele de sân, dar mai departe au nevoie să își facă ei imunitatea lor. De aceea se îmbolnăvesc mai des și trec prin boli. Când vorbim despre faptul că un copil are o imunitate scăzută, – marea majoritate nu au imunitate scăzută -, vorbim despre acei copii care se îmbolnăvesc frecvent, prezintă mai mult de 10 episoade într-un an, iar episoadele respective de boală sunt severe de tract respirator inferior, pneumonii repetate, bronșite. Vorbim de copii care au nevoie de tratament antibiotic injectabil, care au nevoie de internare, de internări prelungite, repetate, într-un an de zile, în doi ani de zile. Dacă fac otite repetate, nu iau în greutate, trec prin episoade diareice și nu își mai revin, atunci vorbim despre un copil care are o imunitate scăzută și care are nevoie de investigații suplimentare, la pediatru sau poate chiar consultul unui medic imunolog”, explică dr. Gina Anica.

 

Episoadele de viroză respiratorie sunt normale

 

Mediul pediatru spune că marea majoritate a copiilor au o imunitate bună, iar episoadele de viroze respiratorii sunt normale. Există însă câteva reguli de bază care trebuie respectate, pentru a preveni complicațiile.

Atunci când copiii intră în colectivitate, când merg prima dată la creșă sau la grădiniță, încep să răcească. Părinții se îngrijorează că micuții răcesc lunar, poate chiar de două ori într-o lună. Dacă au episoade ușoare, manifestate prin rinoree, febră 24-48 de ore, tuse – care inițial e seacă, apoi devine productivă și ține undeva la 7-10 zile -, apoi se ameliorează. Copilul reintră în colectivitate și dacă răcește din nou și are aceleași manifestări, părinții cred că nu i-a trecut boala. Dar există mai multe virusuri, cu manifestări asemănătoare, așa că poate fi o îmbolnăvire cu alt tip de virus, tot respirator, iar câteodată, digestiv. Un copil aflat prima dată în colectivitate, este normal să se îmbolnăvească, în perioada sepetembrie-aprilie, chiar  și de 7-8 ori. Este normal, la început de septembrie-octombrie, să facă câteva episoade de viroză respiratorie, poate și fi și o viroză digestivă, chiar și un episod de bronșită sau otită, pentru că, pe parcursul trecerii prin diferite boli, organismul, dacă nu are o perioadă de repaus să se refacă, poate face o complicație. Asta nu înseamnă că este un copil cu imunitate scazută, este o reacție normală în procesul de producere al anticorpilor”, expică dr. Gina Anica.

 

Importanța alimentației pentru sănătate

 

Micile ajustări în rutina zilnică pot face diferența în prevenirea îmbolnăvirilor și menținerea energiei copilului pe parcursul sezonului rece. Alimentația este un factor important în păstararea și creșterea imunității.

,,Atât pentru adulți cât și pentru copii, vorbim despre sfaturi generale, la debutul sezonului rece. Alimentația are un rol esențial pentru imunitatea copilului, pentru că intestinul este, practic, gazda anticorpilor, gazda celulelor importante în imunitate. Insistăm foarte mult pe o alimentație sănătoasă, bogată în proteine de calitate, adică ouă, de 2-3 ori pe săptămână, carne de calitate – de curcan, de vită -, peștele este de asemenea foarte important, tot de 2-3 ori pe săptămână. Lactatele sunt foarte importante, mai ales chefirul, care este important pentru flora intestinală. Legumele și fructele nu trebuie să lipsească din alimentația copilului, ca și grăsimile sănătoase. Este de preferat să mănânce nuci, avocado, ulei de măsline și cât mai puțin, dacă se poate, zahăr, pentru că este «otrava» întregului organism, ca și alimentele utraprocesate. Din păcate, din practica de zi cu zi, observăm din ce în ce mai mulți copii care au analize modificate pe colesterol și trigliceride. Ne dorim să avem copii cu imunitate bună, dar cu toate acestea nu avem grijă la alimentația lor”, atrage atenția dr. Gina Anica.

 

Mișcarea în aer liber întărește imunitatea

 

Medicul pediatru subliniază că, pe lângă alimentație, este foarte important să scoatem copilul afară zilnic și să-l încurajăm să facă mișcare în aer liber, cel puțin 10-15 minute în fiecare zi, îmbrăcat corespunzător.

„Indiferent dacă are o lună sau 14-15 ani, copilul trebuie scos afară, pentru că expunerea la soare, minimum 10-15 minute crește cantitatea de vitamina D3. La fel, copiii mici, în momentul când se scot afară, iarna, chiar dacă este frig, nu trebuie îmbrăcați foarte gros – avem tendința de a-i îmbrăca prea gros, de a-i cocoloși. Organismul trebuie să se călească, prin expunere la aer rece, chiar dacă este iarnă. Unii părinții au tendința de a-și ține copiii în casă de teama răcelilor, dar trebuie să știe că un copil, cu cât este mai mult ținut în casă, cu atât devine sensibil în momentul când îl scoți la aer, pentru că protecția lui nu înseamnă să îl ții în casă decât dacă este răcit, câteva zile, apoi este nevoie să fie expus la aer. Iar copiii mai mari trebuie încurajați să facă mișcare în aer liber, pentru că activitatea fizică regulată este esențială pentru dezvoltarea armonioasă și întărirea imunității copilului”, recomandă dr. Gina Anica. De asemenea, medicul recomandă aerisirea camerei copilului, pentru că aerul proaspăt ajută la prevenirea răcelilor și menține un mediu sănătos, precum și menținerea unei temperaturi moderate în încăpere, pentru a evita trecerea bruscă la o temperatură scăzută, atunci când copilul iese din casă.

