România intră azi în al treilea val de relaxare

15 iunie 2020 | 0 comentarii |

Contextul nu este unul extrem de favorabil, venind pe fondul creșterii numărului de cazuri nou confirmate de Covid-19, de aceea autoritățile cer să se respecte restricțiile care rămân în vigoare.

 

După un week-end în care numărul cazurilor de noi infectări a crescut de la o zi la alta, menținându-se peste pragul de 200 de cazuri zilnic, iar ieri depășindu-l chiar și pe cel de 300, astăzi intră în vigoare noile măsuri de relaxare promise de autorități. Astfel, românii au mai multă libertate de mișcare și acces la mai multe facilități, însă unele restricții pentru prevenirea răspândirii coronavirusului rămân în vigoare și se pune mare accent pe respectarea acestora, având în vedere evoluția epidemiologică din ultimele zile.

Astfel, începând de astăzi, românii pot merge din nou la mall, însă doar pentru a face cumpărături din magazinele din incintă, întrucât restaurantele, cinematografele și locurile de joacă din aceste complexuri comerciale rămân în continuare închise. Și restaurantele din afara mall-urilor rămân închise, însă românii vor putea merge la ștrand sau la piscinele aflate în aer liber, întrucât aceste facilități ies de sub interdicția de a funcționa.

Iubitorii de mișcare pot desfășura de astăzi activități fizice și în cadrul sălilor de fitness, nu doar în aer liber, însă în acest caz trebuie respectate o serie de măsuri stricte. Tot legat de activitățile fizice, plimbările, alergările, drumețiile, turele cu bicicleta, activități cu caracter sportiv ori recreativ, pot fi efectuate de azi în grupuri de maxim șase persoane, nu trei, așa cum era până acum. De asemenea, pe stradă se poate circula acum în grupuri de șase persoane care nu fac parte din aceeași familie.

 

A crescut și numărul persoanelor care pot participa la evenimente private, respectiv 20 de persoane în cazul evenimentelor din spații închise și 50 de persoane dacă evenimentele se desfășoară în spații deschise sau în aer liber.

Tot de astăzi se reia activitatea de tratament balnear, astfel că primii turiști sunt așteptați în stațiunile de profil. Ar fi trebuit să se deschidă și creșele, grădinițele și after-school-urile, însă acest lucru nu se va întâmpla chiar azi, întrucât nu au fost încă elaborate normele metodologice.

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență referitoare la noile măsuri de relaxare mai prevede  exceptarea de la măsura carantinării sau a izolării a persoanelor sosite din ţările stabilite în baza unei analize efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică acolo unde coeficientul de răspândire a noului coronavirus este sub 5 precum și a persoanelor care au plecat din România pentru o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă ţară exceptată de la măsura carantinării sau izolării. Totodată, se prevede exceptarea de la măsura izolării sau carantinării a persoanelor care intră în România pentru prestarea de activităţi medicale.

 

În ceea ce privește măsurile restrictive care rămân în vigoare, acestea se referă în primul rând la obligativitatea purtări măștii de protecție în spațiile publice închise, în mijloacele de transport și la locul de muncă precum și la obligativitatea efectuării triajului epidemiologic și a dezinfectării mâinilor la intrarea în sediile instituțiilor și ale agenților economici.

De asemenea, după cum am precizat anterior, rămân închise în continuare restaurantele care funcționează în spații închise, inclusiv cele din cadrul hotelurilor, motelurilor, pensiunilor.

Chiar dacă de azi are mai multă libertate de mișcare și mai multe facilități la dispoziție, populația este sfătuită să respecte obligația purtării măștii în spații publice închise și în mijloacele de transport, precum și recomandările de distanțare sociale, dar și măsurile de igienă. Creșterea numărului de cazuri înregistrate în ultimele zile se datorează și măsurilor de relaxare din valul precedent, care au permis accesul la terase, pe plaje, reluarea competițiilor sportive, desfășurarea de spectacole în aer liber, precum și ridicării restricțiilor privind circulația, iar în cazul în care evoluția epidemiologică nu va fi una favorabilă există riscul să se revină la unele din aceste restricții.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*