Premieră pentru România la Conferința Națională de Medicina Sexualității

21 octombrie 2019 | 0 comentarii |

În cadrul celei de-a XIX-a ediția a evenimentului, cardiologul italian Giuseppe Sangiorgi  va detalia modul în care stentul pe arterele pelvine poate ajuta pacientul cu disfuncție erectilă de cauză vasculară.

 

Dr. Vasile Coca

Conferința Națională de Medicina Sexualității (CNMS), eveniment internațional care se va desfășura în perioada 25-27 octombrie, la Poiana Brașov, sub egida Asociației de Medicina Sexualității din România în colaborare cu Huston NPA va aborda, pentru prima dată în România, tratamentul disfuncției erectile (DE) de cauză vasculară, prin stentarea arterelor pelvine.

Suntem marcaţi de dorinţa de a deveni din buni încă mai buni, susţinuţi de înţelepciunea colectivă emanată din împletirea ştiinţei tuturor membrilor asociaţiei. Dorim să ne asigurăm nouă înşine, dar şi celor ce vor să ni se alăture, o tinereţe fără bătrâneţe şi elanul de a ferici şi pe alţii, pe un drum unde nu este niciodată devreme, nicicând prea târziu”, subliniază dr. Vasile Coca, președintele Asociației de Medicina Sexualității din România (AMSR), care subliniază că „peste tot în lume, medicina sexualității, sănatatea cuplului, sănatatea sexuală a individului este reflexia sănătății generale a societății din care face parte”, dar în ultimii ani, „lumea vituală a început să ofere informații, mai mult sau mai puțin valoroase, dar și informații care trimite populația din nou către cabinete”.

 

Studiile în domeniu arată că 75% din pacienții cu DE au o stenoză (o îngustare) la nivelul arterelor (iliacă, pudendală, peniană) care asigură perfuzarea (aprovizionarea cu sânge) a organului genital masculin. Prin urmare, pentru a-și rezolva această problemă de sănătate, pacienților le poate fi făcută o arteriografie, stabilindu-se dacă există posibilitatea montării unui stent pentru ameliorarea fluxului sangvin (asemănător procedurilor din alte domenii: inimă, rinichi).

Dr. Răzvan Bardan, șef lucrări – Disciplina Urologie, UMF Victor Babeș Timișoara, speră ca „formatul deja consacrat, ce va include prezentări de tip «state of the art», dezbateri interactive, precum şi conferinţele având invitaţi lectori ai Societăţii Europene de Medicina Sexualităţii (ESSM) să stârnească interesul cât mai multor specialiști  în domeniu să participe în mod activ, crescând, astfel, valoarea colectivului românesc de experţi în sexologie şi medicina sexualităţii”.

 

Dr. Giuseppe Sangiorgi

În acest context, o nouă abordare a tratamentului DE va fi detaliată, în premieră în România, de cardiologul italian Giuseppe Sangiorgi, M.D, FESC, Profesor Asociat de Cardiologie, Universitatea din Roma, Membru în Societatea Italiană de Cardiologie, Mayo Aluni Association, Grupul de lucru pe circulație coronariană al Societății Europene de Cardiologie, Societatea Italiană de Cadiologie Intervențională, Fellow al Societății Americane de Angiografie cardiacă și intervențională și câștigătorul premiului FIDIA – Consiliul de ateroscleroză, tromboză și biologie vasculară al Asociației Americane a Inimii.

Dr. Sangiorgi a realizat mai mult de 5.000 de intervenții pe coronare ca prim operator, este responsabil de programul de circulație periferică la Spitalul San Rafaele și Emo Centro Cuore Columbus în Milano și are deplină expertiză în intervenții pe carotidă, subclaviculară, renală, iliacă și femurală.

Are o vastă experiență în consultanță, dobândită în cadrul Centrului Național pentru Salvarea Membrelor, realizând sute de intervenții periferice în cazuri de diabet. A realizat, ca prim chirurg, 500 de intervenții de excludere de aortă abdominală în anevrisme, 80 de intervenții de excludere în anevrisme de aortă toracică și aproximativ 20 de intervenții în cazuri de disecție acută de aortă tip B.

 

Dr. Răzvan Bardan

Între temele abordate în cadrul Conferinţei se numără „Cancerul de prostată şi reabilitarea sexuală”, „Cancerul de sân, uter şi sexualitatea”, „Incontinenţa şi viaţa sexuală”, „Influenţa hormonilor asupra sănătăţii sexuale”, „Tulburări de libidou, excitare şi orgasm”, „Problemele psihosexuale şi managmentul lor”, „Chirurgia urologică/ginecologică şi sănătatea sexuală”, „Disfuncţia erectilă: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Ejaculare precoce: epidemiologie, factori de risc, lifestyle management, tratament medical/chirurgical/psihologic”, „Homosexualitatea şi tulburările de gen”.

„Vom aborda problematica sexualităţii normale şi patologice din mai multe perspective, încercând să realizăm un consens între medici de diferite specialităţi şi psihologi, cu toţii preocupaţi de creşterea calităţii vieţii de cuplu, precum şi de creşterea nivelului de educaţie sexuală la nivelul întregii populaţii. Avem încă multe de făcut în acest sens şi sunt convins că o întâlnire de amploare, cu implicarea tuturor liderilor de opinie deja consacraţi, asociată cu promovarea unor tineri specialişti pasionaţi, va aduce după sine o creştere semnificativă a vizibilităţii A.M.S.R. pe plan naţional”, consideră Președintele Conferinței, dr. Răzvan Bardan,  șef lucrări – Disciplina Urologie, UMF Victor Babeș Timișoara.

 

Din partea European Society for Sexual Medicine (ESSM) vor fi prezenți, la a XIX-a ediţie a CNMS, Emmanuele A. Jannini, profesor universitar de endocrinologie, andrologie și medicină sexuală la departamentul de medicină a sistemelor, Universitatea Tor Vergata din Roma și șef al laboratorului de endocrinologie moleculară și sexologie moleculară de la Universitatea din L’Aquila, Italia și Chiara Simonelli, profesor asociat în sexologie clinică la Universitatea Sapienza din Roma, Italia. Este lector obișnuit în psihologia și psihopatologia comportamentului sexual și este membru fondator al FISS (Federația Italiană de Sexologie Științifică) și din 1986 face parte dintr-un grup multidisciplinar care cercetează problemele psihologice ale bolnavilor de SIDA.

Potrivit organizatorilor, evenimentul este unul multidisciplinar și interactiv și se adresează medicilor din specialitățile: endocrinologie, urologie, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie, psihiatrie, diabet-nutriție și boli metabolice, medicină internă, medicină de familie, precum și psihologilor.

Evenimentul este creditat cu 16 puncte EMC pentru medici și 7 credite CPR pentru psihologi.

Detalii referitoare la conferința AMSR, pe www.amsr.ro și Facebook AMSR – Asociația pentru Medicina Sexualității din România.

 


Adaugati un comentariu


 

*