Strainii ne iau medicii pe capete, in timp ce spitalele romanesti se golesc de specialisti

1 noiembrie 2012 | 0 comentarii |

Aproape 14.000 de medici romani au plecat la munca in strainatate. La Targul de recrutare „Cariere in alb” li se ofera salarii de mii de euro.  

 

Colegiul Medicilor trage un nou semnal de alarma asupra faptului ca in timp ce spitalele romanesti se afla intr-o criza acuta de specialisti, incepand cu anul 2007, de cand Romania a intrat in Uniunea Europeana, peste 13.900 de medici au parasit tara si isi desfasoara activitatea in alte sisteme sanitare.

Prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), spune ca „vorbim deja de un exod. De cand am intrat in UE au plecat peste 13.900 de medici specialisti din Romania, dar ar putea fi chiar mai multi, pentru ca nu avem o situatie exacta a medicilor rezidenti care au plecat. In conditiile in care avem o medie de numai 1,9 medici la 1.000 de locuitori, noi producem pentru export”, mentionand ca exista zone depopulate de medici, mai ales in mediul rural.

Conform  dr. Astarastoae, statul roman a cheltuit peste 3,5 miliarde de euro asigurand educatia medicilor plecati in strainatate, bani care ar fi trebuit sa se regaseasca in serviciile de sanatate.

In Romania este nevoie de cel putin 80.000 de medici, dar noi avem doar sunt 41.000 de medici si 14.000 de rezidenti.

 

Targul „Cariere in alb” vine cu oferte generoase

 

Ca sa confirme parca semnalul de alarma tras de presedintele CMR, chiar zilele acestea medicii, medicii dentisti, farmacistii si cadrele medicale auxiliare care vor sa lucreze in strainatate au posibilitatea de a participa la cea de-a saptea editie a Targului de recrutare „Cariere in Alb”. In perioada 3-4 noiembrie, intre orele 10 si 16,  evenimentul se desfasoara in Bucuresti, la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, iar intrarea este gratuita.

Pe langa ofertele de angajare, candidatii au la dispozitie si oferte de perfectionare lingvistica, prin care au posibilitatea de a-si dezvolta abilitatile de comunicare necesare angajarii.

„Cariere in alb” se va organiza si in Targu Mures (9 noiembrie), Sibiu (10 noiembrie) si Timisoara (24 noiembrie). Detalii pe www.careersinwhite.com.

Potrivit directorului general al evenimentului, Bogdan Covaliu, peste 30 de companii si agentii de recrutare care „colaboreaza cu lanturi de clinici si spitale din 10 tari europene vor fi prezente cu o oferta variata de posturi, pentru toate categoriile de cadre medicale”.

La editia din mai a evenimentului, in Bucuresti au participat peste 900 de medici, medici dentisti si farmacisti si peste 400 de cadre mediii a caror atentie a fost atrasa de salariile de aproximativ 12.000 euro din Orientul Mijlociu, in Europa si Australia acestea variind in functie de experienta, specialitatea medicala si clinica pentru care au fost recrutati, intre 2.500 – 10.000 de euro.

In perioada 29 septembrie-10 octombrie, un alt targ de recrutare, MedPharm Careers, s-a desfasurat in opt mari orase din Romania, oferind sute de locuri de munca in Marea Britanie, Germania, Franta, Belgia, Norvegia, Suedia, Danemarca etc.


Categorii: Jobs, Medici

Adaugati un comentariu


 

*