TERAPEUTUL TAU: Tipologii parinti-copii (I)
MOTTO: „Felul in care parintii il trateaza pe copil formeaza la acesta un anumit mod de a concepe lumea.”(A. Adler)
Taisia Trica – psihoterapeut
Viata este o continua trecere pe axa fuziune – separare, trecere care ne permite sa evoluam si sa ne ancoram in realitate.
„Istoric” s-ar putea spune ca primul contact cu lumea externa este de tip fuzional, astfel copilul este „continut” in bratele materne, se afla la sanul matern, se simte protejat. Evolutia si dezvoltarea se realizeaza datorita supunerii copilului la exigentele progresive ale lumii care il inconjoara, exigente care se traduc simbolic prin limbaj.
Mama ii vorbeste copilului, dar ea se adreseaza, de asemenea, altora. El intelege atunci ca ea doreste multe in afara lui si ca el nu este deloc totul pentru ea. Din dorinta de a se face iubit, pentru a-si recuceri dragostea, copilul incearca sa satisfaca anumite exigente culturale, sociale, etice transmise de parinti prin limbaj.
In consecinta, in relatia parinti-copii, fiecare influenteaza si este influentat in procesul comunicarii.
Problema comunicarii cu copiii nu este mai putin complexa decat cea cu adultii, chiar uneori mai greu de realizat si mai complicata. Factorii care fac eficienta comunicarea trebuie sa fie prezenti in relatia parinti-copii.
Pentru realizarea unei comunicari eficiente parinti-copii este necesara cunoasterea stadiilor de dezvoltare a personalitatii, mai precis, parintii trebuie sa cunoasca ce se intampla in viata copilului lor in perioadele de criza cu care se confrunta. Fie care trecere de la o etapa la alta este o criza.
Si parintii care trec de la o etapa la alta in viata se confrunta si ei cu anumite crize. Tinandu-se cont de problemele ce se ridica in aceasta perioada se va evita instrainarea si se va accentua comunicarea.
Este important ca pentru fiecare stadiu de dezvoltare a personalitatii, parintii sa se poarte si sa actioneze potrivit necesitatilor copilului pentru a-i oferi acestuia mediul pentru o dezvoltare sanatoasa. Influentele sistemului familial asupra procesului de formare a copilului sunt hotaratoare. Specialistii in acest domeniu precizeaza ca relatia parinti-copii detine un rol deosebit in fixarea deprinderilor comportamentale, dar si in asigurarea conditiilor psihologice normale.
Relatia parinti-copii nu trebuie lasata la intamplare. Exista anumite norme precise care stau la baza acestor relatii: nevoia de dragoste care asigura protectie, asigura unele raporturi relationale, juste si echilibrate, cat si complementaritatea rolurilor parentale. Parintii trebuie sa alcatuiasca un raport cu copilul o unitate inseparabila care isi impart rolurile si sarcinile.
„Pentru ca nu putea fi pretutindeni, Dumnezeu a inventat mamele.” – spune un proverb evreesc.
Mama – constituie pentru copil acea parte a existentei in care el gaseste satisfacerea trebuintelor si relaxarea tensiunilor, stimularile placute, ocaziile de „a se recunoaste pe sine prin ele”, si a descoperii sensul diverselor situatii in care el este implicat.
Nu este deloc exagerat a spune ca copilul mic traieste in functie de mama: in consecinta, de mama depinde calitatea instalarii lui in existenta. Mama este prima persoana pe care o va iubi copilul. Ea este prima lui dragoste, absoluta si totala. Ea este prima relatie cu alta persoana.
Trebuie sa subliniem ca nu este deloc indiferent daca aceasta relatie este esential crispata sau relaxata, daca aceasta dintai „alta” persoana este inaccesibila sau raspunde pozitiv, daca aceasta prima dragoste deceptioneaza sau produce insatisfactii.
„Oricarui copil ii lipseste tatal, daca nu-l poate admira pe al sau.” (J. Plaquevent)
Tata. Imaginea tatalui si a rolului sau nu deriva in inchipuirea copilului numai din raporturile ce se stabilesc intre ei in viata cotidiana, ci si din ceea ce asteapta de la tata insasi familia si intreaga societate.
Tatal reprezinta pentru copil o a doua mama, mai putin prezenta desigur, dar din a carui parte se asteapta la aceleasi manifestari de tandrete sau de aprobare, la aceleasi schimburi afective prin intermediul micilor jocuri – si chiar uneori la ingrijiri, pe care tatal modern le acorda cu tot mai multa placere.
In plus, tatal reprezinta dragostea si siguranta pentru mama si prin aceasta, indirect pentru copil: „el ofera sotiei sale sprijinul afectiv gratie caruia ea poate intampina copilul cu acel sentiment de fericire si cu acea dispozitie armonioasa care ii sunt indispensabile.” (Bowlby).
Chiar daca autoritatea mamei se manifesta mult mai direct si mai continuu in viata curenta a copilului, nu exista indoiala ca tatal reprezinta in ochii lui autoritatea suprema. Exista inclinarea, poate excesiva, de a vedea in autoritatea paterna instanta formativa prin excelenta a constiintei morale a copilului.
Se stie ca parintii reprezinta pentru copil figurile principale de atasament.
Pe o axa a atasamentului, mama reprezinta prin excelenta polul „atasament”, conferind copilului intimitatea, dar in acelasi timp si „agatarea”, ambivalenta si frica de autonomie; tatal reprezinta prin excelenta polul „desatasament”, conferind copilului autonomia, dar in acelasi timp si evitarea, izolarea si frica de intimitate.
ATASAMENT: DESATASAMENT:
+ intimitate; + autonomie,
– ambivalenta, – evitare,
– „agatare”, – izolare,
– frica de autonomie. – frica de intimitate.
