TERAPEUTUL TAU: Tipologii parinti-copii (III)
Asa cum am spus in articolele anterioare, copilul are nevoie de un climat familial echilibrat, pentru a se simti in siguranta si a avea o dezvoltare armonioasa.
Taisia Trica – psihoterapeut
Daca parintii sunt atenti la nevoile copilului, sunt calmi si afectuosi, dau dovada de intelegere si se ocupa de educatia lui dand, in acelasi timp, dovada de fermitate, stabilind anumite limite intre care copilul sa se poata manifesta, atunci evolutia si dezvoltarea lui vor fi armonioase. Daca nu vor gasi un echilibru in ceea ce priveste organizarea si comportamentul copilului, cerintele adresate acestuia si inlatuirarea extremelor, atunci pot aparea o serie de consecinte nedorite.
Parintii pot avea comportamente si profile unitare sau diferite in ceea ce priveste conduita parentala in exercitarea influentelor educative, astfel ca prin combinatie pot iesi profile diferite, care pot genera efecte la fel de diferite. Astfel, pe langa comportamentele parentale descrise in articolele anterioare, consider ca mai trebuie sa vorbim despre „Parintele demisonar”.
Parintele demisionar este caracterizat in special prin fuga de responsabilitati (abandon). La fel ca si in cazurile celorlalte profile parentale, si aici putem vorbi despre existenta unei caracteristici pozitive si a uneia negative.
Caracteristica pozitiva este aceea ca acorda libertate mare copilului, in timp ce caracteristicile negative constau in faptul ca parintele este dependent de un alt membru al familiei, mereu preocupat de problemele personale, incapabil sa exercite un control asupra copiilor, „n-are timp sa comunice”, isi aduce de lucru acasa si cere sa nu fie deranjat, manifesta o tandrete superficiala.
„Mesaje”transmise de un astfel de parinte: „Descurca-te singur ! Nu mai deranja! Nu fi sanatos! Castiga-ti dragostea!”
„Efecte”: Copil distant – „Pot singur totul!” sau Copil „cersetor” – „Daca ma iubesti, stai cu mine!”
Copilul distant este incapabil sa se conformeze unor imperative, este frustrat de copilarie deoarece nu se bucura, are o autonomia excesiva – determinata de responsabilizarea prematura, iar consecinta va fi aceea ca il va respinge fara mila, la orice varsta, pe parintele absent.
Copilul „cersetor” este lipsit de sprijin si indrumare, este franat in evolutia sa, are un caracter crispat si nelinistit.
Cateva sugestii care l-ar putea ajuta pe parintele demisionar:
– sa acorde atentie copilului, comunicand cu acesta
– sa fie disponibil si receptiv la nevoile si dorintele copilului
– sa delimiteze rolul profesional de cel de parinte
– sa incerce sa-si manifeste in mod sincer si deschis sentimentele de iubire fata de cei apropiati.
Un parinte constient si responsabil stie ca rolul sau central este acela de a spijini copilul in dezvoltarea lui, iar pentru asta trebuie sa stie care sunt aceste nevoi.
In loc de concluzii… la ultimele articole
A fost odata ca niciodata, intr-o tara indepartata, peste mari si tari, la marginea pamantului, o familie fericita de pasari. Acestea isi facusera cuibul intr-un stejar umbros, intr-un luminis din padure. Mama tinea foarte mult la puii ei si cat era ziua de lunga alerga incoace si incolo in jurul lor pentru a le asigura cele necesare unui trai fericit si lipsit de griji. Cauta boabe ramase pe miristi de la treieris, le aducea gazulite pe care le dadea puilor in cioc, ii apara de vise urate si de animalele padurii.
Cu fiecare zi ce trecea, puii deveneau tot mai puternici, puful lor s-a transformat in pene, aripile lor capatau vigoare…
Au ramas uimiti de frumusetea cuibului in care traiau, de razele soarelui ce razbateau jucaus prin frunzisul des al copacilor, de mangaierile placute ale vantului, de susurul cristalin al izvorului din apropiere. Si-ar fi dorit sa vada mult mai mult si sa descopere misterele padurii in care traiau. Dar cand incercau sa se indeparteze de cuib, mama se speria doar la acest gand, le atragea atentia asupra primejdiilor ce pandeau la tot pasul.
Incetul cu incetul, puii si-au pierdut interesul pentru fascinanta lume pe care o intuiau in jurul lor, lumea lor devenind spatiul marginit de grija mamei – poienita, astfel uitand pana si zborul.
Zilele curgeau una dupa alta la fel, fara ca nimic sa tulbure linistea caminului. Pana intr-o zi…cand mangaierile vantului au devenit taioase, frunzele copacilor ruginii si au cazut, rand pe rand, lasand cuibul prada iernii. De-abia atunci, mama a inteles ca… a venit vremea sa-si caute alt adapost. Puii, care o ascultau intotdeauna, au incercat sa-i urmeze sfatul, numai ca de data aceasta nu au mai reusit, pentru ca aripile lor ramasesera slabe, iar zborul… nici macar vis.
Zapada a acoperit poienita si in cele din urma si… cuibul.
Peste un timp, mangaierile placute ale vantului, razele soarelui, susurul izvorului au regasit o padure umbroasa, o poienita splendida si un stejar… gol.
