Tumoră gigant extirpată unui copil de 9 ani, de medicii arădeni
Chirurgii pediatri de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au îndepăratat, cu succes, o tumoră de peste trei kilograme, din abdomenul copilului, care acum se află în recuperare.
Medicii au descoperit în abdomenul unui copil de numai 9 ani, care s-a prezentat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad cu dureri abdominale și vărsături, o tumoră de peste trei kilograme. În urma intervenției chirurgicale, care a durat mai bine de trei ore, reprezentanţii unității medicale au anunţat că, la Secţia Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a avut loc o intervenţie chirurgicală deosebită, iar copilul se află acum în recuperare.
„Medicii au intervenit chirurgical pentru a extirpa o tumoră, de peste trei kilograme, din abdomenul unui copil în vârstă de 9 ani. Copilul s-a prezentat la spital, acuzând dureri în zona abdomenului, stare de rău şi vărsături. În urma investigaţiilor de specialitate, a fost depistată o tumoră gigantă, multichistică, de mezenter, cu dimensiuni de aproximativ 70/40/30 cm, care a determinat volvularea (răsucirea) intestinului subţire”, a transmis unitatea medicală.
Din echipa medicală care a realizat operaţia au făcut parte dr. Adrian Pavel, medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică, dr. Maria Trăilescu, medic primar chirurgie pediatrică, dr. Cristian Sabău, medic specialist anestezie şi terapie intensivă, asist. med. instrumentar Marilena Pojoga, asist. med. ATI Angelica Faur.
Potrivit medicilor, tumora a fost complet îndepărtată, iar acum copilul este internat în Secţia Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică pentru recuperare postoperatorie.