Știi și câștigi sănătate: Farmacia naturală a lunii august

Dacă v-ați planificat o ieșire în natură în weekend, puteți lua în considerare ideea de a recolta câteva „plante de leac” foarte benefice, care în luna august au cel mai ridicat potențial terapeutic. Răsfățate de soarele binefăcător al verii, plantele medicinale din luna august sunt adevărate izvoare de sănătate și energie. Iar dacă știm cum și când să le culegem, să le uscăm și să le păstrăm, ne putem bucura tot anul de virtuțile lor tămăduitoare. Multe dintre acestea pot fi găsite în pădure sau pe marginea drumului și pot fi utilizate cu succes în scopuri medicinale. 

Farmacia naturală a lunii august este una cu multe oferte. Putem culege flori și frunze de mentă, busuioc, brusture, sunătoare, nalbă, pătlagină sau rostopască, dar lista farmaciei naturale a lunii august este mult mai lungă.

Vă puteți relaxa culegând aceste plante și, cel mai important, veți avea parte de plante culese personal, pe care le veți usca și depozita cu grijă, pentru a vă fi de folos un an întreg. În cazul plantelor care conțin uleiuri volatile este bine de știut că au potențial maxin imediat după recoltare.

 

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă originară din Asia şi Africa și face parte din familia Lamiaceae. Este de mai multe tipuri şi se numără printre cele mai aprecate ierburi aromate, fiind folosit atât în ceai, cât şi ca aliment, apreciat atât pentru mirosul său plăcut cât și pentru beneficiile pe care le are pentru sănătate. Este unul dintre cele mai folosite condimente și se foloseste atât proaspăt cât și uscat. Se  recoltează din iulie până în septembrie (la inceputul lui august este momentul optim). Busuiocul ajuta în tratarea aparatului respirator, stomacului și este antidepresiv. Are, de asemenea, un puternic efect antioxidant și este un bun remediu pentru eliminarea sau ameliorarea stărilor de greaţă şi a efectelor ciupiturilor de insecte. Oamenii de ştiinţă studiază potenţialele beneficii ale busuiocului, atât în stare pură, cât şi în extracte sau ulei esenţial. În urma studiilor s-au descoperit că reduce pierderile de memorie asociate cu stresul şi înaintarea în vârstă, depresia provocată de stresul cronic, accidentele vasculare cerebrale şi ajută la recuperare după un astfel de episod. De asemenea, îmbunătăţeşte nivelul glicemiei, colesterolului şi trigliceridelor, ajută la relaxarea vaselor de sânge şi subţiază sângele- efect similar aspirinei. În plus, nu permite înmulţirea bacteriilor care duc la apariţia cariilor și ține insectele la distanţă- ţânţarii şi căpuşele.

Busuiocul consumat în cantităţi mici nu prezintă riscuri, dar trebuie totuşi să ţinem cont de câteva precauţii: drunzele de busuioc sunt bogate în vitamina K, care ajută la coagularea sângelui; cantităţile mari nu sunt recomandate, mai ales dacă sunt luate alături de anumite medicamente. De asemenea, persoanele care suferă de tensiune sau diabet şi urmează un tratament nu pot consuma şi busuioc, pentru că pot interfera. Şi în acest caz este nevoie de o părere avizată. Busuiocul sfânt, cunoscut şi ca busuioc indian sau tulsi, nu este recomandat femeilor însărcinate sau celor care încearcă să rămână gravide.

 

Menta (Mentha spicata), cunoscută popular și sub denumirea de izmă, este una dintre cele mai cunoscute și utilizate plante medicinale, datorită proprietăților sale terapeutice. Frunzele (cu tot cu tulpină) se recolteaza tot în perioada iulie – septembrie. se găsește în grădinile și pajiștile din întreaga țară și a fost folosită încă din antichitate în Egipt, Roma și Grecia. Sunt trei specii de mentă bună, respectiv de apă, dulce și un hibrid al celor două tipuri – mentă piperita. Este o plantă perenă extrem de rezistentă, care se răspândește ușor, crește în culturi și este o sursă bogată de vitamina A, C, fier, cupru, magneziu, potasiu, calciu, Omega 3, acizi grași și vitamina B2. Este puternic parfumată și are un gust înțepător și răcoritor, iar pentru scopuri medicinale, partea aeriană a plantei este folosită în totalitate, la fel și frunzele proaspete sau uscate ce pot fi folosite pentru infuzii sau ulei esențial.

