Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Medicii români se vor putea specializa în prevenirea și tratarea bolilor tropicale
În acest scop, Ministerul Sănătății va înființa două centre de pregătire la București și Constanța, iar la finalul studiilor, cursanții vor obține un atestat, în urma susținerii unui examen scris. Zilele acestea se află în dezbatere publică un proiect lansat de Ministerul Sănătății, care își propune demararea unui program de pregătire pentru formarea medicilor […]
Specialiștii buzoieni, asteptați la o conferință regională despre rezistența la antibiotice
Evenimentul va reuni, la Constanța, medici, medici veterinari, biologi și alți specialiști din domeniul medical și domenii conexe, pentru a discuta despre una dintre cele mai mari probleme medicale din ultima vreme. În perioada 11-12 mai, sub egida universității Ovidius Constanța în parteneriat cu asociația Gastroenterologia Tomitana, la Constanța va avea loc o nouă conferință regională marca […]
Dezbatere privind preventia si controlul diabetului zaharat
Societatea Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice organizeaza la Constanta, un curs privind preventia, depistarea precoce, tratamentul si complicatiile bolilor metabolico-nutritionale. Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, impreuna cu Universitatea Ovidius organizeaza, pe 5 iulie, la Constanta, Cursul Diabet, Sindrom Metabolic si alte boli legate de nutritie (DIAMOND – Diabetes […]