Știi și câștigi sănătate: Scrisul vindecă
Scrisul, în general, și scrierea de mână în special, dezvoltă creativitatea, ajută organismul emoțional și fizic, îi ajută pe oameni să învețe anumite abilități mai repede și mai bine și poate avea un rol important asupra creierului și a funcțiilor imunitare.
Fiecare dintre noi ne-am confruntat, măcar o dată în viață, cu o perioadă mai dificilă, în care am simțit nevoia să exprimăm în cuvinte frustrarea, revolta, furia, neputință. Sau, dimpotrivă, cu o situație în care nu am avut cu cine să împărțim fericirea, entuziasmul, mulțumirea. Iar cuvintele pe care am fi vrut să le strigăm în gura mare au rămas închise undeva în sufletul nostru și zile întregi nu ne-au dat pace, ne-au apăsat, ne-au tulburat mintea și chiar ne-au creat o stare de disconfort fizic. Dar, dacă am decis să dăm drumul acestor cuvinte pe o foaie de hârtie, într-un jurnal, ne-am simțit eliberați. Am avut sentimentul că am împărtășit cu cineva de mare încredere, care ne înțelege perfect, tot ce ne marcă la un moment dat, fie că era durere, tristețe sau bucurie, iar eliberarea a venit de la sine.
Medici și psihologi din întreaga lume spun că scrisul în general și scrirea de mână în special te ajută să-ți menții gândirea ageră, să faci conexiuni rapide, să te exprimi cu mai mare ușurință, dar și să scapi de stres, să te eliberezi emoțional, să exteriorizezi emoții care te macină și care altfel ți-ar face rău. Aceștia au încercat să înțeleagă efectul scrisului asupra sănătății omului, iar în urma unor cercetări laborioase au stabilit chiar că scrierea este capabilă să ajute organismul atât în plan emoțional, cât și fizic, în timp ce pierderea abilităţii de a scrie de mână duce la anumite modificări în arhitectura creierului şi la nivelul limbajului, al memoriei și fluenţei verbale. Numeroase studii arată că, deși scrierea manuală este tot mai frecvent înlocuită de scrierea la calculator, creioanele și hârtia nu ar trebui aruncate, pentru că acestea sunt mult mai valoaroase pentru sănătatea fizică și emoțională.
O cercetare realizată de o echipă de specialiști condusă specialistul în psihologia sănătății Elizabeth Broadbent (Department of Psychological Medicine, Faculty of Medical and Health Sciences) de la Universitatea Auckland – Noua Zeelandă a demonstrat, spre exemplu, că exprimarea prin scris ajută atât la depășirea psihică a unei traume sau experiențe neplăcute, cât și în procesul vindecării fizice, pe care îl poate reduce la jumătate. Coordonatorul cercetării, citat de Time, susține că „acesta este primul studiu care arată că a scrie despre întâmplări personale neplăcute poate accelera vindecarea rănilor la o populație mai în vârstă, cu risc scăzut de vindecare”.
La studiu au participat 49 de adulți sănătoși, cu vârste cuprinse între 64 și 79 de ani. Jumătate dintre ei au realizat retrospecții emoționale, scriind timp de trei zile despre evenimentele nefericite din viața lor (posibil traumatice). Singura cerință a fost de a fi cât mai sinceri și deschiși în exprimarea stărilor și gândurilor avute la vremea respectivă. Cealaltă jumătate a participanților a scris, pe aceeași durată de timp, despre activități zilnice, planuri și proiecte cotidiene, fără a lua în calcul sentimente și opinii.
După două săptămâni, participanților li s-au preluat, sub anestezie, biopsii de 4 mm din pielea de pe braț, țesut folosit în cadrul altui studiu. Rănile lăsate pe braț au fost însă în centrul atenției cercetătorilor, care le-au ținut sub observație prin fotografiere, o dată la 3 sau 5 zile, până la completa vindecare. În a unsprezecea zi după preluarea biopsiilor, 76% dintre cei care au scris despre experiențele grele s-au vindecat complet, pe când cealaltă jumătate a participanților s-a vindecat doar pe jumătate (42%).
Un studiu asemănător a fost realizat în cadrul Departamentului de Psihologie de la King’s College, sub conducerea lui Suzanne Scott. Treizeci și șase de persoane au așternut pe hârtie, timp de 20 de minute pe zi, evenimente grave ori trivialități. Cei din a doua jumătate, ale căror rani s-au vindecat mai încet, aveau un nivel mai mare de stres și anxietate. Profesorul John Weinman de la King’s College London a explicat atunci că „aceste cercetari pot ajuta pacientii si vor fi importante pentru dezvoltarea interventiilor la cei sub diferite operatii”.