Frunzele plantei conțin o cantitate mare de uleiuri volatile, taninuri, flavonoizi și substanțe polifenolice, luteolină, rutină, hesperidină, acidicloregenic, cafeic, rosmarinic, colină, betacaroten, alfa și beta tocoferol, limonen, cincol, cariofilen, aldehidă acetică. Uleiul volatil din compoziția mentei este bogat în timol, carvacrol, mentofuran, mentonă și mentol.

Are proprietăți antifermentative, anticancerigene, antiinflamatoare, astringente, antiseptice, analgezice, aicatrizante, dezinfectante, apasmolitice, sedative, decongestionante și expectorant. Are efecte benefice asupra căilor respiratorii și stomacului, acționează ca tonic nervos și îmbunătățește memoria, și calmează durerile articulare, crește vigilența și scade nivelul de frustrare, anxietate și oboseală.

Produsele mentolate pot masca respirația urât mirositoare timp de câteva ore, dar nu pot reduce bacteriile sau alți compuși care provoacă halena. Consumul de ceai și mestecarea frunzelor proaspete pot masca respirația urât mirositoare și distrug bacteriile, datorită efectelor antibacteriene ale uleiului din plantă.

 

Sunătoarea (Hypericum perforatum), recunoscută ca fiind una dintre cele mai valoroase plante medicinale, se recoltează în iulie si august. Din cele mai vechi timpuri, această plantă a fost intrebuințată de oameni în scop terapeutic, fiindu-i atribuite proprietăți vindecătoare în nu mai puțin de 100 de boli. Este apreciată pentru acțiunea sa antiinflamatorie, analgezică, astringentă și cicatrizantă. Are proprietăți benefice în ameliorarea și tratarea bolilor de stomac, are efect antidepresiv și antianxios, crește performanțele intelectuale, are un puternic efect diuretic li antiinflamator, este un bun reglator al metabolismului, are un efect puternic astringent și de purificare a pielii, contribuie la refacerea musculaturii cardiace, este un excelent tonic general al organismului, este considerata un sedativ natural pentru dureri de cap și insomnie. Infuziile concentrate de sunătoare sunt foarte utile în cazul unor răni și arsuri, dar și pentru afecțiuni ale mucoasei bucale sau ale gâtului precum faringite, laringite, amigdalite (în aceste din urmă cazuri se se face gargară). Sunătoarea este un remediu util și în cazurile de stomatită, gingivită, boala parodontală, răni, ulcere trofice, arsuri, otită medie purulentă.

Ceaiul de sunătoare stimulează secreția glandelor cu secreție internă, crește pofta de mâncare, stimulează procesele naturale de regenerare celulară, combate insomniile, diminuează dependența de nicotină, este benefic în cazurile de gastrită și de ulcere duodenale, colite, diaree, boli de ficat, afecțiuni biliare, dar și pentru insuficiența cardiacă, boli ale rinichilor și tractului urinar.

Sub formă de comprese, ceaiul de sunătoare este indicat pentru tenul ridat și uscat, pentru cicatrizarea rănilor superficiale de la nivelul pielii, diminuarea aspectului de ten gras, în acnee ajută la închiderea porilor. Extracte de sunătoare pot fi folosite pentru prevenirea varicelor, amelorarea durerilor de articulații, deoarece au efect de reducere a inflamației. Uleiul esențial de sunătoare ameliorează inclusiv simptomele sindromului premenstrual.

* Sunătoarea nu este indicată celor care au probleme cu hipertensiunea și nici femeilor însărcinate, iar utilizarea prelungită a ceaiului de sunătoare crește sensibilitatea pielii la radiațiile ultraviolete. Pacienții care-și administrează antidepresive, anticoagulante, contraceptive orale, medicamente antiastmatice, antihipertensive sau imunosupresive este indicat să evite consumul acestui ceai, pentru că efectul medicamentelor ar putea fi diminuat. Este bine sa fie solicitată opinia medicului.

 

Rostopasca (Chelidonium majus), cunoscută popular și sub numele de crucea voinicului, negelariță, iarba rândunicii, buruiana sfântă sau scânteuță galbenă,  se găsește aproape în toate zonele umede abandonate, pe lângă garduri, în păduri sau în locurile unde se depozitează deșeuri. Se culege începând cu luna mai până în septembrie. Principiile active pe care le conține – alcaloizii (protopina), chelidonină, saponozide, enzime, rezine, acidul chelidonic, acid nicotinic, acid ascorbic şi carotenoizi -, fac din rostopască un medicament natural recomandat în terapia naturistă a unor afecțiuni hepatice, în procesul de refacere/cicatrizare a anumitor boli de piele (negi) și constipație ori reumatism. Preparatele pe bază de rostopască au efecte vasodilatatoare, antispastice, analgezice şi stimulează secreţiile digestive. Extern, are acţiune antiseptică, antibacteriană, regenerantă, cicatrizantă, antitumorală.

