Validarea directorului adjunct al DGASPC Buzau, in sedinta Consiliului Judetean

23 octombrie 2017 | 0 comentarii |

Acesta este ultimul pas pentru ca Maria Mirela Ionita sa-si intre in atributii, dupa examenul sustinut la ANFP, iar un proiect de hotarare in acest sens este pe ordinea de zi a sedintei ordinare care va avea loc joi, alaturi de alte 30 de puncte care vor fi supuse votului consilierilor.

 

Maria Mirela Ionita

Joi, 26 octombrie, va avea loc sedinta ordinara din aceasta luna a Consiliului Judetean Buzau, in cadrul careia vor fi supuse la vot 31 de proiecte de hotarari, carora li se adauga alte doua puncte, la capitolul „Note, informari, interpelari”.

Printe proiectele aflate pe ordinea de zi se numara cele referitoare la rectificarea bugetelor unor unitati de invatamant pentru elevii cu nevoi speciale, precum si o noua rectificare a bugetului DGASPC Buzau.

Tot legat de DGASPC va fi si proiectul de hotarare privind validarea in functie a noului director adjunct al institutiei. Dupa cum Sanatateabuzoiana.ro a informat la vremea respectiva, Maria Mirela Ionita a promovat examenul pentru aceasta functie, sustinut la Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Fosta directoare a Complexului de Servicii pentru Persoane Varstnice Alexandru Marghiloman este, totodata, singura persoana cu functie de conducere din cadrul DGASPC care a promovat concursul pentru acest post la prima prezentare, dupa transformarea in functii publice a posturilor de conducere ale institutiei de ocrotire a judetului. Validarea in Consiliul Judetean este ultima formalitate care trebuie indeplinita pentru ca Maria Mirela Ionita sa devina director adjunct cu drepturi depline in cadrul DGASPC, la fel cum s-a intamplat, intr-o sedinta anterioara, cu directorul executiv si cel executiv adjunct economic, Loredana Dorobantu si Mihaela Cojocea, dupa promovarea concursului pe posturile pentru care au concurat.

 

Un moment special al sedintei de joi il va constitui acordarea post mortem a titlului de cetatean de onoare sublocotenentului Madalin Stoica, sanitarul care si-a pierdut viata luna trecuta, in timp ce se afla intr-o misiune in Afganistan.

Asa cum a precizat presedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu, proiectul de hotarare a fost trecut intentionat la finalul listei ce va fi supusa aprobarii in sedinta de joi, pentru ca imediat dupa aprobarea lui sa aiba loc ceremonia oficiala de conferire a titlului de catatean de onoare al judetului.

Madalin Stoica este cel de-al treilea erou buzoian care si-a pierdut viata in teatrul de operatii in care Romania si-a trimis militarii pentru a lupta impotriva terorismului, alaturi de fortele aliate, caruia autoritatile judetene buzoiene ii confera acest titlu, in semn de omagiu si recunostinta, dupa sublocotenentii post-mortem Marian Dumitrescu si Adrian Vizireanu. Aceeasi distinctie a fost conferita de Consiliul Judetean si sergentului major Bogdan Dragomir care, in 2016, a fost grav ranit in Afganistan.

Lista completa a proiectelor care vor fi supuse la vot in sedinta de joi este urmatoarea:

