Zâmbete hibernale

28 decembrie 2020 | 0 comentarii |

S-au încheiat Sărbătorile Crăciunului, mulți dintre noi am petrecut în familie, alții ne-am oferit o ieșire la zăpadă, la munte, am asistat și la demararea așteptatei campanii de vaccinare anti-Covid, iar pentru câteva zile la lucru, cu speranța într-un Nou An mai bun, mai liniștit, mai darnic în evenimente pozitive. 

În ciuda ploii care ne duce în aceste zile cu gândul mai mult la toamnă, depănăm amintiri, să facem glume și să ne pregătim de Revelion care, și el, va fi mai puțin spectaculos decât în alți ani…

Și, cel mai important, nu uităm să zâmbim, iar câteva glume ne vor ajuta cu siguranță să începem săptămâna încrezători că totul va fi mai bine…  

 

Două fetițe se străduiau din răsputeri să facă un om de zăpadă.

La un moment dat, una dintre ele, entuziasmată, strigă:

– Acum e gata, acum e gata! 

– Mă duc repede în casă ca să aduc un morcov, zice cealaltă, la fel de fericită.

– Adu doi morcovi, îi zice prima fetiță, că poate îi punem și nas…

***

Într-o iarna, în toiul noptii, Ion este trezit din somn de bătăi puternice în geam.

Alo, e cineva acasă?

Deschide Ion geamul, iar individul care bătea îl întreabă:

– Nu vă supărați, aveți nevoie de lemne?

– N-am nevoie, domnule. Lasă-mă să dorm, că e 12 noaptea.

Peste 10 minute, iarăși bătăi în geam:

– Nu vă supărați, aveți nevoie de lemne?

– N-am nevoie, domnule. Nu ești sănătos la cap, mă trezești pentru asta la miezul nopții?

Peste alte 10 minute, alte bătăi:

– Nu vă supărați, aveți nevoie de lemne?

– Domnule, dacă nu mă lași în pace, chem poliția.

În fine, individul pleacă.

Dimineața, Ion nu mai găsește niciun lemn în adăpst, în schimb gasește un bilet pe care scria: „Să nu zici ca nu te-am întrebat!”

***

Ştefan cel Mare, trezindu-se după un vis de groază cu ţara în primejdie, măreţ se scoală din mormânt.

– Unde sunteţi oştenii mei?

– La Turci, la All Inclusive, Măria Ta!

***

Undeva în România, ninsoare abundentă, zăpadă multă pe carosabil, trafic îngreunat.

Un camion e urmat la mică distanţă de un BMW X6, care se chinuia să depăşească acel camion.

La un moment dat, maşina intră în depăşire şi când ajunge în dreptul cabinei şoferul camionului, coboară geamul şi o blondă superbă, drăgălaşă, îi strigă şoferului din camion:

– Hei! Sunt Mirela şi sunt blondă! Vezi că-ţi cade marfă din camion în spate!

Şoferul nimic, se uită la ea, întoarce capul şi rulează cu aceeaşi viteză.

Se repetă faza de câteva ori, iar la un moment dat, camionul trage pe dreapta, într-o parcare.

Vizibil iritată că bunele ei intenţii au rămas în zadar, Mirela blonda merge direct la tip:

– Auzi, sunt Mirela şi sunt blondă şi de o oră tot îţi spun că pierzi marfă din camion. Eşti surd sau faci pe şmecherul?

– Sunt Vasile, sunt brunet, nu sunt surd, nu sunt şmecher, sunt de la Drumuri şi împrăştii sare pe drum…

***

Doi ardeleni tăiau lemne. Iarnă, frig naprasnic.

– D-apoi vere, cum de nu ai luat căciula aia cu urechi? – zice unul.

– D’apăi, de cand am avut accidentul, nu o mai port!

– Ce accident?

– Mi s-a oferit o pălinca și nu am auzit…

 

 

*Această rubrică este una de umor/bancuri/pamflet. Orice asemănare cu personje reale este pur întâmplătoare.

 


Adaugati un comentariu


 

*