Testări gratuite pentru Hepatită și HIV, în Săptămâna Mondială a Testării
În perioada 18-21 noiembrie, ARAS oferă persoanelor interesate, testare rapidă pentru HIV și Hepatită B/C, iar la cerere, distribuie teste rapide la domiciliu.
Asociația Română Anti-SIDA – ARAS, membră a Coaliției PLUS, se alătură comunității internaționale și marchează Săptămâna Internațioanală a Testării (SIT), în perioada 18-21 noiembrie, în toate centrele Checkpoint din București, Cluj, Iași și Timișoara.
În această perioadă, în cadrul campaniei SIT, inițiată de Coaliția PULS – rețea internațională de luptă împotriva HIV/SIDA și a hepatitelor virale-, cu scopul sensibilizării publicului larg și promovării testării pentru HIV, hepatite și infecții sexual transmisibile, ARAS oferă testare rapidă pentru HIV și Hepatită B/C, pentru orice persoană interesată, iar la cerere, distribuire teste rapide la domiciliu.
„În cadrul acestei campanii, ARAS își propune să facă testarea cât mai accesibilă și ușoară. 800 de persoane din întreaga țară se vor putea testa la domiciliu folosind un test HIV, iar pe lângă acesta, fiecare participant va primi și un test rapid pentru Hepatită C. În premieră, 64 de medici de familie, din 11 județe s-au alăturat campaniei noastre și vor face teste rapide începând de săptămâna viitoare, în cabinetele lor”, transmit reprezentanții ARAS, printr-un comunicat remis presei.
România se confruntă cu probleme cronice în domeniul HIV și al hepatitelor, între care: accesul limitat la servicii de testare și consiliere HIV/hepatită B/C; deși avem o strategie HIV, aceasta este SUBFINANȚATĂ; accesul la PrEP este extrem de redus și acoperit exclusiv din finanțări internaționale; serviciile de reducere a riscurilor pentru consumatorii de droguri sunt SUBFINANȚATE.
„Prin urmare, în preajma Zilei de 1 Decembrie, când la nivel mondial se marchează Ziua Mondială SIDA, CEREM FACTORILOR DE DECIZIE DE LA NIVEL CENTRAL ȘI LOCAL să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea de servicii psiho-medico-sociale pentru toate categoriile de populație, pentru prevenirea și tratarea HIV, a hepatitelor și a altor infecții cu transmitere sexuală. Atragem atenția autorităților centrale și locale asupra includerii PrEP în planurile de acțiune și bugetele 2025, astfel încât acest mod de PREVENIRE HIV să fie accesibil pe scară largă în România. Accesul la testare și prevenire este un drept universal pentru toată lumea”, menționează reprezentanții ARAS.
Săptămâna Internațională a Testării (SIT), ajunsă la a cincea ediție, trage un semnal de alarmă referitor la nevoia urgentă de a lua măsuri imediate și hotărâte în domeniul HIV, în condițiile în care prevenirea HIV este subfinațată în întreaga lume și România nu face excepție.
Obiectivul stabilit de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru anul 2025 este reducerea numărului de noi infecții la mai puțin de 370.000 pe an. La nivel mondial, se estimează că 5 milioane de persoane nu știu că trăiesc cu HIV. Testarea este esențială în lupta împotriva HIV, deoarece deschide accesul către tratament, care îmbunătățește considerabil calitatea vieții și speranța de viață a persoanelor care trăiesc cu HIV, și este, de asemenea, un mijloc de prevenire.
O persoană care ia corect tratamentul nu mai poate transmite HIV. Mai mult decât atât, și un rezultat negativ la test este extrem de important: cu informațiile corecte, persoanele HIV negative pot preveni infectarea.