Sanatatea, lasata pe dinafara la rectificarea bugetara

22 octombrie 2015 | 3 comentarii |

Cu toate acestea, Nicolae Banicioiu spune ca ministerul pe care il conduce nu are nevoie de bani in plus, pentru ca s-au facut economii prin implementarea cardului de sanatate.

 

ministerul sanatatii - sanitasSa te crucesti, nu alta! In timp ce medicii (atatia cati mai sunt) ameninta cu demisia in bloc, spitalele nu au ce le trebuie pentru a functiona, bolnavii nu primesc medicamentele de care au nevoie, iar managerii spitalelor nu stiu de unde sa plateasca majorarile salariale aprobate de Guvern intr-o marinimie electorala de doi lei, Nicolae Banicioiu spune ca nu este nevoie de bani pentru Sanatate!

La recent operata rectificare bugetara, Ministerul Sanatatii a fost lasat pe dinafara, nefiindu-i alocat niciun ban in plus. Parea buna a lucrurilor, ar spune unii, consta insa in faptul ca Ministerului Sanatatii nu i s-a dat, dar nici nu i s-a luat, asa cum s-a intamplat, de exemplu in cazul Ministerului Transportului, caruia i s-au taiat 1,61 de miliarde de lei.

Referindu-se la aceasta situatie, ministrul Nicolae Banicioiu nu s-a declarat deloc nemultumit de faptul ca ministerul pe care il conduce nu a primit niciun ban, ba chiar se lauda ca nici nu avea nevoie, la acest moment, pentru ca sta foarte bine din punct de vedere financiar (?!?).

 

Nicolae Banicioiu, ministrul Sanatatii

Nicolae Banicioiu, ministrul Sanatatii

Mai mult, ministrul spune ca Ministerul Sanatatii nu a primit bani deoarece are suficiente fonduri pentru a acoperi toate nevoile pe care le are in prezent, inclusiv pentru programele nationale de sanatate. Ba, chiar, mai spune Banicioiu, Sanatatea per ansamblu  „va fi pe plus”, iar rectificarea bugetara va consta doar in redistribuiri de fonduri intre anumite capitole. Zau?!

Ministrul si-a manifestat chiar optimismul pentru anul viitor cand, spune el, fondurile alocate Sanatatii se vor apropia usor de procentul de 6 la suta din PIB, alocare pe care au cerut-o in nenumarate randuri organizatiile reprezentative ale personalului medical. Mai sa fie! Si daca nu va fi asa? „Sanatatea per ansamblu va fi pe plus, iar rectificarea va fi pozitiva pentru Casa Nationala de Asigurari. Banii de la CNAS vor fi folositi pentru ce nevoi mai au, probabil pe cost-volum. Pe medicamentele pe cost-volum este o prioritate, mai ales pentru ca mai exista intentia de a extinde negocierile si pe alte medicamente” , a declarat ministrul.

Nicolae Banicioiu a mai precizat ca sunt si bani pentru plata salariilor majorate, diferenta fiind acoperita din economiile facute dupa implementarea cardului de sanatate. In ceea ce priveste aceste economii, este necesara o discutie aprofundata, pentru ca medicii spun ca de fapt economiile sunt realizate din furtul serviciilor acordate de ei, care nu le sunt validate cand sistemul nu functioneaza…

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Comentarii (3)

  1. Mihai Rissdorfer spune:

    Minte odihnita, rau de tot…

  2. Serdin Ana spune:

    DOAMNE, CINE A AJUNS SA CONDUCA UN MINISTER DE IMPORTANTA VITALA!!! JOS CU EL!!! ROMANUL E O PERSOANA F. TOLERANTA. DAR S A AJUNS PREA DEPARTE.

Adaugati un comentariu


 

*