Protestatarii de la Institutul Cantacuzino, chemati la negocieri

La o saptamana de la declansarea noii serii de proteste si de la demisia managerului Adrian Onu, reprezentantii angajatilor nemultumiti sunt asteptati maine, la discutii cu ministrul Educatiei.

 

protest CantacuzinoAstazi a fost cea de-a sasea zi de proteste la Institutul Cantacuzino, actiunea din aceasta dupa-amiaza fiind una de mai mare amploare decat precedentele. Protestul a avut loc, ca de obicei, in curtea institutului, dar de aceasta data, zecile de angajati care au intrerupt lucrul fau fosrmat un lant uman care a inconjurat cladirea in care isi desfasoara activitatea. Oamenii sunt in continuare nemultumiti ca nu si-au primit integral lichidarea pe luna decembrie si  salariul pe ianuarie si spun ca de aceasta data nu vor mai renunta la proteste atat de usor. „Nu se mai poate asa. Suntem intre cei sapte mari producatori de vaccin antigripal din lume. Nu ne-a luat nimeni aceasta autorizatie mondiala. Dar, din pacate, acasa avem probleme. De aceea, daca nu vor fi gasite solutii, vom recurge la orice forma de protest” a declarat in cursul zilei de ani liderul de sindicat de la Institutul Cantacuzino, Monica Balteanu.

 

cantacuzino...Situatia tensionata de la Cantacuzino a ajuns, in sfarsit, dupa o saptamana, si la urechile lui Sorin Campeanu, ministrul Educatiei, cel in subordinea caruia se afla institutul incepand din luna octombrie a anului trecut.

Protestatarii au strigat, astazi, neincetat, ca vor sa lucreze si le-au cerut autoritatilor sa-si faca datoria. Vrem sa lucram!”, „Noi salvam vieti! Voi furati!” „Salvati Institutul!”, au fost solicitarile acestora. In urma cu o saptamana, managerul Adrian Onu a  demisionat, acuzand la randuil sau lipsa de implicare a autoritatilor in rezolvarea problemelor cu care se confrunta institutul.

In cursul zilei de astazi, Campeanu a anuntat ca maine va avea o intalnire cu liderii angajatilor de la Cantacuzino, pentru a gasi impreuna solutii de reluare a activitatilor, insa Monica Balteanu, liderul de sindicat, spune ca nu a primit nicio invitatie oficiala in acest sens,  ci doar asigurarea verbala din partea ministrului ca intalnirea va avea loc.

Ramane de vazut ce se va intampla maine si daca angajatii si vor primi slariile restante, astfel incat sa isi reia munca.

Extrem de important insa, pentru toata populatia Romaniei, este daca autoritatile vor gasi si solutii pentru ca institutul sa isi reia si productia de seruri vaccinuri sau vor lasa in continuare lucrurile sa merga catre distrugerea unei institutii de “securitate nationala”.

 


Categorii: Actual, Institutii, Stiri

Comentarii (1)

  1. Liviu Moisin spune:

    Sa vina cu solutii viabile! Sa dea drumul la productie, dar totul e dirijat, POLITIC. Tara asta are de toate – oameni buni, calificati, minti stralucite, forta de munca, bogatii, un singur lucru ar trebui sa mai aiba, CONDUCATORI ADEVARATI cu sange in instalatie. ASTA NU ARE. PANA CAND VA VENI ACEL(acei) OM, VA FI VAI SI AMAR…

Adaugati un comentariu


 

*