Primii medici romani, acreditati de Consiliul European de Resuscitare

26 februarie 2014 | 0 comentarii |

Este vorba despre 16 medici care au absolvit primul Curs European de Trauma organizat in Romania, in cadrul Centrului National de Instruire in Asistenta Medicala de Urgenta si Dezastre, de la Targu Mures.

 

spitalulasteaptaacreditarea-1354725073La inceputul acestei saptamani, Centrul National de Instruire in Asistenta Medicala de Urgenta si Dezastre de la Targu Mures, deschis in luna octombrie a anului trecut, a gazduit primul Curs European de Trauma organizat in Romania, sustinut de specialisti din cadrul Consiliului European de Resuscitare. Primii care s-au specializat pe aceasta cale au fost 16 medici romani din din unitatile de primiri urgente, anestezie terapie intensiva si de la ambulanta, care, timp de doua zile si jumatate si-au insusit cunostintele necesare de la 10 instructori, cinci dintre ei din Romania, iar ceilalti cinci din tari membre UE. La finalul cursului, cei 16 medici au sustinut un examen pe care l-au trecut cu toti cu brio, in cursul zilei de ieri, devenind astfel primii medici din Romania cu acreditarea din partea Consiliului European de Resuscitare, capabili sa utilizeze tehnicile invatate in tarile UE.

Cursul a fost organizat in colaborare cu Fundatia pentru SMURD, care a asigurat si sustinerea financiara pentru patru dintre participanti.

 

dr. Cristian Boeriu, coordonator SMURD

dr. Cristian Boeriu, coordonator SMURD

Este vorba despre patru medici tineri, cu posibilitati materiale reduse, din cauza salariilor modeste pe care le primesc la spitalele in care lucreaza, care au tinut in mod deosebit sa participe la acest curs, insa nu isi puteau permite sa achite taxa de participare si cheltuielile cu cazarea si masa. Acestia au primit burse din partea Fundatiei pentru SMURD, din care au putut acoperi toate cheltuielile necesare, si ar fi interesant de stiut ce parere si-au facut cei cinci instructori straini referitor la aceasta situatie, asta in cazul in care le-a fost adusa la cunostinta. Gestul fundatiei a fost unul laudabil, ca si dorinta celor patru medici de a se specializa la Cursul European de Trauma, in ciuda dificultatilor financiare datorate sistemului bolnav in care isi desfasoara activitatea.

Cursul a fost primul pas facut in directia specializarii personalului medical in cadrul Centrului special de la Targu Mures, medicul Cristian Boeriu, coordonatorul SMURD declarand ca intentia este ca respectivul centru sa gazduiasca cel putin doua-trei evenimente similare, anual.

 

Cutremur ambulanta - smurd  (SB4)Centrul  National de Formare In Asistenta Medicala de Urgenta si Dezastre este unul dintre cele mai moderne centre de instruire din Europa Centrala si de Est, destinat personalului medical si de comanda si control, care intervine in situatii de urgenta. Centrul este administrat de UPU SMURD Targu Mures, in cooperare cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Mures si a fost infiintat cu scopul de a asigura formarea a sute de specialisti, anual.  Renovarea si reamenajarea spatiului noului centru au fost realizate cu sprijinul Fundatiei Vodafone Romania si al Fundatiei pentru SMURD, investitia Fundatiei Vodafone ridicandu-se la 270.000 de Euro. Se intentioneaza ca aici sa fie organizate anual peste 50 de cursuri de formare, sesiuni de pregatire teoretica si practica. Cursurile vor fi, in mare parte, gratuite, iar numarul celor care vor beneficia de aceasta pregatire specializata depaseste 1.000 de persoane pe an. Centrul este dotat cu un sistem  avansat de simulare virtuala in caz de dezastre, la cele mai inalte standarde europene,  cu ajutorul caruia  personalul de interventie din diferite institutii va putea fi confruntat cu situatii reale, incluzand cutremure, accidente de tren, accidente aviatice etc. Sistemul de simulare de accidente este unic in Romania.

 


Adaugati un comentariu


 

*