Migratia populatiei active si scaderea natalitatii lasa Romania fara tineri

25 aprilie 2013 | 0 comentarii |

In urmatorii 40 de ani, fiecare persoana activa va fi nevoita sa sustina una inactiva. In cea mai dificila situatie se afla sistemul sanitar, numarul medicilor plecati in ultimii sase ani fiind de peste 14.000 de medici si aproape 25.000 de asistenti medicali.

 

Populatia tanara se injumatateste

Numarul tinerilor din Romania se va reduce la jumatate in urmatoarele decenii, iar ponderea persoanelor in varsta va creste cu aproape o treime – sunt rezultatele unui studiu publicat de Institutul European din Romania (IER), care atrage atentia ca imbatranirea accelerata a populatiei va adanci dezechilibrele de pe piata muncii.

Daca in prezent cinci persoane active sustin una inactiva, pana in 2050, raportul va fi de doi la unu. La Buzau se respecta raportul national, iar femeile sunt de aproape patru ori mai ocupate decat barbatii. Exista si in judetul nostru zone cu constructii noi locuite doar de parinti si, eventual, copii: zona Rm. Sarat, sate din Parscov, Bozioru sau Manzalesti si Vintila Voda.

Potrivit situatiei statistice de la nivelul judetului Buzau, situatie valabila pentru luna februarie 2013, zona noastra are 80.161 de angajati din totalul populatiei de circa 400.000 de oameni. Majoritatea buzoienilor lucreaza in servicii, industrie si constructii, iar salariul mediu brut nu depaseste 1.600 de lei.

In contrapondere, Buzaul are 15.995 de someri si 108.424 de pensionari.

 

Medicii tineri emigreaza

La nivel national, in urmatorii 40 de ani, din cauza natalitatii scazute si a migratiei, Romania va pierde foarte multa populatie tanara. Zonele cele mai afectate de fenomenul imbatranirii populatiei vor fi partea de sud-vest si sud-est. Conform sondajului realizat de Institutul European, a crescut si numarul persoanelor care pleaca definitiv din tara. In general, romanii care pleaca in strainatate reprezinta o forta de munca bine instruita.

Din studiul mentionat reiese ca 12% sunt persoane cu studii superioare, in timp ce mai putin de o treime din totalul imigrantilor o reprezinta cei care au absolvit scoala primara. Unul dintre initiatorii studiului, Bogdan Suditu recomanda factorilor de decizie masuri pe termen mediu si lung pentru a combate fenomenul migratiei.

Cea mai reprezentativa categorie de romani care prefera exodul este cea a specialistilor din sanatate, din 2007 si pana acum plecand sa lucreze in strainatate peste 14.000 de medici si aproape 25.000 de asistenti medicali, potrivit Colegiului Mediclor si Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor. In consecinta, sistemul medical romanesc se confrunta cu o criza de specialisti fara precedent.

 

 

Un nepot la doi bunici

O solutie e legata de faptul constientizarii acestei probleme demografice si de migratie, in asa fel incat politicile publice legate de sanatate, infrastructura, dezvoltare regionala si teritoriala, invatamant, asistenta sociala, care sunt sectoriale, sa fie integrate. O abordare personalizata teritorial, in asa fel incat politicile publice sa fie adaptate pentru contextul teritoriilor urbane dinamice si pentru teritoriile rurale periferice, economice si sociale”, a precizat Bogdan Suditu, cu prilejul unei dezbateri cu tema „Perspectivele politicii de migratie in contextul demografic actual din Romania”.

Revenind la Buzau, potrivit datelor inregistrate de Directia de Sanatate Publica a judetului, in februarie 2013 s-au nascut 267 de copii si, pentru a doua oara din 2012 pana in prezent, nu au mai decedat copii cu varsta sub un an. Doar in iulie 2012 si februarie 2013 s-a inregistrat acest aspect. Pe de alta parte, 506 persoane au decedat, iar sporul natural este minus 239.

Nici intre casatorii si divorturi nu este un echilibru, 62 fata de 64 fiind numarul acestora.


Adaugati un comentariu


 

*