Tag: bogdan popescu

Mircea Cărtarescu, distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al UMFCD București

22 martie 2023 | 0 comentarii |

 Pentru Mircea Cărtărescu „Medicina și Literatura nu sunt meserii, sunt vocații”, iar discursul său de mulțumire a fost despre „trunchiul comun al umanității, despre ce ne apropie, despre taumaturgi, șamani, preoți și scriitori, despre vindecarea prin poveste”, după cum relatează soția sa, Ioana Nicolaie.   Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București transmite […]

Continuare...



Tradiție, Aprofundare, Dezvoltare – temele celei de-a X-a ediții a Conferinței CMMB

28 aprilie 2022 | 0 comentarii |

Aproape 9.000 de specialiști din țară și din străinătate și-au anunțat participarea la dezbaterile evenimentului organizat de Colegiul Medicilor din Municipiul București, pe parcursul a patru zile, exclusiv online.    Cea de-a X-a ediție a Conferinței Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), una dintre manifestările de referință în peisajul evenimentelor medicale românești, cu caracter multidisciplinar, […]

Continuare...


Recuperarea dupa accidentul vascular cerebral adusa in atentia autoritatilor

Specialistii din domeniul medical spun ca un pacient care a supravietuit unui accident vascular cerebral nesesita tratament integrativ, asigurat de o echipa multidisciplinara.   Saptamana aceasta, specialisti din domeniul medical si reprezentanti ai autoritatilor s-au reunit in cadrul unei mese rotunde, la Camera Deputatilor, pentru a dezbate strategiile eficiente in recuperarea post accident vascular cerebral […]

Continuare...


Categorii: Actual, Medici, Stiri

Bolile neurodegenerative si dementa, prioritati de sanatate publica

28 februarie 2014 | 2 comentarii |

Specialistii cer Guvernului sa adopte un plan national de masuri pentru imbunatatirea sanatatii mintale a populatiei. Se estimeaza ca la ora actuala, 275.000 de romani sufera de Alzheimer, insa doar 35.000 dintre ei sunt diagnosticati.   Societatea Romana de Alzheimer, impreuna cu reprezentatii Societatii de Neurologie si ai Societatii Romane de Gerontologie si Geriatrie au […]

Continuare...