Vaccinul pneumococic, gratuit de la sfarsitul acestui an

23 mai 2013 | 0 comentarii |

Andreea Marin si Eugen Nicolaescu au semnat astazi un Protocol de colaborare intre Coalitia pentru o Noua preventie si Ministerul Sanatatii, privind drepturile copilului de a beneficia de vaccin pneumococic.

 

Ministerul Sanatatii anunta ca pana la sfarsitul acestui an, vaccinul pneumococic va fi inclus in Programul National de Imunizare gratuita. 

Chiar astazi, Ministerul Sanatatii si Coalitia pentru o Noua Preventie (CNP) au incheiat, un Protocol de colaborare, care vizeaza actiuni comune pentru drepturile copiilor romani de a fi vaccinati pneumococic. 

Din nefericire, in Romania doar 2% dintre parinti isi permit sa-si vaccineze copiii impotriva acestui inamic nevazut, pneumococul. Luptam pentru dreptul copiilor romani de a fi vaccinati inca din septembrie 2012, cand am pus bazele acestei Coalitii. Ne bucura semnarea protocolului si suntem siguri ca impreuna cu Ministerul Sanatatii vom reusi cat mai rapid sa oferim gratuit copiilor nostri acest vaccin”, a declarat Andreea Marin, Presedinte al Fundatiei Pretuieste Viata si ambasadorul campaniei CNP 2013.  

O estimare a Fundatiei reprezentata de Andreea Marin arata ca prin imunizarea intregii generatii de copii de peste 4 luni impotriva pneumococului, se vor economisi aproximativ 43 de milioane de euro, cat cheltuieste anual statul roman pentru tratarea bolilor pneumococice.

 

Vaccinul pneumococic, care costa aproximativ 300 de lei, se va administra, probabil de la 1 decembrie, gratuit copiilor de peste patru luni, pentru a preveni pneumoniile, meningita pneumococica si alte boli respiratorii, de multe ori fatale pentru bebelusi.

Acest protocol, pe care l-am semnat astazi, are tinte precise, care reglementeaza drepturile si obligatiile asumate atat de autoritati, cat si de societatea civila, pentru o vaccinare reala”, a declarat Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, mentionand ca protocolul face parte din angajamentele MS pentru promovarea preventiei. 

Nu voi obosi sa repet ca a preveni este mult mai important si mai ieftin decat sa tratezi”, a mai spus ministrul Sanatatii, explicand ca, la initiativa Coalitiei pentru o Noua Preventie, a solicitat un punct de vedere Comitetului National de Vaccinologie cu privire la introducerea vaccinului pneumococic in calendarul obligatoriu de imunizari. 

Dupa o analiza serioasa Comitetul National de Vaccinologie ne-a facut recomandarea pentru acest vaccin, astfel incat am aprobat programul. Dupa rectificarea bugetara, speram sa dam drumul la procedurile de achizitionare a vaccinului si, din trimestrul IV, sa incepem imunizarile”, a nai spus ministrul Nicolaescu.

Acesta a mai subliniat ca, este nevoie de o campanie profesionista de informare a parintilor cu privire la beneficiile acestei vaccinari si asteapta din partea Coalitiei pentru o Noua Preventie sa-si asume aceasta responsabilitate.


Categorii: Actual, Medici

Adaugati un comentariu


 

*