Tradiție, Aprofundare, Dezvoltare – temele celei de-a X-a ediții a Conferinței CMMB

28 aprilie 2022 | 0 comentarii |

Aproape 9.000 de specialiști din țară și din străinătate și-au anunțat participarea la dezbaterile evenimentului organizat de Colegiul Medicilor din Municipiul București, pe parcursul a patru zile, exclusiv online. 

 

Cea de-a X-a ediție a Conferinței Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), una dintre manifestările de referință în peisajul evenimentelor medicale românești, cu caracter multidisciplinar, a debutat ieri,

Lucrările conferinței sunt centrate pe trei direcții – Tradiție, Aprofundare, Dezvoltare -, iar organizatorii, Colegiul Medicilor din Municipiul București și UMF „Carol Davila” au anunțat că au pregătit un program științific care să vină în întâmpinarea nevoilor de informație relevantă pentru știința și practica medicală.

La eveniment și-au anunțat participarea lectori de prestigiu care, prin experiența și expertiza lor, aduc plus valoare programului științific, iar pentru că anul acesta este o ediție aniversară, între invitați se află și personalități de la nivel internațional, lideri în specialitățile lor, care vor împărtăși din experiența lor din practica clinică, cu scopul de a răspunde și mai mult nevoii de aprofundare a unor informații medicale complexe, de actualitate.

 

Organizatorii Conferinței au transmis că evenimentul, dedicat exclusiv profesioniștilor din domeniul medical, a atras un record de participanți și a crescut an de an. „Noi, medicii, știm cât de importantă este în practica curentă educația medicală continuă. De asemenea, am văzut, mai ales în ultimii doi ani de zile, dinamica informațiilor științifice din sănătate și am conștientizat, poate mai mult ca oricând, necesitatea cunoașterii acestor date la un nivel cât mai aprofundat. Pentru a avea un management cât mai eficient pentru pacienții noștri, noi, medicii, trebuie și este imperios necesar să avem acces la informații științifice de calitate, informații noi și actualizate periodic. Cu fiecare an în care am organizat acest eveniment științific, Conferința Colegiului Medicilor din Municipiul București a devenit una dintre manifestările de referință în peisajul evenimentelor medicale românești, cu caracter multidisciplinar. În 2022, la cea de-a 10-a ediție a Conferinței Colegiului Medicilor din Municipiul București, am pregătit un program științific care să vină în întâmpinarea nevoilor de informație științifică relevantă pentru practica medicală. Vom avea invitați lectori de prestigiu, personalități de nivel internațional,  lideri în specialitățile lor, care, prin experiența și expertiza lor, vor aduce plus valoare programului științific”.

 

Lucrările Conferinței au debutat cu un curs de Comunicare medicală, moderat de lector univ. dr. Valentin Vîlcu, la care au conferențiat Ioana A. Coman (USA), Ioana Răduca și Adrian Artene, în dialog cu jurnaliștii Carla Tănasie, Dana Lascu și Val Vâlcu.

A urmat o sesiune de „Integrări umaniste în practica medicală”, moderată de prof. dr. Bogdan O. Popescu și prof. dr. Ioan Bruckner. Emil Toescu (UK) a conferențiat pe tema Conceptul „medical humanities” și modele de predare în diferite state, Dorith Shaham & Alexander Gural (Israel) au vorbit despre Provocările includerii disciplinelor umaniste în programa școlii medicale – experiența noastră și nu numai (Challenges of including Humanities into the Medical School curriculum – our experience and beyond), Sorin Costreie a prezentat Rolul gândirii critice în clinica medicală, Jonathan McFarland (Russia) a abordat Simbioza dintre medicină și literatură (Medicine and Literature: a symbiotic relationship), iar Liviu Lucaci a explicat cum funcționează Arta ca terapie, teatru și societate, urmate de 20 de minute de discuții și interacțiuni creative.

 

A urmat o sesiune de comunicări științifice pe tema „Economia sănătății – tendințe și oportunități de dezvoltare în România, moderată de prof. dr. Cătălina Poiană și prof. dr. Florentina Furtunescu.

În cadrul acesteia, Corina Silvia Pop a prezentat „Modele de evaluare a tehnologiilor medicale în Uniunea Europeană”,iar Nieck Klazinga (France) a vorbit despre Activitatea OCDE privind indicatorii de calitate a asistenței medicale (OECD work on Health Care Quality Indicators).

