Toate dispeceratele de Ambulanta si Pompieri vor funtiona in sistem integrat pana la sfarsitul anului

18 ianuarie 2016 | 0 comentarii |

Demersul a fost demarat la nivel national in urma cu doi ani, insa ideea colaborarii dintre dispeceratele celor doua structuri de interventie dateaza din 2001, fiind implementata in premiera la Targu Mures.

 

SAJ- dispecerat integratUn proces demarat la nivel national in anul 2014 ar urma sa se finalizeze pana la finele acestui an, cel mai tarziu. Acesta consta in reunirea, in cadrul unui dispecerat comun, a personalului din cadrul dispeceratelor serviciilor de Ambulanta si celor ale pompierilor, implicit ale SMURD. In prezent, implementarea acerstui proiect s-a realizat in toate judetele, urmand ca in cursul acestui an sa fie finalizata si la nivelul municipiului Bucuresti.

Anuntul a fost facut de secretarul de stat Raed Arafat care a precizat, zilele trecute, ca inca se lucreaza la realizarea noului sediu in care va functiona dispeceratul integrat la nivelul Capitalei. Constructia este aproape finalizata, dupa care vor fi relocate aici cele doua dispecerate care vor functiona apoi in comun.

Buzaul a fost printre primele judete in care s-a trecut la functionarea in sistem integrat a celor doua dispecerate, scopul fiind o mai buna gestionare a situatiilor de urgenta care apar pe raza judetului, evitandu-se repartizarea acelorasi cazuri echipajelor de la Ambulanta si celor de la SMURD.

 

ambulante-si-smurd-accidentIdeea functionarii in sistem integrat a dispeceratelor a aparut inca din 2001. Pentru prima data a fost pusa in aplicare la Targu Mures, acolo unde s-a infiintat si servicul SMURD. Odata cu trecerea timpului, activitatea SMURD s-a extins la nivel national, serviciul operand in prezent in toate judetele si in municipiul Bucuresti.

A aparut astfel si necesitatea unei mai bune colaborari intre dispeceratele de la Ambulanta si cele al pompierilor, care coordoneaza echipajele SMURD. Implementarea planului la nivel national a inceput in 2014, iar pana zilele trecute, Constanta ramasese singurul judet in care cele doua dispecerate mai functionau separat. In cursul sapatamanii trecute s-a realizat si aici integrarea lor, asa ca nu a mai ramas decat ca acest lucru sa fie pus in practica si la nivelul Capitalei.

 

Dr. Raed Arafat

Dr. Raed Arafat

In acelasi context, Raed Arafat a mai precizat ca aducerea personalului de la Ambulanta si a celui de la Pompieri in acelasi dispecerat este doar un pas care urmeaza a fi completat cu pregatirea dispecerilor ambelor institutii, astfel incat sa fie posibil managementul oricarui apel, indiferent de complexitatea acestuia, in cel mai scurt timp si intr-un mod eficient. „Totodata, in primul semestru al acestui an, in colaborare cu experti din afara Romaniei, urmeaza sa regandim modul de pregatire a dispecerilor de urgenta pentru urgentele medicale, precum si pentru alte situatii de urgenta”, a mai declarat secretarul de stat responsabil cu managementul interventiilor in situatii de urgenta.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*