Românul, hornul care aduce profit

Rezulta, din ce se spune prin sistemul sanitar, cu subiect si predicat, ca din cauza fondurilor insuficiente românii se pot baza mai mult pe tratamente mostenite de prin batrani decat pe metodele moderne de vindecare. Asa ca daca tot iesiti prin parcuri, cautati frunze de brusture, bune pentru alinarea durerilor, cumparati menta, musetel si sunatoare, beti cate un pahar de vin rosu pe zi. Multe altele de genul acesta sunt la indemana tuturor si in acest mod ar fi posibil ca prin spitale sa nu mai fie aglomeratie, iar in ministerul ce patroneaza sanatatea noastra, stresul ar putea lipsi. Daca exista, desigur.

 Fabulez si eu, ce sa fac daca au fost alocati anul acesta doar 200.000 de lei pentru programul STOP FUMAT fata de doua milioane in 2012. Nici nu stiam ca exista un astfel de program, preluat probabil din strainataturi, dar greu aplicabil la noi. Dar aflu acum ca din aprilie, banii sunt folositi doar pentru plata personalului implicat in program. Intelegeti, nu? Ca si cum mecanicii de locomotiva ar fi platiti, dar nu circula. Deci, consultatiile gratuite si acordarea de medicamente antifumat au fost oprite. Pentru sanatatea natiunii? Oricum, noi suntem mai caposi si nu prea suntem de acord cu ce vrea Uniunea Europeana in domeniul productiei de tigari. Pai cum, sa sufere bugetul? Daca românul fumeaza transformandu-se in horn, devine dependent, vanzarile cresc, isi pune si sanatatea in pericol fiind nevoit sa stea la cozi la cabinete si sa cumpere medicamente. Deci, afacerea merge, nu?

Din pacate, avalansa produsa de bugetul mic acordat sanatatii antreneaza cu ea si alte probleme. Eu chiar ma intrebam daca as accepta sa fiu angrenat in conducerea programelor de sanatate, in aceste conditii. Sa nu am bani suficienti pentru stomatologie, pentru oncologie, pentru HIV sau diabet. Sa nu pot derula Programul National de Transplant pe tot parcursul anului. M-as simti groaznic.

Suferinta oamenilor nu se poate masura. Nu se incadreaza in programe, nu tine cont de buget, nu poate fi amanata. Nu as putea privi in ochii omului bolnav. Nu as putea da din umeri in fata lui, stii, nu avem de unde sa dam bani.

Dintr-un sondaj de opinie rezulta ca 40 la suta dintre români sunt tristi. Cum ar putea fi altfel, cand traiesc cu frica zilei de maine? Mai spunea cineva de curand ca, desi la noi se munceste multe ore pe zi, se produce putin. Zau, dar ce suntem, constatatori? Solutii nu avem? Daca nu aveti idei, puneti o taxa pe fumarit. Sa ne stea si mintea in loc…

Suntem lasati sa ne obisnuim cu raul. Sa credem ca starea de normalitate este aceasta. Ca trebuie sa ne bucuram cand la rectificarea bugetara completeaza stocul de seringi si se mai dau ceva medicamente. Sau ca balbaiala care se cheama coplata este o hotarare a unor oameni cu functii mari, in care trebuie sa avem incredere.

 Probabil, copiii sub o anumita varsta ar trebui sa citeasca aceste randuri numai cu acordul parintilor…