Spitalul buzoian Smeeni isi dezvolta serviciile IT, cu bani europeni

25 aprilie 2013 | 0 comentarii |

Managerul unitatii medicale, Marilena Garban, sustine ca implementarea acestui proiect va conduce la cresterea eficientei si calitatii serviciilor de sanatate acordate bolnavilor, obiectiv prioritar pentru unitatea medicala.

 

Spitalul de Boli Cronice Smeeni – Buzau, in parteneriat cu Spitalul Comunal Vidra, Spitalul Municipal Adjud si Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbraveni – Vrancea deruleaza, ince­pand cu data de 28.03.2013, proiectul „Sanatate in Spitale” , co-fi­nantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, in baza contractului de finantare incheiat cu OIPSI. Este vorba despre un proiect incadrat in Axa prioritara pentru programul operational sectorial „Cresterea competitivitatii economice si domeniul major de interventie” – Axa prioritara III tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele privat si public”, Domeniul major de interventie 2 – „Dezvoltarea si cresterea eficientei serviciilor publice electronice ”.

Valoarea totala a proiectului este de 5.234.426,61 de lei, din care valoarea totala eligibila a proiectului este de 4.221.311,78 lei, diferenta fiind suportata de beneficiari.

Acesta este al doilea proiect implementat cu fonduri structurale de Spitalul de Boli Cronice Smeeni.

 

 

Marilena Garban

Proiectul se implementeaza in Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, respectiv din judetele Buzau si Vrancea, pe o durata de 12 luni. Obiectivul proiectului este acela de a furniza servicii informatice integrate care vor asigura imbunatatirea suportului decizional privind starea de sanatate a pacientilor, precum si evaluarea eficienta si in timp real a starii de sanatate a cetatenilor din judetele Buzau si Vrancea, ceea ce genereaza beneficii atat la nivelul personalului medical, cat si la nivelul cetatenilor, prin prisma obtinerii unor servicii medicale de calitate”, precizeaza Marilena Garban, managerul unitatii medicale, coordonator de proiect.

Spitalul din comuna Smeeni se numara printre putinele din tara care desi s-a aflat pe lista de desfiintare a rezistat „tavalugului” instituit in 2011 de guvernul Boc. In perioada 2008-2012 s-a investit masiv in reabilitare si modernizare, atat cu fonduri europene cat si de la Primaria locala. Deserveste o populatie de aproximativ 40.000 de locuitori si este primul (si singurul pana la ora actuala) spital din judet, acreditat de Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor (CONAS).

 

Infiintat in 1959 pentru a acoperi nevoia de servicii medicale spitalicesti a localitatilor din campia Baraganului, intre Buzau si Slobozia, unitatea medicala cu paturi care astazi este Spitalul de Boli Cronice Smeeni, s-a aflat in slujba sanatatii si a vietii, neintrerupt. Aflandu-se intr-o zona climatica extrema, cu ger si viscol puternic iarna si canicula pe timpul verii, Spitalul Smeeni este un refugiu vital pentru aceasta zona de tranzit, intre centrul tarii si litoral.

De-a lungul timpului, spitalul nostru a avut peste 100 de paturi, sectie de Chirurgie, Obstretica-Ginecologie, Sala de nasteri si o sectie de Geronto-psihiatrie. Astazi, adaptat nevoilor actuale de servicii medicale, si-a schimbat profilul, fiind in acest moment unitate medicala cu paturi pentru boli cronice”, explica Marilena Garban.

Managerul unitatii medicale mai spune ca cele doua sectii, Medicina interna si Pediatrie, impreuna cu Ambulatoriul integrat al spitalului, laboratoarele de analize medicale si Radiologie/Imagistica medicala au o buna adresabilitate, iar Camera de garda, cu medici specialisti si primari, asigura asistenta medicala 24 ore din 24.


Categorii: Economic, IT & C, Spitale

Adaugati un comentariu


 

*