Patriarhia Romana si-a infiintat serviciu privat de ambulanta

10 decembrie 2015 | 0 comentarii |

Prima structura de acest fel a fost inaugurata la Bistrita-Nasaud si va veni in ajutorul pacientilor nedeplasabili care trebuie sa ajunga la spital sau la cabinetele medicale.

 

ambulanta patriarhiePatriarhia Romana a inaugurat, in aceasta saptamana, primul serviciu privat de ambulanta din propria structura. Acesta va fi coordonat prin intermediul asociatiei Filantropia Ortodoxa, ce isi desfasoara activitatea in judetul Bistrita-Nasaud, iar pentru inceput, serviciul nu este medicalizat si nici gratuit, functionand in regim de taxi.

Desi s-au mai implicat in proiecte de sanatate, este pentru prima data cand reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane demareaza un program care se refera la transportul pacientilor. Proiectul nu este unul de o mare amploare, iar pentru inceput se va derula doar pe raza judetului Bistrita-Nasaud, insa, in cazul in care isi va dovedi utilitatea, nu este exclus ca un serviciu de ambulanta al Patriarhiei sa actioneze si in alte judete.

Initiativa, venita din partea asociatiei Filantropia Ortodoxa, a aparut ca urmare a faptului ca organizatia a deschis in ultimii trei ani  doua centre rezidentiale pentru persoane varstnice, un serviciu de ingrijiri medicale la domiciliu pentru intreg judetul Bistrita, un centru de zi, un cabinet medico-social si o cantina. Astfel s-a identificat problemele cu care se confrunta pacientii netransportabili atunci cand trebuie sa ajunga la spital sau se se deplaseze la un cabinet medical, pentru consult sau pentru investigatii.

 

Pr. Marius Pintican (sursa timponline.ro)

Pr. Marius Pintican (sursa timponline.ro)

Pentru ca de multe ori nu este vorba despre urgente medicale in cazul persoanelor mentionate, acestea nu pot apela tot timpul la ambulantele serviciului judetean, asa ca membrii asociatiei s-au gandit la o solutie pentru a le veni in ajutor. Asa a aparut ideea infiintarii primului serviciu privat de ambulanta din cadrul Patriarhiei, ideea fiind si pe placul mai-marilor BOR. Pentru inceput, serviciul dispune de o singura ambulanta, care a fost primita in comodat de la SAJ Cluj. Membrii asociatiei intentioneaza sa dsfasoare, insa, in perioada urmatoare, o serie de actiuni caritabile prin care sa stranga fonduri pentru a achizitiona alte cateva ambulante noi, sperand ca acest lucru va fi posibil cat mai curand si ca vor dispune de fondurile necesare. Presedintele asociatiei, preotul Marius Pintican, a declarat ca „am prevazut acest serviciu de ambulanta ca o intregire a activitatii noastre de ingrijiri la domiciliu, pe care o desfasuram in intreg judetul, de acum doi ani. Este o ambulanta primita in concesiune, in comodat daca vreti, pe o perioada de doi ani. Intentionam ca imediat dupa sarbatori, cu ajutorul oamenilor de bine, sa achizitionam alte noi ambulante, pentru a fi cat mai de folos oamenilor”.

 

ambulanta bisericaAsadar, proiectul se adreseaza in special pacientilor nedeplasabili, care pot apela la ambulanta Patriarhiei pentru a-i transporta de acasa la spital, in cazul in care au nevoie de internare, sau de la spital acasa, atunci cand se externeaza. De asemenea, ambulanta poate fi solicitata pentru a-i transporta la cabinete sau centre medicale atunci cand au nevoie de un consult de specialitate ori de investigatii medicale.

Pentru pacientii care reprezinta cazuri sociale, indiferent daca acestia sunt sau nu sunt asigurati, serviciul de ambulanta oferit de reprezentantii biseriicii este gratuit, iar pentru celelalte cazuri se va percepe o taxa de aproximativ doi lei pe kilometru. Taxa va fi perceputa cel putin pana in luna aprilie a anului viitor, cand se estimeaza ca va fi semnat un contract cu CJAS, urmand ca dupa aceea, serviciile prestate de serviciul privat de ambulanta sa fie decontate de la bugetul de stat, fara ca asiguratii sa mai fie nevoiti sa plateasca.

Ambulanta deserveste in prezent, doar persoanele care au nevoie de transport sanitar neasistat, pacienti care nu se afla in stare critica si nu necesita monitorizare si ingrijiri medicale speciale pe durata transportului. A fost infiintat chiar si un dispecerat special prin intermediul caruia serviciul poate fi solicitat. Astfel, pacientii din judetul Bistrita pot apela in acest sens la numarul 0363.107. 076, urmand ca din luna ianuarie a anului viitor, serviciul privat sa intre si in circuitul numarului unic de urgenta 112.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*