România va găzdui Conferința Europeană pentru Managementul Sănătății

17 iulie 2023 | 0 comentarii |

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat evenimentul, care va avea loc în iunie 2024, la Bucureşti, la Bistrița Năsăud.

 

Cea de-a 29-a ediție a Conferinței Europene pentru Managementul Sănătății se va desfășura, în premieră într-o țară est-europeană, în perioada 5-7 iunie 2024, la Bucureşti, fiind organizată de Asociația Europeană pentru Managementul Sănătății (EHMA) în parteneriat cu Ministerul Sănătății din România şi Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate, transmite Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

Sunt onorat că România a fost aleasă ca următoarea țară gazdă a Conferinței EHMA. Am adoptat mai multe măsuri în ultimul an pentru a dezvolta managementul sănătății din țara noastră şi pentru a oferi noi oportunități educaționale profesioniștilor din domeniu” a declarat Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, care a anunțat evenimentul în cadrul conferinței „Modele de bună practică în administrarea spitalelor – Rolul autorităților locale” de la Bistrița Năsăud, la care a participat la finalul săptămânii trecute.

 

La București se vor reuni instituții, cercetători și profesioniști de renume mondial, pentru a schimba experiență și modele de bună practică, ca rezultate ale cercetărilor realizate din domeniul managementului sănătății. „Conferința Europeană pentru Managementul Sănătății ne va permite să dezbatem modele de bună practică alături de restul colegilor noștri europeni”, a subliniat ministrul Rafila.

La rândul său, prof. dr. Sandra C. Buttigieg, președinte Asociația Europeană pentru Managementul Sănătății, a afirmat că această „Conferință EHMA pune accentul pe practici inovatoare și oferă un spațiu unic pentru a face schimb de cunoștințe privind modalitățile de conducere, gestionare și organizare a serviciilor de sănătate și de conducere a sistemelor de sănătate în vremuri de transformare constantă”.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*