România marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului

În toată țara vor avea loc azi acțiuni de informare și implicare a comunităților locale, iar mai multe clădiri importante vor fi luminate în albastru. La Buzău, DSP în colaborare cu medicii de familie și IȘJ desfășoară o campanie de informare, conștientizare și acceptare a autismului.  

 

Data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, eveniment care va fi marcat astăzi în toată țara, printr-o serie de activități în care sunt implicate organizațiile membre ale rețelei RO-TSA, rețea ce a luat naștere în cursul lunii februarie a acestui an, reunind cele mai importante organizații non-guvernamentale din țară, care au ca principal obiect de activitate sprijinul copiilor cu autism și al familiilor acestora.

Până anul acesta, principalul promotor al evenimentelor organizate în contextul zilei de 2 aprilie a fost organizația Help Autism, care se alătură, de 9 ani de la înființare, manifestărilor organizate la nivel internațional, implicarea urmând a fi una mult mai puternică începând cu 2019, odată cu implicarea întregii rețele de organizații.

Asociația Help Autism are în continuare un rol principal în organizarea evenimentelor programate, evenimente care au debutat încă de duminică, atunci când a avut loc concertul tradițional de muzică clasică „Suflet în culori”, susținut în scop caritabil. Banii strânși în urma donațiilor vor fi folosiți pentru susținerea orelor de terapie pentru cei peste 500 de copii cu autism pe care asociația Help Autism îi are în grijă.

O altă activitate de tradiție pentru a marca ziua de azi constă în „deschiderea porților” în toate centrele asociației, astfel încât toţi cei dornici să cunoască mai multe despre această afecțiune să poată trăi o zi din viața copiilor cu autism.

 

Vizitatorii sunt azi așteptați la unul din cele patru centre ale asociațieiCentrul Delea Nouă, Centrul Mălin, Centrul Casa Soarelui, Centrul Suceava – pentru a-i cunoaște pe copiii care beneficiază aici de terapie specifică, pe părinții lor și, nu în ultimul rând, pe specialiștii care îi ajută să câștige lupta cu această tulburare.

La ora 12.00, în toate cele patru centre, copiii, împreună cu părinții, vizitatorii și terapeuții vor înălța în aer sute de baloane albastre, culoarea-simbol a autismului, pentru a transmite un mesaj de conștientizare referitor la această afecțiune și copiii care se luptă cu ea.

De la ora 18:00 şi ora 19:00, în complexul comercial ParkLake din București, dansatorii şcolii de dans Revolucion del Cuerpo, alături de voluntari, vor pune în scenă un flashmob, prin care vor prezenta povestea copiilor cu autism şi vor îndemna spectatorii să doneze pentru susţinerea orelor de terapie de recuperare, de care fiecare din ei are nevoie.

 

„Noaptea Albastră a Autismului” va fi o altă activitate care va fi reluată în acest an, prilej cu care mai multe clădiri importante din Capitală și din țară, vor fi iluminate în albastru, la fel ca și alte clădiri cu semnificații aparte, din întreaga lume.

Pe lângă activitățile anunțate de Help Autism, alte 52 de asociații și fundații, împreună cu 26 de instituții publice din țară, care fac parte din rețeaua RO-TSA, vor marca azi Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului prin diverse acţiuni menite să informeze şi să implice comunităţile locale.

Tulburările din spectrul autismului (TSA) reprezintă un grup de tulburări complexe de dezvoltare a creierului (tulburarea autistă, tulburarea Asperger și autismul atipic), caracterizate prin dificultăți în interacțiunea și comunicarea socială și printr-o gamă restrânsă de interese și activități, cu caracter repetitiv. TSA încep în copilărie și tind să persiste în adolescență și maturitate. În cele mai multe cazuri, TSA sunt evidente în primii 5 ani de viață.

Statisticile internaționale arată că 1 din 160 de copii suferă de una din tulburările din spectrul autist, deși unele studii bine controlate au raportat cifre substanțial mai mari, iar cele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a incidenţei tulburării, estimându-se un număr de peste 30.000 de copii afectaţi.

 

În județul Buzău, unde incidența TSA era anul trecut de 4,23 la 100.000 de locuitori, Direcția de Sănătte Publică derulează, timp de două săptămâni, o campanie de informare și conștientizare privind autismul, dar și de înțelegere și acceptare a acestor tulburări, astfel încât să se elimine discriminarea.

Cu sprijinul medicilor de familie din județ, astăzi și în zilele următoare vom distribui pliante informative despre tulburările din spectrul autist, iar profesioniștii din sănptate vor discuta cu pacienții despre problematica autismului, semnele de recunoaștere, modul de transmitere și  metodele de management al pacienților cu autism. Cu sprijinul consilierilor școlari și al cadrelor didactice, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar, vom derula, până la sfârșitul acestei săptămâni și pe parcursul săptămânii viitoare, mai multe sesiuni de informare a părinților în general și a părinților și aparținătorilor pacienților cu autism în special, asupra posibilităților de diagnosticare, tratament și cu privire la realizarea deplină a drepturilor persoanelor cu autism, dar și despre nevoia de acceptare și sprijinire a copiilor cu astfel de tulburări, dar și de conștientizare și solidarizare a publicului larg cu persoanele cu autism”, a precizat Claudia Ștefan, Compartimentul Promovarea Sănătății și Educație pentru Sănătate din cadrul DSP Buzău.

Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie și, din păcate, nu se poate vindeca, dar cu intervenţie timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă. Persoanele cu TSA prezintă deseori și alte afecțiuni, precum epilepsia, depresia, anxietatea și tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD).

 


Adaugati un comentariu


 

*