Datorită acțiunii antivirale, rostopasca consumată sub formă de ceai sau tinctură este un adjuvant natural în terapia hepatitei B și C, dar și în tratarea ficatului gras ori a hepatitei generate de consumul de alcool. Conținutul mare de acid chelidonic ajută în tratarea colitei ulcerative, afecțiune inflamatorie a intestinelor.

Rostopasca este renumită pentru tratarea negilor. Planta conține o formă specială de latex cu un inhibitor de cisteină protează care ajută și în tratarea dermatitei atopice (o formă diferită de eczemă) și reduce inflamația și senzația de mâncărime. Compresele cu rostopască sunt calmante în cazul inflamației sau pruritului, specifice dermatitei.

*Atenție, preparatele din rostopască trebuie administrate intern doar cu avizul unui specialist în medicina plantelor. În doze mari, alcaloizii pot determina purgaţii violente, colici, scaune cu sânge.

 

Brusturele (Arcticum lappa) este o plantă erbacee bienală ignorată și chiar distrusă de oameni, dar ocrotită de Dumnezeu, această buruiană se încăpățânează să crescă pe toate șanțurile, pe lângă garduri, pe maluri de răuși sau prin păduri și ni se agăță de haine parcă pentru a ne spune cât ajutor ne ooate oferi pentru sănătate. În Evul Mediu, în Germania, brusturele era utilizat pentru tratarea tumorilor canceroase. În secolul al XIV-lea, în Europa, acesta era înmuiat în vin și se întrebuința în tratamentul leprei. În luna august se spune că are cel mai mare potențial terapeutic.

În medicina tradițională, brusturele se utilizează ca tonic hepatic, diuretic, laxativ, purificator al sângelui și în tratamentul diabetului. Este apreciat pentru efectele sale antimicrobiene, antiseptice, astringente și seboregulatoare și este folosit în tratarea în eczemelor, acneei, abceselor, seboreii feței și a capului, în afecțiuni cronice cutanate. Între proprietățile curative ale brusturelui regăsim îmbunătățirea digestiei, curăță vasele de sânge, previne ateroscleroza, participă la suprimarea creșterii celulelor canceroase, stabilizează procesele metabolice din organism. Este utilizat de asemenea în tratarea gutei, astmului, alergiilor, constipației cronice și a multor alte afecțiuni. Între cele mai apreciate beneficii pentru sănătate ale brusturelui se numără vindecarea spondilozei cervicale și ameliorarea discopatiei lombare și a reumatismului.

Grație conținutului de substanțe active care reglează nivelul glicemiei din sânge, ceaiul din rădăcina de brusture este un bun adjuvant în lupta contra diabetului de tip II. Se recomandă consumul a 3 căni de ceai din rădăcina de brusture pe zi, timp de 15 zile.

Brusturele conține, de asemenea, poliacentilene naturale, substanțe cu rol antibiotic în organism, tratând cu succes mai ales afecțiuni precum cistită, nefrită și infecții urinare. În acest scop se recomandă atât consumul intern – câte 1 litru de ceai pe zi, cât și uzul extern – băi de șezut, zilnice, până la vindecare.

În dermatologie și cosmetică se utilizează mai ales rădăcina (Radix Bardanae), recoltată în primul an de vegetație, toamna sau în al doilea an de vegetație, primăvara, înainte de începerea înfrunzirii. Efecte uimitoare are în tratarea psoriazisului, în combinație cu pulbere de rădăcina de „trei frați pătați”. Consumând câte 6 lingurițe din acest amestec, zilnic, pe stomacul gol, înaintea meselor principale, timp de 90 de zile, această boală de piele se poate vindeca.

Sub formă de tinctură, brusturele se poate administra intern, de 3-4 ori pe zi. Este recomandat ca adjuvant în boli de piele (acnee, seboree, furunculozp, dermatite), infecții urinare (cistite), afecțiuni hepato-biliare (colecistite, litiază biliară), diabet zaharat de tip 2, în curele de detoxifiere.

 

* Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările medicului specialist. Înainte de a încerca orice tratament este bine să consultați medicul și să urmați indicațiile acestuia, pentru a nu risca să vă faceți singuri mai mult rău decât bine.