Ministerul Sănătății anunță achiziția a peste 10.000 de doze de Cisplatin

Comunicatul remis în acest sens vine la scurt timp după ce Avocatul Poporului a cerut lămuririri referitoare la criza de medicamente oncologice.

 

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului

Deși pacienții au reclamat încă din luna aprilie dispariția medicamentului citostatic Cisplatin, care nu se mai găsea din luna martie, iar subiectul a fost adus de atunci de mai multe ori în atenția publică, Avocatul Poporului a reacționat și de această dată cu mare întârziere. Ciorbea a anunțat abia ieri că s-a sesizat din oficiu în legătură cu această problemă și că a solicitat lămuriri de la Ministerul Sănătătății (MS) și Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită lămuriri Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului în legătură cu absenţa de pe piaţă, semnalată de presă, a medicamentelor Cisplatin, Bleomicin, Osetron şi Folinat de Calciu, esenţiale în tratamentul cancerului. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii”, se arată într-un comunicat remis ieri de instituție, într-un moment în care autoritățile au făcut deja demersuri pentru a depăși această criză, care nu este apărută de ieri, de azi.

 

În aceeași zi, Ministerul Sănătății a remis un comunicat semnat de ministrul Sorina Pintea, prin care se anunța că 10.250 de fiole de Cisplatinum au fost achiziționate și livrate săptămâna trecută, aflându-se în prezent în depozitele din România agreate de producător, de unde unitățile sanitare  se pot aproviziona în baza contractelor de achiziții publice încheiate.

Câteva sute dintre acestea au fost deja distribuite, în depozite aflându-se, în acest moment, 9.610 fiole, se menționază în comunicatul ministerului. Aceeași sursă mai precizează că, dintre cei trei producători de Cisplatin înregistrați în CANAMED, doar unul mai livrează acest medicament în România, acestuia solicitându-i-se să suplimenteze livrările până la rezolvarea legală a posibilităţii achiziţionării de Cisplatin de pe piaţa liberă.

Totodată, Ministerul Sănătății transmite că analizează modificarea legislației, astfel încât să fie asigurată  continuitatea în aprovizionarea cu medicamente.

 

Sorina Pintea

Până când se va reuși asigurarea necesarului de Cisplatin, autoritățile menționează că este disponibil pe piață, în cantități suficiente, medicamentul Carboplatinum, care face parte din aceeaşi clasă de medicamente şi al cărui mecanism de acţiune prezintă diferenţe mici faţă de Cisplatin. Astfel, în cazul unui număr mare de pacienți oncologici poate fi folosit Carboplatin ca înlocuitor, astfel încât cele aproape 10.000 de doze de Cisplatin să poata fi utilizate pentru pacienții care necesită doar acest tip de tratament.

Sorina Pintea mai spune că, luna aceasta au mai fost achiziționate, pe nevoi speciale, 1.350 de doze de Bleomicin și 32.000 de doze de Folinat de Calciu –reprezentând necesarul pe un an de zile, iar unele spitale s-au aprovizionat deja, necesarul anual fiind stabilit prin cumulul solicitărilor tuturor unităților sanitare cu profil oncologic în contract cu casele de asigurări de sănătate.

„Facem precizarea că în unităţile sanitare din ţară există în prezent 87.000 de doze de Osetron, sub formă de tablete. De asemenea, există în cantităţi suficiente produsul Granisetron, cu acceaşi indicaţie terapeutică, atât tablete, cât şi fiole. Ministerul Sănătăţii analizează modificarea legislaţiei astfel încât să fie asigurată continuitatea în aprovizionarea cu medicamente”, se mai arată în comunicat.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*