Tag: doctor honoris causa
Pentru Mircea Cărtărescu „Medicina și Literatura nu sunt meserii, sunt vocații”, iar discursul său de mulțumire a fost despre „trunchiul comun al umanității, despre ce ne apropie, despre taumaturgi, șamani, preoți și scriitori, despre vindecarea prin poveste”, după cum relatează soția sa, Ioana Nicolaie. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București transmite […]
Continuare...
La Spitalul de Urgență al Facultății de Medicină Veterinară de la Cluj a avut loc o intervenție pentru corectarea unei anomalii cardiace extrem de rare, iar pacientul a fost o pisică de 7 luni. Ne-am obișnuit, în ultimii ani, ca premierele chirurgicale la nivel național să fie din domeniul medicinei umane, însă există și […]
Continuare...
Evenimentul, ajuns la cea de-a șaptea ediție, își va desfășura lucrările la Palatul Parlamentului și va reuni, pe parcursul a trei zile, peste 6.000 de participanți. Astăzi va avea loc deschiderea oficială ca celei de-a șaptea ediții a Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, eveniment care va reuni peste 6.000 de specialiști […]
Continuare...
Profesori universitari, academicieni, cercetatori de renume mondial, medici renumiti prezinta, in cadrul a 41 de sesiuni stiintifice, cele mai noi cuceriri ale medicinei. Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti organizeaza, in aceste zile, cel de-al V-lea Congres Stiintific cu participare internationala – „Perspective interdisciplinare”. Profesori universitari si cercetatori de renume mondial din […]
Continuare...
Conferinta internationala a psihologilor incepe astazi, la Venus, avand ca principale tematici preventia si interventia psihologica. Incepand da azi, pana la sfarsitul saptamanii, Statiunea Venus va reuni unele dintre cele mai importante personalitati internationale din domeniul psihologiei, care vor participa la o conferinta organizata de Asociatia Romana pentru Cunoastere si Interventie Psihologica, in parteneriat […]
Continuare...
Incepand de astazi, pana pe 4 iunie, peste 4.000 de specialisti din intreaga lume participa la evenimentul stintific ce are loc la Palatul Parlamentului. Timp de trei zile, incepand de azi, Capitala Mondiala a Medicinei se muta la Bucuresti, cu ocazia unuia din cele mai importante evenimente stintifice anuale din acest domeniu. Este vorba […]
Continuare...
Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, din Bucuresti, va acorda marti, 9 aprilie, titlul de „Doctor Honoris Causa” profesorilor Jonathan Michael Shapiro si Bonaventura Clotet, ca recunoastere a contributiei exceptionale pe care cei doi si-au adus-o in domeniul cercetarii si al luptei impotriva infectiei cu virusul HIV. Maine, 9 aprilie, Universitatea de Medicina […]
Continuare...