Profitul Antibiotice Iasi a crescut cu 7% in primele 9 luni

16 noiembrie 2012 | 0 comentarii |

Compania farmaceutica a incheiat primele trei trimestre ale anului 2012 cu o cifra de afaceri neta de 215,1 milioane lei, in crestere cu 7% fata de perioada similara a anului precedent.

 

Sursa foto: Antibiotice SA

Compania romaneasca de medicamente Antibiotice Iasi anunta, printr-un comunicat de presa, ca pe fondul reducerii cheltuielilor de exploatare si a cresterii veniturilor generate de afacerile companiei, profitul din exploatare la finele a 9 luni din 2012 a inregistrat o crestere de 26% (40,4 milioane lei), comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Astfel, bilantul primelor 9 luni ale anului 2012 s-a incheiat cu un profit net de 26,7 milioane lei, cu 7% mai mare fata de profitul net obtinut in primele trei trimestre ale anului 2011.

Cresterea echilibrata a cifrei de afaceri si a profitului au in spate un plan de afaceri bine conturat, sustinut pe sase piloni de dezvoltare care stabilesc jaloanele evolutiei companiei pana in anul 2016. Internationalizarea afacerii, adaptarea strategica a portofoliului de produse, reducerea costurilor de operare, dar si dezvoltarea competentelor profesionale ale resursei umane sunt directiile prioritare spre care ne-am concentrat atentia in aceste 9 luni”, a declarat Ioan Nani, directorul general al Companiei.

La jumatatea anului, Compania avea o cifra de afaceri neta de 148,6 milioane lei, in crestere cu 7,3% fata de perioada similara a anului precedent, si un profit net de 25,8 milioane de lei, mai mare cu 11%, dupa ce in T 1 inregistrase o pierdere de 2,2% din profit.

 

Sapte noi produse in portofoliu

 

Sursa foto: Antibiotice SA

Astfel, portofoliul companiei a fost completat in primele 9 luni ale anului 2012 cu sapte noi produse din clasele terapeutice pe care Antibiotice a ales sa se dezvolte strategic in urmatorii ani, respectiv, clasa produselor antiinfectioase, cardiovasculare, SNC si oncologice.

Din categoria produselor oncologice, Antibiotice a lansat pe piata 3 produse necesare in terapeutica actuala a medicilor oncologi. 

De asemenea, au fost introduse in portofoliu medicamente de uz cardiovascular, pentru afectiuni psihiatrice, precum si pentru tratamentul antiinfectios, se mai mentioneaza in comunicatul amintit. 

 

Majorare cu 22% a afacerilor pe pietele externe

 

Sursa Foto: Antibiotice SA

Pe plan extern (o alta directie de dezvoltare strategica), afacerile companiei s-au concretizat dupa primele 9 luni in obtinerea unei cifre de afaceri de 46,4 milioane lei, in crestere cu 22% fata de perioada similara a anului precedent. Evolutia favorabila a vanzarilor s-a datorat majorarii exporturilor cu precadere in zonele Asiei, Americii de Sud, Europei si Statelor Unite ale Americii. 

Produsele finite din clasele antiinfectioase, cardiovascular si tract digestiv, solicitate la export, s-au comercializat in valori comparabile cu anul precedent pe piete traditionale sau recent abordate din zonele Rusia si statele CSI, Africa, Europa, Statele Unite ale Americii si Asia.  Prezenta companiei pe pietele externe inseamna astazi 100 parteneriate in 65 de tari ale lumii, insa avem in vedere o diversificare a afacerilor pe plan international, a completat Ioan Nani.

 

Programe de crestere a competentelor profesionale

 

Sursa foto: Antibiotice SA

Dezvoltarea strategica a companiei pe termen lung este inseparabila de cresterea competentelor profesionale ale resursei umane, sustine conducerea Antibiotice, care arata ca in perioada aprilie-august 2012 a derulat programul „Scoala de vara a+”, destinat deopotriva dezvoltarii aptitudinilor angajatilor, cat si atragerii de noi specialisti in companie. Astfel, 460 salariati de la nivel de top management pana la nivel de executie, au urmat module de dezvoltare a competentelor si aptitudinilor profesionale, centrate pe inovare si creativitate, cultura organizationala si dezvoltarea abilitatilor manageriale. Totodata, 35 de studenti ai facultatilor de farmacie, chimie si inginerie chimica au urmat, in cadrul aceluiasi program, sesiuni de instruire si practica in cadrul companiei, in vederea atragerii ulterioare ca tineri specialisti in domeniile  cercetarii, dezvoltarii farmaceutice, controlului calitatii, asigurarii calitatii sau productiei de medicamente.

Compania Antibiotice Iasi (simbol ATB) este listata la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti.


Adaugati un comentariu


 

*