 

Somnul ajută corpul și creierul să se dezvolte

 

Somnul este un alt factor important în menținerea sănătății la nivel optim și în dezvoltarea armonioasă a corpului și creierului copiilor. Numărul de ore de somn recomandate pentru un copil depinde de vârsta acestuia, iar un somn odihnitor, la ore regulate, ajută la susținerea sănătății fizice și mintale a copilului, ajută la dezvoltarea atenției, crește puterea de concentrare, de învățare și de memorare și previne numeroase boli.

Somnul suficient și odihnitor reprezintă un alt factor important pentru imunitate și dezvoltarea armonioasă a copilului. În ultimul timp, copiii nu mai dorm eficient, nu mai au un program de somn, iar asta le afectează sănătatea fizică și mintală. Când este mic, la 1-2 ani, copilul trebuie să doarmă cam 11-13 ore pe noapte. Mai târziu, când ajunge la vârsta școlară, trebuie să doarmă aproximativ 9 ore și să adoarmă înainte de ora 22.00, pentru că altfel nu va fi odihnit. Este, de asemenea, imortant, să stea cât mai puțin pe device-uri (telefoane, tablete, laptop), mai ales cu două ore înainte de culcare. Potrivit mai multor studii, lumina albastră emisă de ecranele televizoarelor, telefoanelor, computerelor și tabletelor pot afecta producția naturală de melatonină, hormonul somnului, care ne ajută să intrăm în lumea viselor. O alternativă bună înainte de culcare este cititul. Părintele poate începe prin a-i citi el, copilului, înainte de culcare, iar obiceiul odată format, copilul se va bucura mereu de o poveste înainte de somn, iar ulterior va face singur acest lucru”, delatiază medicul pediatru.

 

Igiena personală, regulă de bază 

 

Una dintre regulile esențiale pentru o bună sănătate este igiena personală. În fiecare zi, mâinile noastre vin în contact cu milioane de microbi, invizibili ochiului liber, dar capabili să ne afecteze semnificativ sănătatea. Pentru părinți, când vine vorba de regulile de igienă personală pentru copii, mâinile curate sunt o prioritate și o provocare. Educarea copiilor despre spălatul pe mâini înainte de masă, după joacă sau după folosirea toaletei este un pas crucial pentru sănătate. Adulții trebuie să le explice, pe înțelesul lor, că germenii invizibili pot cauza răceli sau alte boli, iar spălatul corect pe mâini protejează corpul uman de agresori.

„Copiii mici, care intră în colectivitate, trebuie să fie învățați atât acasă, cât și de educatoare, să își spele bine mâinile. Este foarte important să se spele cu apă și săpun pe mâini, timp de cel puțin 20 de secunde, de fiecare dată când intră în casă, de fiecare dată când trebuie să se așeze la masă sau după ce merg la toaletă. Pentru copii, această activitate este distractivă, jucăușă, iar învățând să se spele singuri pe mâini, își vor păstra acest obicei toată viața. La fel, în momentul în care sunt răciți, copiii trebuie ținuți acasă, trebuie învațati să sulfe nasul, trebuie să le aspirăm secrețiile în monmetul în care strănută, să-i învățăm să strănute în cot și să evite să tușească în fața celorlați copii sau, dacă nu este posibil, să-și acopere gura cu un șervețel de unică folosință, pentru a preveni răspândirea germenilor”.

 

Vaccinarea, cea mai eficientă metodă de prevenție

 

Vaccinarea este o modalitate sigură și eficientă prin care copiii pot fi protejați împotriva anumitor boli infecțioase. Educarea copiilor despre importanța vaccinurilor îi ajută să înțeleagă că acestea îi protejează de boli grave.

„Vaccinarea, care ne-a protejat de ani de zile, pe noi și pe copiii noștri, este foarte importantă. Mă refer la vaccinarea celor mici, împotriva rujeolei, rubeolei, hepatitei, poliomelitei – boli care au fost ținute sub control ani de zile. Sunt vaccinuri care se fac gratuit, prin medicul de familie, în perioada 0-1 an. Apoi, când merg în colectivitate, vorbim de vaccinul pentru hepatită, – să nu uităm că de curând au fost la noi în Buzău, focare de hepatită. Pentru varicelă, pe care o fac toți copiii, este un vaccin opțional, dar dacă vrem să prevenim o formă severa de boală este indicat vaccinul. De asemenea, în fiecare an, vorbim despre vaccinarea antigripală, cu vaccin care, de asemenea, este gratuit prin medicul de familie. În fiecare an avem cazuri urâte de gripă la copii, cazuri care necesită de multe ori spitalizare, care dau complicații, cu pneumonii sau otite, în cazul copiilor nevaccinați”, recomandă dr. Gina Anica.

În concluzie, medicul pediatru buzoian subliniază că „un copil cu imunitate bună, la primele semne de răceală face febră, are semne de infecție respiratorie superioară, cu rinoree și tuse ușoară, dar îi trece în 2-3 zile”, în timp ce în cazul unui copil cu imunitatea scăzutăsimptomele evoluează foarte repede spre pneumonie sau spre altă complicație”.

 


Adaugati un comentariu


 

*