La rândul său, Octavia Sabin a subliniat Rolul medicilor în procesul de evaluare a tehnologiilor medicale, iar Mihaela Kardos a prezentat un subiect de mare actualitate –  Inovație și integrare pentru Economia sănătății la UMFST „G.E. Palade” din Târgu Mureș.

Evident, sesiunea de prezentări s-a încheiat cu 20 de minute de discuții, întrebări și concluzii referitoare la temele abordate.

În încheierea primei zile a Conferinței a avut loc și o ceremonia oficială, la care au participat, între alții, prof. univ. dr.Alexandru Rafila– ministrul Sănătății,  prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu – ministrul Educației, prof. univ. dr.Viorel Jinga– rector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD).

Cu această ocazie, prof. univ. dr. Cătălina Poiană – președintele Conferinței și președinte al CMMB, le-a mulțumit celor prezenți și și-a exprimat speranța ca edițiile viitoare să poată fi organizate „față în față. Sperăm să ne putem îmbrățișa colegii, să ne vedem cu toții în aceeași sală, așa cum se întâmpla până în 2019. Cu toții am trecut prin momente grele în ultimii doi ani, au fost numeroase sacrificii, complicații, multă muncă și riscuri foarte mari, dar cu toții ni le-am asumat, așa cum de altfel am făcut-o odată cu jurământul, la intrarea în această profesie. Eforturile extraordinare ale medicilor, universităților și laboratoarelor de cercetare din întreaga lume au ajutat societatea să treacă peste ce-a fost mai greu în această pandemie care, seprăm, va fi și învinsă prin efortul și experiența practicienilor. S-au făcut progrese uriașe în diagnostic și în tratament, dar așteptările societății sunt din ce în ce mai mari, iar universitățile s-au mobilizat pentru a crește calitatea educației și actului medical”, a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană, menționând că mulți dintre medicii care participă la conferință sunt formați la UMF „Carol Davila”, universitate din care face parte.

 

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și-a salutat colegii prezenți la eveniment și a subliniat importanța dezvoltării relațiilor care pot duce la „dezvoltarea învățământului medical și a profesiei de medic. În mod evident, Colegiul Medicilor din București face astfel de conferințe de mai mulți ani, am participat și eu, direct, la câteva dintre ele, unele au fost legate și de problematici din domeniul sănătății publice, programe de vaccinare, și au fost un real succes. Cred că ar trebui să introducem în acest tip de conferințe și poate vă gândiți la asta pentru viitor, o componentă legată de relația medic-pacient, pentru că această explozie de informații și progrese în medicină la care făcea referire și domnul profesor Popescu, trebuie corelată cu o abordare, nu numai holistică, ci și empatică, personală cu pacienții, pentru că acastă componentă cred că este cel puțin la fel de importantă ca și componenta terapeutică. Să nu uităm că pacienții au nevoie și de sprijinul nostru psihologic, de empatie, și sunt convins că sunt mulți colegi care ar putea să prezinte exemple de bună prectică în acest sens”.  Ministrul Rafila a apreciat programul științific abordat în cadrul evenimentului și a apreciat că acesta „face cinste” Colegiului Medicilor din București, Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” care este parte a proiectului și întregului corp medical.

 

Au mai avut intervenții prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu – ministrul Educației, prof. univ. dr. Viorel Jinga – rector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Oana Sivache – director general adjunct Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), prof. univ. dr. Lucian Negreanu – vicepreședinte Colegiul Medicilor din Municipiul București, prof. univ. dr. Horia Bumbea – Vicepreședinte Colegiul Medicilor din Municipiul București, dr. Adriana Mihalaș – secretar Colegiul Medicilor din Municipiul București și, bineînțeles, prof. univ. dr. Bogdan O. Popescu, președintele Științific al Conferinței și vicepreședinte al CMMB.

Urmează alte trei zile de sesiuni științifice, în care se vor aborda teme diverse, concentrate pe direcțiile stabilite de organizatori: Tradiție, Aprofundare, Dezvoltare. 

Evenimentul se încheie sâmbătă, 30 aprilie, și este creditat de Colegiul Medicilor din România cu 22 de puncte EMC.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*