Premieră națională în peisajul științific medical

19 septembrie 2019 | 0 comentarii |

Conferința de Imuno-Onco-Dermatologie reunește, zilele acestea, aproape 400 de participanți din țară și din străinătate, la o manifestare științifică de excepție.

 

În perioada 18-21 septembrie se desfășoară, la Hotel Caro din Capitală, lucrările celei de-a treia conferințe a Asociației Române de Imuno-Dermatologie și ale celei de a 48-a conferințe a Societății de Imunologie din România. Cele două evenimente științifice au fost reunite în cadrul unei singure manifestări, fapt ce consemnează și o premieră în peisajul științific medical din România, fiind pentru prima dată când o asociație profesională de imuno- dermatologie, adică de clinică medicală, se asociază cu o asociație de cercetare fundamentală de imunologie, pentru a aduce cele mai noi informații referitoare la această patologie.

La evenimentul care a debutat ieri, participă, timp de patru zile, peste 300 de medici români, alături de 70 de speakeri din Grecia, Statele Unite ale Americii, Germania, Italia și România. Manifestarea științifică este deschisă și studenților la Medicină, care au prilejul, astfel, să interacționeze cu personalități recunoscute în lumea medială românească și internațională. În plus, manifestarea științifică este creditată EMC pentru  membrii CMR și OBBCSSR.

Prima a evenimentului a fost destinată imunologiei clinice, în timp ce tema principală a zilei de azi va fi imuno-dermatologia.

 

Conf. dr. Daniel Boda

Cea de-a treia zi va marca o nouă premieră, mâine fiind programată o conferință comună a patru asociații din domeniul medical. Astfel, celor două asociații care sunt organizatorii principali ai manifestării li se vor alătura  Asociația Română de Pediatrie și Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică, ziua de vineri fiind dedicată imuno-dermato-pediatriei, mai exact patologiei cutanate imune a copilului și bolilor asociate.

Într-o epocă în care cercetarea științifică în elucidarea substratului imun al proceselor patologice din dermatologie, pediatrie, alergologie, oncologie etc, capătă amploare, conducerile Societății de Imunologie din România și a Asociației de Imuno-Dermatologie consideră că a venit timpul concentrării atenției și resurselor spre acest domeniu captivant, dificil și amplu, în egală măsură”, a declarat Conf. dr. Daniel Boda, președintele Asociației Române de Imuno-Dermatologie (ARID). Acesta a menționat că, printre temele importante dezbătute în cadrul  acestui eveniment medical se numără dermatita atopică – inclusiv lansarea unei terapii biologice în acest domeniu – patologia canceroasă în afecțiunile cutanate, bolile reumatismale, patologia transplantului, dar și un simpozion organizat de Centrul de Transplant din Spitalul Fundeni.

 

Prof. dr Victor Cristea

Prof. dr. Victor Cristea, președintele Societății de Imunologie din România a declarat, cu ocazia deschiderii lucrărilor evenimentului, că printre participanți se numără specialiști din domeniile imunologiei, dermatologiei, oncologiei, pediatriei, alergologiei, endocrinologiei, ginecologiei, urologiei și medicinei de familie.

În România, interesul pentru conștientizarea acestei noi științe s-a concretizat în 1971, când s-au pus bazele actualei Societăți de Imunologie. La bază a stat consensul marilor centre universitare din București, Cluj, Iași, Timișoara, Târgu- Mureș și Craiova. Un loc dominant în evoluția Imunologiei l-au avut Institutul Cantacuzino și Institutul Victor Babeș, cărora li s-au adăugat Institutul de Virusologie Nicolae Cajal, Institutul de Medicină Veterinară București, Spitalul Nicolae Malaxa și Institutele Oncologice din București, Cluj și, mai târziu, din Iași, precum și apariția în ultimii ani a unor centre de profil înalt specializate, la Timișoara și Cluj, de exemplu”, a mai declarat acesta.

Evenimentul se va încheia sâmbătă, cu un simpozion de imuno-dermato-oncologie și un workshop, desfășurat în cadrul unui proiect de cercetare organizat sub egida Autorității Naționale de Cercetare Științifică și a Consiliului Național de Cercetare Științifică în Învățământul Superior, în cadrul căruia se vor disemina rezultatele cercetării fundamentale și aplicative pe care le-au obținut partenerii în proiect. Astfel, participanții vor putea accesa informații despre genomica melanomului, fenomene imune în regresia din melanom, aspecte de microscopie confocală în cancere și precancere cutanate; criterii de dermatoscopie în cancere de piele, etc”, a explicat dr. Daniel Boda, președintele ARID.

 


Adaugati un comentariu


 

*