Somnul nelinistit poate ascunde boli grave!

15 martie 2013 | 1 comentariu |

Societatea   Romana de Pneumologie, prin intermediul Sectiunii de Somnologie, celebreaza Ziua Internationala a Somnului si organizeaza Ziua Usilor Deschise in toate laboratoarele de somnologie din tara.

 

Ziua Internationala a Somnului, 15 martie, este un eveniment anual organizat in intreaga lume. Cu acest prilej, medicii pneumologi, dar si specialistii ORL, pediatrii si medici din alte specialitati celebreaza astazi, somnul, participamd la dezbateri ale problemelor importante in legatura cu acesta. In Romania, Ziua Internationala a Somnului este sarbatorita prin activitati de informare in toate laboratoarele de somnologie din tara. In Buzau exista un laborator de acest fel in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta – Sectia Pneumologie, dar si in Clinica particulara New Medical, care dispune de aparatura de spirometrie.

Ziua Somnului 2013 se desfasoara sub sloganul „Cine doarme bine imbatraneste sanatos” si isi propune sa atraga atentia asupra tulburarilor de somn inregistrate cu precadere la adultii in varsta. Un somn bun este posibil la orice varsta, iar acest lucru are o importanta vitala pentru starea generala de sanatate. Multe din problemele legate de somn pot fi prevenite sau tratate, insa, pe plan mondial, mai putin de o treime din cei care sufera de astfel de probleme cauta ajutor specializat.

 

Prof. dr. Florin Mihaltan

Statisticile estimeaza ca in Romania, intre 1-3% din copii si adolescenti pot avea tulburari respiratorii in timpul somnului, iar 4-6% dintre adulti pot avea sindrom de apnee de tip obstructiv in timpul somnului (intre 900.000 -1.100.000 adulti). Toate aceste tulburari pot fi depistate si tratate in cele peste 80 de laboratoare sau puncte de inregistrare somnografica din tara, care marcheaza progrese de la an la an, atat din punct de vedere al numarului, cat si al cazurilor diagnosticate si tratate.

Somnologia este o competenta, o supraspecializare care, traditional, a fost omologata in majoritatea tarilor din Uniunea Europeana. Motivele recunoasterii acestei supraspecializari tin de patologia importanta pe care o acopera, de faptul ca salveaza vieti, de contributia pe care o are la reluarea vietii profesionale si sociale a pacientilor care, suferind de tulburari in somn, pot deveni o problema serioasa pentru comunitate si pentru propria familie”, explica Prof. dr. Florin Mihaltan, Presedintele interimar al Societatii Romane de Pneumologie.

In Romania progresele mici, dar constante, ne permit sa fim optimisti pentru viitor si sa nu dezarmam in demersurile pe care le facem pentru acreditarea laboratoarelor si asigurarea compensarilor la Casa Nationala de Asigurari. Avand in vedere interesul in crestere al medicilor pneumologi, cardiologi, ORL, fata de aceasta supraspecializare, precum si activitatile de informare si instruire ale Societatii Romane de Pneumologie impreuna cu firmele care distribuie aparatura specializata, estimam o crestere continua si constanta a retelei de laboratoare de somnologie, de 10-15% in fiecare an.”, a adaugat Prof. dr. Florin Mihaltan.

 

Ziua Internationala a Somnului (www.worldsleepday.org) este organizata de Asociatia Internationala de Medicina prin Somn (World Association of Sleep Medicine – WASM), a carei misiune este de a promova somnul sanatos in intreaga lume. Prima Zi Internationala a Somnului a fost organizata prima oara in anul 2008, devenind ulterior un eveniment anual, care are loc in ziua de vineri care precede echinoctiul de primavara.

Dorim ca din ce in ce mai multi oameni sa fie avertizati asupra importantei enorme pe care somnul o are pentru sanatatea lor. Anul acesta punem accent pe imbatranirea sanatoasa si cautam cu totii calea catre aceasta”, a declarat Antonio Culebras, profesor de neurologie la Suny, Upstate Medical University in Syracuse, New York si co-presedinte al comitetului  World Sleep Day.

Edward Grandi, Director Executiv al Asociatiei pentru Apnee in Somn din Statele Unite, a adaugat ca „Apneea in somn este o problema majora de sanatate la nivel mondial. Aceasta este frecvent intalnita, insa este sub-diagnosticata, iar efectele lipsei tratamentului pot fi foarte serioase”.

 

Afectiunile tratabile si diagnosticabile in laboratoarele de somnologie sunt, in principal, cele  legate de sindromul de apnee in somn de tip obstructiv sau central, sindromul de obezitate-hipoventilatie, boala picioarelor neastamparate, narcolepsia sau catalepsia etc.

Tratamentul principal – „metoda de aur terapeutica”, este o „atela pneumatica” cu ajutorul careia se tine deschisa calea respiratorie si nu mai permite producerea pauzelor in respiratie. Din nefericire, acest tip de terapie, extrem de eficace, nu se compenseaza prin asigurarile de sanatate si acest lucru determina renuntarea la tratament din motive financiare, a  57% din pacienti.

Un sindrom de apnee in somn de tip obstructiv nedepistat la timp poate duce la accidente prin adormire la volan, accidente la locul de munca, riscuri pentru soferi profesionisti, controlori de trafic, mecanici de locomotive etc.

Formele de sindrom de apnee in somn pot fi usoare, moderate si severe. Daca pentru formele severe si moderate se poate lua in calcul metoda standard amintita, pentru formele usoare si uneori pentru cele moderate se apeleaza la tratamente protetice sau interventii  aplicate de medici ORL. Medicatia este de mic ajutor in aceasta boala, dar afectiunile presupun adesea consultatii interdisciplinare la care participa medici pneumologi, cardiologi, ORL, neurologi, endocrinologi, nutritionisti, diabeticieni , psihiatri etc.

Absenta depistarii precoce a bolii si a terapiei atrage in timp complicatii cardiovasculare (infarct miocardic, tulburari de ritm, hipertensiune arteriala rezistenta la tratament), neurologice (accidente vasculare cerebrale), respiratorii (insuficiente respiratorii, complicarea unui astm bronsic sau a BPOC-ului), diabet zaharat, tulburari erectile, impotenta, sindrom metabolic etc.

 

Societatea Romana de Pneumologie este o organizatie profesionala si stiintifica nonprofit, formata in vederea organizarii si promovarii relatiilor profesionale si sociale ale membrilor sai in contextul luptei impotriva tuberculozei si a altor afectiuni respiratorii.



Comentarii (1)

  1. Amalia spune:

    Ai insomnii, ai infarctul pe drum. Tata a ajuns la urgente anul trecut, a facut un pre-infarct. Nimeni nu se astepta la asa ceva. C adevarat ca era destul de stresat in perioada aceea si dormea foarte putin. A avut noroc ca a ajuns la timp si ca a dat de niste medici foarte buni

Adaugati un comentariu


 

*