Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir, vindecătorul celor aflați în suferință
În prima duminică după sărbătoarea Sfântului Dumitru, la Vecernie, racla cu sfintele moaște este deschisă, iar Mitropolitul scoate tava cu mir, care este amestecat cu ulei de la Sfântul Maslu și oferit credincioșilor bolnavi, pentru vindecare. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul creștin-ordodox, este comemorat în […]