Scriitura „emoțională”, opusă celei pe subiecte neutre/banale, s-a dovedit utilă chiar în creșterea numărului de celule imune care pot lupta împotriva viruslui HIV, dar și în vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, sporind numărul anticorpilor.
Dacă în privința sănătății fizice rezultatele sunt clare și certe în toate cazurile, pentru sănătatea mentală, efectele scrisului variază de la individ la individ. Într-un studiu recent referitor la stresul posttraumatic, o parte dintre militarii care au scris la întoarcerea acasă despre experiența din război și-au îmbunătățit relațiile conjugale, iar în alte cazuri, practica nu a influentat profund manifestarile afecțiunii, dar a schimbat dispoziția într-una mai bună. Cei înclinați spre exprimarea de sine regăsesc însă în scris, de cele mai multe ori, o modalitate de a depăși ceea ce îi irita, o „portiță inteligentă” de salvare.
Experiențele traumatice se înfruntă însă în moduri diferite, iar pentru cei neobisnuiți să își descrie și să-și analizeze sentimentele, notatul lor pe hârtie poate crește anxietatea, de aceea au nevoie de ajutorul unui psiholog, explică oamenii de știință.
Dr. James Pennebaker, de la Universitatea din Texas, demonstrează în cartea sa „Opening Up: The Healing Power of Expressing Emotions”, că pacienții pe care i-a îndemnat să se confeseze în scris au avut ulterior un număr mai mare de limfocite în sânge și niveluri mai scăzute de stres. Aceștia au combătut mai repede depresia, și-au îmbunătățit rezultatele academice, ori și-au găsit mai ușor un job.
Confesiunea scrisă poate avea un rol important în funcțiile imunitare și pentru creier. Pennebaker susține că înăbușirea trăirilor si sentimentelor mai puțin plăcute pot duce la apariția unor afecțiuni. El recomandă redactarea unui material scris cu caracter intim, care să fie cât mai narativ posibil: detaliat, organizat, coerent, lucid și însuflețit. Cu cât scrii mai mult și ajungi la miezul întâmplărilor, cu atât mai mult se reduce impactul emoțional al acestora asupra ta și, implicit, se produce o detașare de problema emoțională. Punând „necazul pe hârtie”, epuizezi subiectul, îi închei efectul psihologic, îl închizi în scris și te eliberezi. Compunerea unor narațiuni cât mai expresive în jurnale intime, dar ultimele cercetări arată că efectul este similar (chiar dacă mai redus) și în urma unorpostări pe bloguri, ajută persoana să înțeleagă mai ușor ce i se întamplă, sa se vindece de stress și chiar de anumite afecțiuni fizice…
În plus, scrisul de mână îi ajută pe oameni să învețe anumite abilități mai repede și mai bine decât tastând la calculator sau vizionarea videoclipurilor. Au demonstrat acest lucru cercetătorii Brenda Rapp, profesor de științe cognitive la Universitatea Johns Hopkins și Robert Wiley, profesor la Universitatea din Carolina de Nord. Acesștia au efectuat un experiment în care 42 de persoane, împărțite în trei grupuri de cursanți: scriitori, dactilografi și video-observator, au fost învățate alfabetul arab. Toată lumea a învățat literele pe rând, în moduri diferite. La final, după șase sesiuni de antrenament, toți participanții la studiu au putut recunoaște literele. Cu toate acestea, grupul care a scris de mână a atins acest nivel de competență mai repede decât celelalte grupuri.
În continuare, cercetătorii au dorit să determine în ce măsură grupurile ar putea generaliza noile cunoștințe, în ce măsură cineva le-ar putea folosi cu adevărat ca un profesionist, scriind cu ele, folosindu-le pentru a scrie cuvinte noi și folosindu-le pentru a citi cuvinte necunoscute. Grupul de scriere a fost mai bun în toate aceste lucruri și a ajuns să aibă mai multe abilități necesare pentru citirea și ortografia la nivel de adulți. Wiley și Rapp spun că asta s-a întâmplat pentru că scrierea de mână întărește lecțiile vizuale și auditive, avantajul neavând însă nicio legătură cu caligrafia. „Odată cu scrierea, obțineți o reprezentare mai puternică în minte, care vă permite să schițați spre aceste alte tipuri de sarcini care nu implică în niciun fel scrierea de mână”, a spus Wiley.
Deși participanții la studiu au fost adulți, Wiley și Rapp se așteaptă să vadă aceleași rezultate la copii. Descoperirile au implicații pentru sălile de clasă în care creioanele și caietele au fost înlocuite în ultimii ani cu tablete și laptopuri, iar predarea scrisului cursiv de mână aproape a dispărut.
