Peste 300 de persoane au alergat pentru a sprijini primul hub antidepresie din România

18 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Aceștia s-au înscris într-o competiție ce i-a provocat să parcurgă cât mai mulți kilometri, pentru a aduna fonduri necesare acordării de sprijin psiho-emoțional pentru 15.000 de persoane.

 

În urmă cu un an, asociația Happy Minds lansa un proiect în premieră pentru România, menit să vină în sprijinul persoanelor și comunităților care au predispoziție spre depresie. Denumit depreHUB, proiectul reunește totalitatea serviciilor de consiliere și terapie pentru prevenția, evaluarea, dignosticarea și tratamentul depresiei. Prin intermediul unui serviciu help-line, beneficiarii au acces la terapie gratuita și tehnici de prevenție și suport în toate ariile vieții, prin screening on-line si module de psiho-educație pe care proiectul le dezvoltă constant.

La momentul lansării, în octombrie 2019, Organizația Mondială a Sănătății estima că, în 2020, depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate și pierdere a sănătății la nivel mondial, fără ca nimeni să prevadă atunci ce avea să aducă acest an. Pandemia de Covid-19 a avut un impact puternic și asupra stării psihice a populației, care s-a confruntat cu situații și temeri de care nu mai avusese parte până acum.

În aceste condiții, depreHUB și-a dovedit cu prisosință utilitatea, iar inițiatorii și-au propus să strângă fonduri pentru a putea acorda în continuare sprijin pentru 15.000 de persoane.

 

Astfel, la momentul aniversării unui an de la lansarea proiectului, a fost dat startul campaniei #15smiles Challenge, având sloganul „Tu alergi, ei își recapătă zâmbetul”. În cadrul campaniei, pasionații de mișcare au fost provocați să alerge cât mai mulți kilometri, pentru ca aceștia să fie convertiți în donații venite din partea unor sponsori. Peste 300 de alergători au răspuns acestei provocări, parcurgând o distanță cumulată de 17.288 de kilometri.

În acest mod, cu ajutorul implicării lor, asociația Happy Minds a atras 20.000 de euro, bani care urmează a fi utilizați pentru a asigura continuarea serviciilor de suport psiho-emoțional gratuit, prin intermediul helpline-ului depreHUB  care poate fi apelat la numărul 0374.456.420.

Cu ajutorul acestor bani, România va beneficia în următoarea perioadă de un help-line, disponibil non-stop, pentru asigurarea de suport psiho-emoțional gratuit tuturor celor care se confruntă cu anxietate, atacuri de panică și depresie.

 

Yolanda Cretescu

În condițiile în care acest gen de servicii au fost întrerupte sau oprite în 93% din țările din întreaga lume, în timp ce solicitarea pentru sănătate mintala este în continuă creștere, reprezentanții depreHUB atrag atenția asupra dimensiunii emoționale a pandemiei și necesității de finanțare a acțiunilor de sănătate mintală publică în România.

Dacă pe durata izolării, în help-line, cazurile de anxietate și atacuri de panică au crescut cu 38% față de perioada octombrie 2019 – februarie 2020, ne așteptăm ca în perioada următoare să ne confruntăm cu un nou val de anxietate, atacuri de panică, depresie și decompensări psihice cauzate de expunerea prelungită la stres. Chiar și atunci când pandemia va fi sub control, durerea, anxietatea și depresia vor continua să afecteze oamenii și comunitățile. De aceea, serviciile de asigurare a consilierii și suportului emoțional prin help-line sunt astăzi de o importanță vitală pentru comunitate, pentru categoriile de persoane cu boli mintale, precum și pentru cei aflați în prima linie în lupta cu coronavirusil. Să nu uităm că, fără suport emoțional imediat, acei oameni pentru care suferința devine mult prea mare și greu de suportat, pot recurge la gesturi radicale, inclusiv la a-și pune capăt zilelor” a declarat psihologul Yolanda Crețescu, fondatoarea proiectului depreHUB și președintele asociației Happy Minds.

 


Adaugati un comentariu


 

*