Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Închisoare cu suspendare și daune record, într-un caz de malpraxis medical
Medicul ORL Carmen Braia a fost condamnată la trei ani cu suspendare și interzicerea dreptului de practică timp de trei ani, iar familia victimei va primi despăgubiri de 420.000 de euro. După un proces care s-a întins pe durata a nu mai puțin de șapte ani, instanța de judecată a dat o sentință definitivă […]
Internarea, recomandată în cazul copiilor sub trei ani care au suferit amigdalectomii
Autorii unui studiu realizat în state unite susțin că aceștia sunt expuși unui risc mai mare de complicaţii după operaţia de extirpare a amigdalelor, în comparaţie cu cei care au fost supuşi acestui tip de intervenţie chirurgicală după această vârstă. Amigdalita, o inflamaţie a amigdalelor despre care toată lumea a auzit, poate perturba respiraţia […]
Antibiotice naturale utile in sezonul rece
In conditiile in care administrarea de antibiotice „dupa ureche”, fara recomandare medicala, a devenit o practica foarte periculoasa, exista cateva alternaitve naturale lipsite de riscuri pentru problemele de sanatate specifice acestei perioade. Pentru ca antibioticele nu au existat dintotdeauna, oamenii au folosit inca din cele mai vechi timpuri diverse plante pentru a trata infectiile, […]