  1. Executia bugetului propriu al judetului Buzau pe trimestrul III 2017 pe cele doua sectiuni
  2. Rectificarea a VII-a a bugetului propriu al judetului Buzau pe anul 2017
  3. Rectificarea a II-a a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2017 al Centrului Scolar de Educatie Incluziva Buzau
  4. Rectificarea a II-a a bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2017 al Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiente Auditive Buzau
  5. Rectificarea si a bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2017 al Liceului Special pentru Deficienti de Vedere Buzau
  6. Rectificarea si a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2017 al Centrului Scolar de Educatie Incluziva Rm. Sarat
  7. Rectificarea si a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2017 al Bibliotecii Judetene ”Vasile Voiculescu” Buzau
  8. Rectificarea a III-a a bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2017 al Teatrului ”George Ciprian” Buzau
  9. Rectificarea a II-a a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2017 al Muzeului Judetean Buzau
  10. Rectificarea a II-a a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2017 al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Buzau
  11. Aprobarea alocarii unei sume de la bugetul propriu al judetului Buzau in vederea organizarii si desfasurarii unor actiuni dedicate Zilei Nationale a Romaniei – 2017 si Sarbatorilor de iarna
  12. Stabilirea costului mediu lunar in perioada mai-iunie 2017 pentru o persoana cu handicap care beneficiaza de protectie speciala in doua unitati de asistenta sociala din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Buzau
  13. Revocarea Hotararii Consiliului Judetean Buzau nr.87/2017 pentru aprobarea majorarii capitalului social subscris si varsat de Judetul Buzau la Societatea ”Domenii Prest Serv” SRL Buzau
  14. Aprobarea transferului unor mijloace fixe din patrimoniul Judetului Buzau in patrimoniul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Sarata-Monteoru Buzau
  15. Constatarea incetarii calitatii de asociat-membru fondator a municipiului Buzau din cadrul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara ”Sarata-Monteoru Buzau”
  16. Revocarea/validarea unui consilier judetean ca membru al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica a Judetului Buzau
  17. Desemnarea reprezentantului Consiliului Judetean Buzau in Consiliul de Administratie al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Buzau
  18. Inlocuirea unui reprezentant al Consiliului Judetean Buzau in Consiliul de Administratie al Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiente Auditive Buzau
  19. Completarea componentei Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului si urbanism a Judetului Buzau
  20. Actualizarea componentei si Regulamentului de organizare si functionare al Consiliului tehnico-economic din cadrul Consiliului Judetean Buzau
  21. Aprobarea parteneriatului dintre Consiliul Judetean Buzau, institutiile de cultura de sub autoritatea sa si Inspectoratul Scolar Judetean Buzau pentru realizarea unui program de interes judetean in beneficiul elevilor
  22. Aprobarea Acordului de parteneriat intre Consiliul Judetean Buzau si Institutul Francez din Romania pentru organizarea evenimentului ”Intalnirile franco-romane pentru turism„ Buzau, 24.11.2017
  23. Aprobarea documentatiei tehnico-economice, faza Documentatie de Avizare a Lucrarilor de Interventie, a indicatorilor tehnico­-economici si a cofinantarii obiectivului de investitii ”Modernizare DJ 204C, km 60+000 – 84+500, Judet Vrancea – Bisoca – Sarulesti – Vintila Voda, judetul Buzau” promovat spre finantare prin Programul National de Dezvoltare Locala al Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene
  24. Modificarea art.3 din Hotararea Consiliului Judetean Buzau nr.220/28.09.2017 pentru aprobarea documentatiei tehnico­-economice, faza Documentatie de Avizare a Lucrarilor de Interventie, a indicatorilor tehnico-economici si a cofinantarii obiectivului de investitii „Reabilitare drum judetean DJ 203L, intre km 29+400 – 50+000, Cozieni – Bozioru – Braesti, judetul Buzau„ promovat spre finantare prin Programul National de Dezvoltare Localaa al Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene
  25. Aprobarea modificarii nivelului unor posturi din statul de functii al Centrului Judetean de Cultura si Arta Buzau
  26. Aprobarea modificarii nivelului unui post din statul de functii al Muzeului Judetean Buzau
  27. Aprobarea modificarii nivelului unui post din statul de functii al Bibliotecii judetene ”Vasile Voiculescu” Buzau
  28. Numirea doamnei Ionita Maria-Mirela in functia publica de conducere de Director executiv adjunct la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Buzau
  29. Modificarea prevederilor caietului de sarcini aferent licentei de traseu pentru cursa regulata speciala pe traseul Plescoi-Berca­-Ojasca-Buzau, operatorului de transport rutier MILLENIUM TRANS SRL
  30. Exprimarea avizului Consiliului Judetean Buzau in favoarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Transportului Public din Rm. Sarat – ATRAS, de emitere a licentelor de traseu pe traseele: Rm. Sarat-Draghesti (comuna Topliceni), Rm. Sarat- Plevna (comuna Grebanu), Rm. Sarat-Oratia (comuna Podgoria), Rm. Sarat – Ramnicelu – Stubeiu (comuna Ramnicelu), Rm. Sarat – Cotatcu (comuna Podgoria), Rm. Sarat – Plesesti (comuna Podgoria)
  31. Acordarea titlului de ”Cetatean de onoare al Judetului Buzau” – post mortem, sublocotenentului Stoica Madalin

NOTE, INFORMARI, INTERPELARI:

  1. Nota privind stadiul aplicarii Hotararii Guvernului nr.640/2017 pentru aprobarea Programului pentru Scoli al Romaniei in perioada 2017-2023 si pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia in anul scolar 2017-2018
  2. Informare privind stadiul implementarii Hotararii Consiliului Judetean Buzau nr.24/2017 pentru exprimarea acordului Consiliului Judetean Buzau privind infiintarea internatelor scolare cu cantina in structura Liceului tehnologic special pentru copii cu deficiente auditive Buzau si Liceului special pentru deficienti de vedere Buzau pentru anul scolar 2017-2018.

Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*