Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Fotoliile managerilor de spitale vor depinde de gradul de satisfactie si de siguranta a pacientilor
Ministrul Vlad Voiculescu a anuntat ca acesti doi indicatori vor constitui elemente esentiale pe baza carora va fi evaluat nivelul de performanta al celor aflati la conducerea unitatilor medicale. Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a reiterat faptul ca sunt necesare modificari ale legislatiei in domeniul medical si a promis ca, in perioada imediat urmatoare, vor […]
Ministrul Sanatatii schimba criteriile de numire a managerilor de spitale
Toate concursurile pentru ocuparea acestor functii au fost suspendate, incepand de astazi, pana la realizarea unui nou contract de management al spitalelor. Noul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu, ia primele decizii serioase in mandatul sau. Acestea vizeaza contractele managerilor de spitale si criteriile pe baza carora acestia vor fi numiti si, ulterior, evaluati. Anuntul […]