Zece cadre medicale din secția ATI a SJU Buzău, infectate cu Coronavirus

3 august 2020 | 0 comentarii |

Activitatea secției s-a redus deocamdată cu o treime, iar întregul personal aflat în activitate este testat pentru a se stabili dacă mai sunt persoane infectate și care vor fi măsurile ce trebuie luate în continuare.

 

Abia se mai liniștiseră lucrurile la Spitalul Județean Buzău, după mai multe episoade de focar înregistrate în secțiile Medicină Internă, ORL și ATI Maternitate, că un nou focar a fost declarat, de această dată, în ATI – sediul central al unității medicale, secția cu cel mai mare risc, având în vedere vulnerabilitatea pacienilor internați aici.

Zece cadre medicale, respectiv un medic, șase asistente medicale și trei infirmiere au fost depistate pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2 în ultimele două zile, astfel că DSP a declarat focar de infecție cu Covid-19 în această secție, iar astăzi au fost luate mai multe măsuri de identificare a tuturor persoanelor infectate și de limitare a răspândirii virusului.

Avem, într-adevăr, zece persoane infectate, din rândul personalului medical. Deocamdată nu se știe sursa, dar fiind mai mult de trei persoane infectate în aceeași secție, s-au luat mai multe măsuri de limitare a răspândirii virusului. În primul rând se face o dezinfecție temeinică și se face testarea întregului personal și a pacienților, pentru a vedea dacă mai sunt persoane infectate. De asemenea, s-a redus activtatea secției cu o treime, pentru a se putea face o dezinfecție temeinică. În funcție de rezultatele testelor RT-PCR vom decide ce măsuri se impun în continuare. Sper din toată inima să nu mai apară multe cazuri de infecție, pentru a nu fi nevoiți să închidem secția, pentru că avem mulți pacienți a căror viață depinde de terapiile care nu se pot aplica decât în Terapie Intensivă”, a explicat Claudiu Damian, managerul SJU Buzău.

    

Totodată, pentru a se limita pe cât posibil riscul infectării în rândul pacienților, Direcția de Sănătate Publică Buzău a dispus mai multe măsuri cu aplicare imediată, urmând ca în funcție de evoluția focarului să se stabilească dacă sunt necesare și altele. „În urma anchetei epidemiologice Direcția de Sănăyate Pubică a stabilit testarea întregului personal ATI (96 persoane) în următoarele 48 de ore, efectuarea triajului epidemiologic riguros la intrarea în tură, eliberarea unui sector din secție care va fi supus unei dezinfecții terminale drastice. În situația depistării altor persoane pozitive, se restrânge la minimum posibil activitatea secției”, se arată într-un comunicat al DSP Buzău.

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Buzău are în schema de personal 90 de persoane, din care 7 sunt medici. La ora actuală, un medic, șase asistente medicale și 3 infirmiere care s-au infectat cu noul Coronavirus au intrat în carantină la domiciliu, fiind asimptomatice sau având simpotome ușoare.

Managerul Claudiu Damian spune că „deocamdată secția poate funcționa la parametri optimi, chiar dacă este perioadă de concedii, dar în funcție de rezultatele testelor la infecția cu SARS-CoV-2 se va decide dacă se vor impune alte măsuri”.

Secția are, la ora actuală, 20 de paturi ocupate, din care 4 cu pacienți Covid și 16 cu pacienți non-Covid.

 

La nivelul județului, astăzi erau active, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 9 focare de infecție cu SARS-Cov2. Cele mai multe persoane nfectate sunt în Centrul de Dializă Buzău15 persoane confirmate pozitiv, la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca- Secția Neurologie Săpoca 4 persoane confirmate pozitiv, în Secția exterioară cu paturi CF Buzău- Secția Medicină Internă 5 persoane confirmate pozitiv, la Poliția Municipiului Buzău 3 persoane infectate, tot 3 persoane infectate sunt și la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”, iar Spitalul Județean de Urgență Buzău are două focare de infecție, în Secția ATI-OG unde 3 persoane confirmate pozitiv și secția ATI –sediul principal are 10 persoane confirmate cu coronavirus.

Alte 4 persoane infectate au fost identificate la Biserica Greci din municipiul Buzău, iar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău sunt 3 persoane confirmate pozitiv.

În toate aceste cazuri, Direcția de Sănătate Publică a recomandat o serie de măsuri, precum: internarea persoanelor confirmate Covid-19, testarea contacților simptomatici, izolarea la domiciliu, împreună cu ceilalți membri ai familiei care locuiesc la aceeași adresă, timp de 14 zile, aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție terminală, intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție continue, respectarea măsurilor pentru prevenirea și limitarea răspândirii Coronavirusului.

 

În ultimele 24 de ore, în județul Buzău au fost depistate 12 noi cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, la persoane cu vârste între 26 și 73 de ani (trei dintre aceste cazuri au fost testate la laboratoare private). De la debutul pandemiei de Covid-19, 1376 de buzoieni au fost depistați ca fiind infectați cu noul coronavirsus, 723 dintre ei s-au vindecat, iar 39 au decedat.

Astăzi, în carantină la domiciliu erau 308 persoane, iar alte 212 se află în izolare la domiciliu. Întrucât la acest moment, în județul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienți sunt ocupate, un număr de 27 de pacienți confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu, urmând a fi evaluați și în funcție de ceea ce va decide medicul, să fie internați sau să rămână carantinați la domiciliu în continuare.

La nivel național, până astăzi au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 2.342 de pacienți infectați au decedat,  la ATI sunt internați 419 pacienți, iar 27.750 dintre persoanele care au fost infectate au fost declarate vindecate și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.

 


Adaugati un comentariu


 

*