Pulberile, vinovate de majoritatea bolilor profesionale ale angajatilor buzoieni

In toate cazurile raportate la Inspectoratul Teritorial de Munca si apoi confirmate, aparitia fibrozelor pulmonare s-a datorat inhalarii de pulberi de siliciu si de azbest la locul de munca.

 

colegiul prefecturalUna dintre temele dezbatute in sedinta de ieri a Colegiului Prefectural Buzau a constituit-o situatia privind accidentele de munca si bolile profesionale inregistrate pe parcursul anului trecut, la Inspectoratul Teritorial de Munca Buzau.

Conform raportului prezentat in timpul sedintei, de inspectorul sef adjunct pe securitate si sanatate in munca de la ITM, Dorina Draghici, anul trecut nu a fost lipsit de evenimente in ceea ce priveste accidentele de munca, un aspect pozitiv putand fi considerat faptul ca numarul accidentelor de munca soldate cu incapacitate temporara de munca a scazut la 49 de la 55, iar numarul accidentelor de munca mortale a scazut de la 6 la 4. In schimb, au fost inregistrate mai multe accidente care au provocat invaliditate permanenta, anul trecut fiind inregistrate 3 astfel de evenimente, fata de doua, in 2013. In ceea ce priveste numarul victimelor, anul trecut au fost inregistrati in evidentele ITM 56 de accidentati, printre care se numara, din pacate, si patru decedati.

Conform raportului ITM, trei din cele patru accidente de munca mortale s-au produs in timpul circulatiei pe drumurile publice, fiind vorba de accidente rutiere. Este vorba despre accidentul in urma caruia cameramanul Laurentiu Paun si-a pierdut viata in timp ce filma un eveniment rutier, despre accidentul in care a fost implicat autoturismul condus de directorul AJOFM Buzau, Ionel Tociu, soldat cu decesul unui angajat si cu ranirea grava a sefului AJOFM si a unei sefe de serviciu din subordinea sa, precum si despre un alt eveniment rutier in care si-a pierdut viata un angajat al unei societati ramnicene, acrosat de un autovehicul in timp ce se deplasa cu bicicleta, catre serviciu.

 

Cecilia Manolescu

Cecilia Manolescu

Cea de-a doua parte a raportului prezentat in Colegiul Prefectural s-a referit la bolile profesionale cu care au fost diagnosticati angajatii societatilor buzoiene pe parcursul anului trecut. In aceasta privinta, Cecilia Manolescu, directorul ITM Buzau, a declarat pentru Sanatateabuzoian.ro ca pe parcursul anului 2014, Directia de Sanatate Publica a informat institutia pe care o conduce cu privire la 210 cazuri de boli profesionale depistate la tot atatia angajati ai unor societati buzoiene. „Fiecare caz in parte a fost cercetat de inspectorii de munca, in 209 dintre situatii fiind confirmata boala profesionala si doar intr-un singur caz aceasta fiind infirmata” a declarat Cecilia Manolescu. Printre pacientii care s-au ales cu o boala profesionala pe parcursul anului trecut se numara chiar si un angajat al Serviciului de Ambulanta Judetean Buzau, diagnosticat cu o discopatie lombara datorata ortostatismului prelungit, mai precis timpului indelungat petrecut stand in picioare in timpul programului de lucru. Acelasi diagnostic, cu aceeasi cauza, a fost stabilit si in cazul unui angajat de la Fermit S.A Ramnicu Sarat. Societatea ramniceana conduce, de altfel, detasat in topul firmelor la care au fost inregistrate cazuri de boli profesionale, marea majoritate a celor diagnosticati cu afectiuni de aceasta natura fiind angajati aici. Practic, dintre cele 209 cazuri de boli profesionale, 201 au fost inregistrate la Fermit S.A.

 

muncitori uzina fabricaDin datele ITM Buzau, rezulta ca marea majoritate a bolilor profesionale inregistrate in judet sunt de natura pulmonara si se datoreaza inhalarii de pulberi minerale la locul de munca. Cele mai raspandite sunt fibrozele pulmonare, in speta silicoza si azbestoza, datorate inhalarii de pulberi de siliciu respectiv de azbest. Astfel din cele 209 cazuri de boli profesionale confirmate pe raza judetului, 197 au fost azbestoze, toti muncitorii diagnosticati cu aceasta afectiune fiind angajati la Fermit S.A. din Ramnicu Sarat. Tot din sfera fibrozelor datorate inhalarii de pulberi minerale, pe locul al doilea in ceea ce priveste numarul de cazuri se afla silicozele, fiind vorba insa de doar 7 cazuri. Doi dintre muncitori sunt angajati la Turnatoria Ramnicu Sarat, doi la Ductil S.A Buzau, alti doi la Hidroconstructia si unul la S.C. Ferometal Ramnicu Sarat.

Tot din cauza inhalarii de pulberi minerale de azbest, doi angajati de la Fermit S.A. s-au imbolnavit de bornsite cronice iar un altul a fost diagnosticat cu neoplasm bronhopulmonar.

 

Tuberculoza-TratamentFibroza pulmonara este cunoscuta sub numele de boala pulmonara intestitiala, termen general pentru o varietate de boli cronice ale acstor organe. Plamanii pacientului cu fibroza pulmonara sunt rigizi din cauza cicatrizarii, a fibrozarii tesuturilor pulmonare dintre sacii de aer. Tesutul cicatrizat se afla in imposibilitate de a transporta oxigenul.  In caz de fibroza pulmonara, alveolele se deterioreaza si formeaza cicatrici ireversibile ale tesutului pulmonar, care delimiteaza si separa sacii de aer.

In mod normal, acesti saculeti sunt foarte elastici si se contracta ca niste mici baloane la fiecare respiratie. Cicatricile fac insa tesutul intestitial rigid si gros si alveolele pulmonare mai putin flexibille, ceea ce conduce la aparitia problemelor de respiratie. Aceasta acumulare de tesut cicatriceal este anormala intrucat, de obicei, organismul produce tesut doar pentru a repara eventualele leziuni, in timp ce in caz de fibroza pulmonara, acest proces se realizeaza in mod excesiv.

Simptomele frecvente ale fibrozei pulmonare sunt dificultatea de respiratie, mai ales in timpul sau dupa o activitate fizica, si tusea uscata. Adesea, acestea se manifesta cand boala boala se afla intr-un stadiu avansat si s-au format deja leziunile pulmonare, acestea fiind ireversibile.

De obicei, problemele respiratorii se agraveaza progresiv, iar pacientii manifesta dificultate de respiratie chiar in timpul unor activitati de rutina, de exemplu in timp ce se imbraca, vorbesc la telefon sau chiar atunci cand mananca.

 


Categorii: Actual, Institutii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*