Spitalele pot deconta retroactiv cheltuielile făcute pentru gestionarea crizei COVID

15 iunie 2020 | 0 comentarii |

Ministerul Fondurilor Europene va deconta cheltuielile pentru achiziții de aparatură medicală și echipamente de protecție efectuate începând cu 1 februarie, de unitățile medicale, Ministerul Sănătății și SMURD, iar solicitările de finanțare pot fi depuse până pe 30 septembrie.  

 

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunțat că spitalele pot deconta retroactiv cheltuielile realizate cu achiziția de aparatură medicală și echipamente de protecție, necesare pentru gestionarea crizei COVID-19, începând cu 1 februarie 2020. Finanțarea, în valoare de 350 milioane euro, este asigurată prin intermediul Programului Operațional Infrastructura Mare, iar de proiecte POIM este deschis în perioada 15 mai până pe 30 septembrie 2020.

În cadrul apelului POIM au fost depuse deja 16 cereri de finanțare în valoare de 71,6 milioane euro. Evaluarea proiectelor depuse a început imediat și estimăm că primele 10 cereri de finanțare vor fi semnate la mijlocul acestei luni. Remintesc că am lansat acest apel de proiecte, așa cum am promis, la data de 15 mai. Suplimentar, managerii spitalelor beneficiază de asistența angajaților MFE pentru a depune cât mai repede proiectele în sistemul informatic MySMIS”, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Alte 95 de cereri de finanțare se află deja în pregătire și urmează să fie transmise spre evaluare în perioada imediat următoare, se menționează într-un comunicat al MFE.

 

Până acum au depus cereri de finanțare necesare pentru gestionarea crizei de COVID-19, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar -Arseni” București, care a solicitat 3,45 milioane de euro, pentru dotarea UPU și a Sectiei ATI ale unității medicale; Institutul Clinic Fundeni care are nevoie de 5,13 milioane de euro pentru „gestionarea în timp util și eficient de către Institut a crizei sanitare COVID-19”; Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, care a solicitat 9,99 milioane de euro pentru „creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, prin dotarea cu echipamente și aparatură medicală”.

Consiliul Județean Cluj a solicitat 2,56 milioane de euro pentru dotarea UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca și alte 3,21 milioane de euro pentru „consolidarea capacității Județului Cluj în gestionarea crizei sanitare COVID-19”; Institutul Oncologic „Prof. Dr.I.Chiricuță” Cluj-Napoca a depus un proiect prin care solicită 1,26 milioane de euro pentru „creșterea capacitatii de diagnosticare și îngrijire a pacienților oncologici și a personalului propriu în perioada crizei sanitare COVID-19”, iar Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stancioiu” a depus un proiect de finanțare în valoare de 3,20 milioane de euro pentru „consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul Institutului”.

 

Spitalul Clinic Județean de Urgentață Oradea a solicitat 9,18 milioane de euro pentru „creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în municipiul Oradea și județul Bihor”; Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova care are nevoie de 2,75 milioane de euro pentru „combaterea Virusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova”; Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova a cerut 9,97 milioane de euro pentru „combaterea virusului, prin dotarea unității medicale”, iar Spital Clinic Municipal „Filantropia” Craiova a depus un proiect de finanțare de 9,95 milioane de euro pentru combaterea răspândirii virusului prin dortarea spitalului.

Primăria Lupeni a cerut 3,41 milioane de euro pentru extinderea și dotarea ATI la Spital Municipal Lupeni (spital suport pacienți COVID-19 pozitiv); Primăria Carei a cerut 490.000 de euro pentru „creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în municipiu”; Consiliul Județean Arad a solicitat 4,18 milioane de euro pentru „îmbunătățirea capacității unităților medicale din județ în contextul pandemiei COVID-19”, iar Consiliul Județean Giurgiu a depus un proiect prin care solicită 511,900 de euro pentru „dotare performantă pentru STOP COVID 19 la nivelul județului”.

Serviciul de Protecție și Pază al UM 0149 București a solicitat 2,33 milioane de euro pentru consolidarea capacitatii centrului medical din cadrul serviciului, pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19.

 

Proiectele depuse sunt evaluate de către Autoritatea de Management POIM, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, care asigură analiza investițiilor propuse privind dotarea unităților sanitare publice atât prin prisma oportunității, cât și a necesității dotării acestora, în baza procedurilor de lucru stabilite la nivelul acestei instituții, transmite MFE.

La începutul crizei sanitare am promis data de 15 mai și ne-am ținut de cuvânt! Apreciez efortul comun al echipelor implicate din Ministerul Fondurilor Europene, al Sănătății și al spitalelor ce au nevoie de această gură de oxigen pe care o reprezintă banii europeni cheltuiți eficient în folosul pacienților. Faptul că am lansat la data asumată, 15 mai, un apel atât de important, este un pas spre normalitate în plină criză”, declara ministrul Marcel Boloș la lansarea apelului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19” deschis de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM).

Reamintim că apelul de proiecte POIM, în valoare de 350 de milioane de euro, este deschis în perioada 15 mai până pe 30 septembrie 2020 și pot depune proiecte unitati sanitare publice pentru care Ministerul Sănătății stabilește necesitatea dotării; Ministerul Sănătății / alte autorități publice centrale și locale sau unitati aflate în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, pentru achiziții necesare gestionării crizei de sănătate publică; Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

 

Proiectele de tip A cu valoare maximă de 10 milioane de euro se adresează unităților publice sanitare și de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2, precum și celor aferente sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională. Proiectele au în vedere finanțarea echipamentelor medicale necesare în tratamentul pacienților.

Proiectele de tip B cu valoare maximă  de 15 milioane de euro au ca partener eligibil IGSU, inclusiv în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale. Aceste inițiative sunt destinate spitalelor modulare și secțiilor de terapie intensivă mobilă.

Proiectele de tip C a căror valoare maximă nu poate depăși 3 milioane de euro au ca solicitanți eligibili autoritățile publice locale în parteneriat cu furnizorii publici de servicii de asistență socială din județ pentru categoriile vulnerabile. Proiectele din această categorie sunt destinate protecției personalului implicat în lupta cu pandemia, suplimentar stimulentelor financiare de câte 2.500 lei deja acordate personalului medical și auxiliar.

Proiectele pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS 2014 până la data de 30 septembrie, având sprijinul tehnic al echipei de suport alocate de Ministerul Fondurilor Europene, pentru a accelera procesul de aplicare la resursele financiare europene în cazul spitalelor care nu sunt familiarizate cu sistemul.

Ghidul apelului și informații suplimentare despre aceste finanțări pot fi accesate pe: http://mfe.gov.ro/350-milioane-de-euro-deblocati-la-timp-pentru-spitale.

 


Adaugati un comentariu


 

*