Pastile in foi de vita

Am tot crezut ca situatia nu este asa de rea. Dar parlamentarii nostri se aduna ca sa voteze o lege pentru rezolvarea problemei cainilor fara stapan, liderii politici trag in toate partile de Rosia Montana… Important este sa iasa banul care sa intre la bugetul statului sau, ma rog, al altora, si sa se gaseasca rapid solutii pentru linistirea maselor.

Nu are nimeni ochi sa vada dramele prin care trec unii romani. Vazand la televizor pe veteranul de razboi care facea poteca la biserica pentru a capata ceva de mancare, am zis asta este, la veniturile mici pe care le au multi romani, nu au incotro. Si sa credem ca nu exista banii necesari pentru a le creste pensiile si salariile. Sau sa nu credem?…

Oricum ar fi, tot nu ne foloseste la nimic.

Dar, cand omul acesta, in varsta de 93 de ani, a zis ca da pe medicamente peste trei milioane de lei pe luna, am zis ca nu se poate! Cum s-a ajuns la aceasta disproportie intre ce da statul pentru traiul omului si cat cere sistemul medical pentru serviciile (vai de ele!) pe care le ofera?

S-au dat fel de fel de legi menite sa aduca bani la bugetul sanatatii, dar putine au tinut cont de posibilitatile financiare ale cetateanului. Pai, ce inseamna pentru acest veteran de razboi coplata? Ce inseamna asigurarile private despre care se vorbeste? Ce inseamna cabinetul particular al doctorului de care nu se poate apropia datorita preturilor? Ce inseamna compensarea unei retete cu 90 la suta sau, pentru ca este veteran si legea asa spune, comensarea de 100 la suta, cand el este nevoit sa plateasca atat de multi bani pentru adaosul comercial pus de farmacie, in conditiile in care din pensie nu-i mai ramane sa-si cumpere si mancare?

Desigur, acesti veterani de razboi nu pot iesi in strada. Nu au, fizic,  aceasta putere. Nu pot deranja puterea, indiferent de culoarea ei. Se conteaza probabil pe faptul ca nu peste mult timp nu vor mai exista. Eroare mare, pentru ca veniturile lor sunt similare cu ale multor romani. Niste anonimi condamnati sa gaseasca greu caloriile necesare fiecarei zile. Acesti romani sunt, in schimb, convinsi (de medici, de producatorii care au cu ce sa-si faca reclama, de sistem, in general) ca trebuie sa consume medicamente care ii costa foarte mult. Pentru care renunta sa mai mearga la stomatolog pentru a avea cu ce mesteca dumicatul amarat pe care il inghite si pentru care magazinele devin muzee pe care le viziteaza din ce in ce mai rar.

Ma gandesc, in fata acestei realitati, cum ar fi sa dai vietatilor din ograda, fie caine, pisica, porc sau gaina, mai putina hrana si mai multe medicamente. Cum s-ar uita acestea la stapanul lor?

Iar noi, oamenii, cum am fost adusi in aceasta postura, de a accepta ceea ce un animal nu ar face?

Probabil, patrupedul nu are o pensie din care sa muste sistemul medical, care nu ar fi de fapt vinovat, pentru ca nu el a dat legile dupa care functioneaza.

Priveam la veteranul care se indeparta, cu pasi sovaielnici, catre casa. Cu o sacosa in care adunase ceea ce mai primise de la trecatori.

Dar nimeni nu i-a dat gratis medicamentul de care avea nevoie.

Niciun trecator de la carma acestui stat care trebuie sa se ingrijeasca de toti cetatenii sai…

Iar veteranului nu-i ramane, daca mai traieste pana la Craciun, decat sa-si puna pe masa de sarbatori, in loc de sarmale, pastile, impachetate in foile de vita pe care le-a cules cu mana-i tremuranda, peste vara, din vreun butuc de vita de vie aflat la intrarea vreunui bloc. Pentru ca varza e scumpa si cam grei de digerat la varsta lui…